Calificaţi, pe banii statului, doar pe hârtie

23 Ianuarie 2008

▲ Mii de persoane care încearcă să-şi găsească un loc de muncă, prin absolvirea unor cursuri de formare profesională, organizate de Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, aleg, în final, tot soluţia plecării în străinătate ▲ „Până în 2010, se va ajunge la un maxim de cetăţeni români care vor lucra peste hotare“, a declarat şeful AJOFM Suceava, Constantin Şufăr ▲

Peste 1.700 de suceveni, care au urmat anul trecut diverse cursuri de formare profesională sau specializare la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, nu se regăsesc pe piaţa muncii din ţară. Directorul AJOFM Suceava, Constantin Şuvăr, a declarat că muncitorii calificaţi pleacă în continuare în străinătate, fiind nemulţumiţi de salariile mici oferite în ţară. Directorul AJOFM a afirmat că deficitul de forţă de muncă se resimte în toate domeniile, cele mai afectate fiind însă cele ale confecţiilor, construcţiilor şi industriei prelucratoare a lemnului. Constantin Şufăr a spus că, în general, românii care pleacă în străinătate reprezintă o forţă de muncă competitivă, bine instruită. Potrivit unui studiu intitulat „Declinul demografic“, realizat de specialişti ai Academiei Române în 2007, absolvenţii învăţământului superior reprezintă aproximativ 10-12% din totalul persoanelor emigrate legal, iar peste un sfert dintre acestea sunt absolvente ale învăţământului liceal şi postliceal. Totodată, emigranţii cu studii profesionale şi tehnice reprezintă aproximativ 9%, în timp ce mai puţin de o treime din totalul emigranţilor o reprezintă persoanele care au absolvit doar şcoala primară sau gimnaziul. „Marea majoritate a analiştilor consideră că românii vor continua să plece la muncă în străinătate într-un ritm mai scăzut decât cel actual, însă, până în 2010, se va ajunge la un maxim de cetăţeni români care vor lucra peste hotare“, a subliniat şeful AJOFM Suceava.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!