Actualitate religioasă
Calinic Cărăvan, omul rugăciunii neîncetate

Calinic Cărăvan, omul rugăciunii neîncetate

Marinela Porneală, 06 August 2011

Astăzi, Mănăstirea Lainici îşi serbează hramul. Cu acest prilej, în cadrul Sfintei Liturghii, vor fi pomeniţi ctitorii, ostenitorii şi binefăcătorii care din veac au adus jertfă lui Dumnezeu, aici, pe malul Jiului. În locul acesta binecuvântat şi-au plecat genunchii Sfântul Irodion, stareţul Visarion Toia şi ucenicul său, părintele Calinic Cărăvan. Despre acesta din urmă vom vorbi în cele ce urmează.

Faptul că Mănăstirea Lainici a păstrat, până astăzi, legile ei duhovniceşti tradiţionale s-a datorat stareţilor şi ucenicilor cu viaţă sfântă. Nevoinţele şi rugăciunea neîncetată ale Sfântului Irodion Ionescu, stareţ al mănăstirii până în anul 1900, au fost continuate, după o jumătate de veac, aproape cu aceeaşi intensitate, de părintele Calinic Cărăvan.

S-a născut la 20 iunie 1906, în comuna Vladimir, judeţul Gorj. Nu a făcut studii înalte, însă înălţimea duhovnicească la care a ajuns a stârnit admiraţia şi iubirea celor cărora le-a schimbat viaţa. Dorul de Hristos nu l-a ţinut prea mult în lume, căci, la vârsta adolescenţei, Constantin Cărăvan se închinoviază, ca frate, la Mănăstirea Frăsinei. În anul 1929 ajunge din nou pe meleagurile natale, la Mănăstirea Lainici, după cum mărturiseşte arhimandritul Ioachim Pârvulescu, actualul stareţ al mănăstirii: "După Primul Război Mondial (1916-1919), mănăstirea a fost pustiită, aşa cum proorocise Sfântul Irodion în timpul vieţii. Astfel, episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului trimite la Lainici un grup de cinci monahi de la Mănăstirea Frăsinei, printre care stareţul Visarion Toia şi ucenicul său, fratele Constantin Cărăvan, viitorul stareţ Calinic".

"Rugăciunea şi nevoinţa aspră l-au întărit"

După o perioadă de înflorire în timpul stareţului Visarion Toia, a doua conflagraţie mondială avea să tulbure din nou liniştea Lainiciului. De această dată, cel care avea să cunoască suferinţa şi umilinţa îndelungată este părintele Calinic Cărăvan, devenit stareţ în 1952, după moartea martirică a părintelui său, Visarion: "El a fost stareţ la Lainici într-o perioadă foarte dificilă, între anii 1952 şi 1974, în timpul celei mai aprigi prigoane comuniste împotriva Bisericii. A fost martor şi a plâns Mănăstirea Lainici, pustiită a doua oară în 1959".

La dispreţul muncitorilor şi militarilor, care lucrau la calea ferată Bumbeşti-Livezeni (şi care au ocupat abuziv mănăstirea), s-a adăugat adoptarea Decretului 410/1959, o perioadă de tristă amintire pentru monahismul ortodox românesc. Călugării au fost izgoniţi din Lainici, părintele Calinic continuând lupta de unul singur.

Stareţul Ioachim dă mărturie despre perioada umilitoare pe care a îndurat-o părintele său duhovnicesc: "Ne povestea cum veneau cei de la Securitate şi-l ameninţau: "Te omorâm, măi moşule! Mâine venim". Toată noaptea părintele o petrecea în rugăciune, citea Psaltirea şi făcea mii de metanii. În ziua următoare, organele de securitate erau blânde ca mieii; uitau totul şi se purtau frumos. Ne spunea că numai rugăciunea şi nevoinţa aspră l-au menţinut".

În 1961, inima părintelui Calinic Cărăvan a început să sângereze şi mai mult; mănăstirea, pentru a cărei înflorire trudise atât de mult, alături de stareţul său, Visarion Toia, era desfiinţată de comunişti, transformându-se în casă de odihnă. Dumnezeu l-a întărit să rabde şi această încercare, fiind slujitor al oaspeţilor care poposeau aici. Singura lui mângâiere şi întărire era rugăciunea fierbinte, biserica fiind rar deschisă pentru oficierea Sfintei Liturghii.

În mişcarea spirituală "Rugul Aprins" de la Antim

Taina rugăciunii şi dragostei neţărmurite a părintelui Calinic a rămas mult timp nedesluşită. Abia după sfârşitul pământesc (mai 1991) al stareţului, monahii au aflat că duhovnicul lor învăţase practica Rugăciunii isihaste în mişcarea "Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim, din Bucureşti. "Lucrul acesta ni l-a confirmat, în 1996, părintele Sofian Boghiu, care a venit să ne ajute la întocmirea programului iconografic pentru noua biserică. A stat vreo două săptămâni la noi. Vorbea foarte mult despre părintele Calinic şi îl aprecia mult. La un moment dat, i-am spus că, după ce a murit, am descoperit în actul de identitate al părintelui Calinic o fotografie pe care o purta la piept, ca pe un odor de mare preţ. Părintele Sofian a cerut fotografia, iar când a văzut-o, a început să lăcrimeze. Era părintele Ioan Kulîghin ("Ioan cel străin"), care a adus în mişcarea spirituală "Rugul Aprins" rugăciunea isihastă de la Mănăstirea Optina", mărturiseşte părintele stareţ Ioachim.

Părintele Calinic Cărăvan ajunsese de multe ori la Mănăstirea Cernica, înfrăţită cu Frăsinei şi Lainici, încă de pe timpul Sfântului Calinic, unde a dobândit harisma Rugăciunii inimii de la părintele Ioan Kulîghin şi Sandu Tudor. Aduce apoi învăţătura Rugăciunii lui Iisus la monahii săi de la Lainici.

Duhovnicul mitropolitului Nestor Vornicescu

Despre cel care l-a învăţat tainele rugăciunii, la venirea sa ca frate în Mănăstirea Lainici (1984), arhimandritul Ioachim Pârvulescu povesteşte cu emoţie: "Părintele Calinic a fost un om duhovnicesc foarte mare şi foarte tainic. Puţini au perceput această stare a sa. Mi-l amintesc spunând necontenit rugăciunea cu metanierul. Oricând mergeai în chilia lui, la ora 2 sau 3 noaptea, îl găseai în genunchi, rugându-se. Nu se ştie câte ore dormea. Avea darul rugăciunii neîncetate şi nu judeca niciodată pe nimeni".

Astfel, monahii şi credincioşii care l-au cunoscut se înclină smerit în faţa acestui mare isihast al monahismului oltenesc. Smerenia, blândeţea, dragostea, simplitatea, nevorbirea de rău erau virtuţile care împodobeau chipul stareţului. Era duhovnicul şi sfătuitorul obştii din Lainici, Polovragi, Tismana, al multor stareţi şi chiar ierarhi. Mitropolitul Nestor Vornicescu a cunoscut bunătatea şi iscusinţa părintelui Calinic în timpul arhipăstoririi sale.

Părintele Calinic a trăit în secolul al XX-lea, a fost contemporanul nostru şi martorul atâtor evenimente şi frământări sociale, politice şi economice. Cu toate acestea, nimic nu l-a împiedicat să trăiască bucurii sfinte însoţite de lacrimi, stări de har, fiind o lumină călăuzitoare pentru cei ce i-au urmat. Cu greu va mai răsări între monahi un părinte Calinic Cărăvan.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!