Reportaj
Cămăşile unicat din colecţia muzeală de la Conceşti

Cămăşile unicat din colecţia muzeală de la Conceşti

27 Iunie 2009

La Conceşti, aproape de graniţa nordică a Moldovei, tradiţia şi istoria satului n-au fost date uitării. Şi-au găsit loc de cinste într-o colecţie muzeală de peste 500 de exponate, martore ale îndeletnicirilor, obiceiurilor şi portului de fiecare zi al oamenilor din această zonă. Colecţia, una dintre cele mai importante ca valoare din zona Botoşanilor, cuprinde inventarul complet al unei gospodării ţărăneşti tradiţionale: unelte, vase şi mai ales ţesături şi componente ale costumului popular, multe dintre acestea depăşind, ca vechime, un secol.

Colecţia muzeală de la Conceşti este, după cum o apreciază etnografii care i-au trecut pragul, una dintre cele mai importante, sub aspectul valorii exponatelor, din întreg ţinutul Botoşanilor. Totul a început în urmă cu mai bine de 10 ani, când bibliotecara din sat, Aglaia Bălinişteanu, a bătut uliţele prăfuite în lung şi-n lat, scormonind, împreună cu bătrânii satului, după comorile uitate în lada de zestre. De-acolo au ieşit la iveală ţesăturile peste care se aşternuseră praful şi uitarea, de-acolo s-a refăcut povestea de zi cu zi a omului simplu, de-acolo au venit uneltele şi obiectele folosite în gospodărie, cărora astăzi mulţi dintre noi nici nu le mai ştim rostul. Toate piesele adunate pe parcursul a 10 ani sunt acum admirate cu emoţie atât de cei care le-au dăruit, cât şi de ceilalţi localnici, care găsesc, fie că e zi de sărbătoare sau nu, un prilej bun de a-şi aminti de vremurile de altădată.

Iniţiativa Aglaiei Bălinişteanu, o pasionată a tradiţiilor şi obiceiurilor locului, de a-i îndemna pe oameni să nu-şi uite trecutul, a avut rezultatul scontat. Meritul îi aparţine în totalitate. A recondiţionat singură fiecare lucru găsit în gospodăriile oamenilor, fie că a fost vorba de unelte, obiecte de uz casnic, ţesături sau ii.

„Ideea mi-a venit uitându-mă la lucrurile păstrate în casa mamei mele. Apoi, m-am uitat prin lăzile de zestre ale bătrânilor şi-acolo am găsit lucrurile astea aşa de frumoase. M-am gândit atunci să le adun într-o expoziţie, vrând, totodată, să-mi cunosc şi eu rădăcinile. Am rămas impresionată de ce am văzut în lăzile de zestre, de cât de bine au fost păstrate ţesăturile vechi. La început, am expus primele lucruşoare într-un colţ al Bibliotecii Comunale. Treptat, însă, colecţia s-a mărit, iar locul amenajat a devenit total neîncăpător. Atunci, cu sprijinul Primăriei, au fost alocate acestui mic muzeu trei camere de expoziţie în incinta Căminului Cultural“, ne-a explicat Aglaia Bălinişteanu.

Acum colecţia a depăşit 500 de exponate, iar oamenii, convinşi de rostul şi însemnătatea sa, continuă să doneze din obiectele vechi, atât de dragi sufletului lor. Fiecare obiect donat este etichetat, astfel încât cei care îl privesc să ştie de unde provine, cui i-a aparţinut şi, mai ales, cât de vechi este.

„Acum, unii dintre oameni vin singuri să aducă lucruri la muzeu. Sunt mândri de tot ce aduc şi, în fiecare vară, în vacanţă, îşi aduc şi nepoţii să le vadă. Bătrânii înţeleg perfect rostul acestui muzeu. Mă impresionează cât de bine sunt păstrate aceste ţesături şi, mai ales, cât de corect sunt lucrate, având în vedere că erau cusute la lumina lămpii“, ne-a mai spus bibliotecara.

Povestea lăzii de zestre

Lada de zestre, cu tot tipicul ei, a fost şi este încă unul dintre obiectele de căpătâi ale gospodăriilor ţărăneşti de la Conceşti. În multe dintre casele bătrânilor se mai găsesc şi astăzi aceste „cutii sacre“, în care omul ţinea ce avea mai de preţ.

Astăzi, o ladă veche de peste 120 de ani face cinste muzeului, povestindu-le celor mai tineri istoria ei: „În ladă erau puşi vălătucii din pânză (din care se făcea crişma pentru botezul copiilor, se croiau prosoape, se puneau sub coatele morţilor, să se poată odihni, se acopereau morţii în loc de tulul de astăzi), se mai puneau ştergare, cusături, cultuce (perne mici), costumul popular cu care se îmbrăcau în zilele de sărbătoare, iar femeile îşi păstrau acolo barizul (un batic din lână), macletul (un alt batic cu ciucuri) şi casânca (un alt tip de batic, mai amplu). Deasupra lăzii se ţineau păturile din saci, codiţele (preşuri din bucăţele de pânză), lăicerele de lână, traistele, păritarele, cuverturile, iar deasupra se puneau pernele, până ajungeau în tavan“, ne-a povestit doamna Bălinişteanu.

Costume populare de peste o sută de ani

Piesele-cheie ale colecţiei de la Conceşti sunt cămăşile tradiţionale, atât cele de sărbătoare, cât şi cele purtate în fiecare zi, extrem de rare în tezaurul etnografic al zonei, deoarece multe dintre modele nu s-au mai păstrat.

Astfel, prin grija şi atenţia Aglaiei Bălinişteanu, au fost păstrate cămăşi de soacră, cămăşi de mire, cămăşi bărbăteşti lungi, folosite când mergeau la câmp, cămăşi de copii, cămăşi ţesute în foiuri, cu poale, dar şi costume populare de sărbătoare, chingi sau brâie, catrinţe, iţari, sumane, ştergare de nuntă şi batiste de vornicel, cum astăzi nu se mai găsesc nicăieri în judeţ.

„Cele două costume populare (femeiesc şi bărbătesc) din centrul colecţiei au peste 100 de ani, sunt confecţionate din pânză de casă şi cusute în punturi şi cruciuliţe. Cămaşa de soacră are peste 80 de ani, până la jumătate este făcută din pânză de casă, iar poalele sunt din pânză din tort în tort, cum se spune la noi, un material care ţinea răcoare vara, la câmp. Se numea aşa deoarece era cusută de mireasă pentru viitoarea soacră, iar aceasta trebuia să o poarte neapărat, după ce o primea. Foarte apreciată din punct de vedere etnografic este această cămaşă bărbătească lungă, din pânză din tort în tort, folosită la secerat şi la cosit. Are mai mult de 90 de ani vechime“, a precizat bibliotecara.

Pe cămăşile specifice Conceştiului se regăsesc motive geometrice şi florale, culorile dominante fiind roşul, verdele, movul, galbenul, albastrul şi negrul. O altă cămaşă extrem de valoroasă sub aspectul tehnicii folosite în confecţionarea ei este cămaşa albastră cu poale, din foiuri (ţesută în stative). „Cămaşa aceasta a ajuns la muzeu adusă de chiar femeia care şi-o făcuse pentru a fi îmbrăcată la moartea ei. Mi-a spus că i-ar fi părut rău să putrezească şi că aici o vor putea vedea şi cei mai tineri, peste ani. A fost un gest cum astăzi rar se mai fac“, ne-a spus doamna Bălinişteanu.

▲ Icoane şi obiecte de uz casnic de la sfârşit de secol XIX

Inimoasa bibliotecară nu s-a oprit numai la ţesături, ci a căutat şi alte obiecte vechi, specifice gospodăriilor ţărăneşti, întregind, astfel, universul unei case tradiţionale.

Aşa li s-au alăturat frumoaselor cămăşi icoane vechi, obiecte legate de prelucrarea lânii şi a cânepii (mosor, letcă, furcă şi fus, caier de lână, fuior de cânepă, suveică, râşchitoră, spată, ragilă), obiecte din inventarul casnic (cofiţe pentru cărat apa, covată de făcut pâine, covăţică de ţinut făina de popuşoi, copaia de legănat copilul, covată pentru scăldat mortul, borşăică, pentru umplut borşul de casă, baniţă pentru măsurat cerealele, putinele, fiare de călcat cu jar, ulcioare, oale de înfundat, pentru sarmale şi borş la cuptor, străchini), unelte rudimentare de medicină (aparat de scos măsele), unelte pentru morărit (râşniţa pentru grâu şi porumb), toate fiind păstrate de la sfârşit de secol XIX.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!