Transilvania
Campanie de voluntariat a elevilor, la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca

Campanie de voluntariat a elevilor, la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca

Marilena Asănică, 23 Ianuarie 2019

Luni, 21 ianuarie, Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, unde este director prof. Eugenia-Victoria Marcu și director adjunct, prof. Mirela Nicoară, a finalizat o campanie de voluntariat cuprinsă în cadrul Parteneriatului Educațional „Fapta de dincolo de cuvânt” încheiat în anul școlar 2018-2019.

Parteneriatul Educa­țional „Fapta de dincolo de cuvânt” este încheiat de Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Liceul tehnologic Special pentru Defi­cienți de Auz din Cluj-Napoca, director, prof. Zoe Piontchevici și director adjunct, Nicoleta Dunca, cu Parohia Ortodoxă „Naș­terea Domnului” Cluj-Napoca, paroh Nicolae Buda şi pr. Ciprian Taloș, și cu Parohia Ortodoxă a Deficienţilor de Auz şi Vorbire „Sfinţii Ierarhi şi Mărturisitori Iorest şi Sava, Mitropoliţii Transilvaniei şi Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş”, paroh Adrian Petrescu.
În luna decembrie 2018, în cadrul activităţilor din programul „Școala altfel”, s-a organizat de către Școala „Constantin Brân­cuși” dn Cluj-Napoca, Târgul de Crăciun cu dulciuri și decorațiuni de Crăciun care a avut scopul de a sensibiliza elevii cu privire la nevoile celor din jur, prin implicarea acestora în activități de voluntariat. Ei au confecționat decorațiuni de Crăciun împreună cu Daniela Necula, profesor de religie, Maria Țibre și Manuela Ciuhandu, profesori de sprijin. Activitatea a avut motto cuvintele scriitorului Alexandru Vla­huță: „Să fii bună pentru ca să poți fi fericită! Cei răi nu pot  fi fericiți, ei pot să avea satisfacții, plăceri, noroc chiar, dar fericire, nu...”.

Elevii au învățat să fie ge­neroși, urmând îndemnul: „Din puținul sau multul pe care-l aveți, rupeți o fărâmă și dăruiți și celor cu care viața nu a fost atât de generoasă. De unde dați, se pune lumină și bucurie în loc”.

Fondurile strânse cu această ocazie au fost folosite pentru oferirea unui ajutor sub formă de pachete conținând dulciuri, haine, rechizite, produse de igienă personală pentru un grup de 30 de elevi de la  Liceului Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz din Cluj-Napoca.

Luni, 21 ianuarie, un grup de elevi de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, însoțiți de cadrele didactice implicate în acest proiect, au mers la Liceul de deficienți de auz, pentru a face o bucurie celor pentru care au fost pregătite aceste daruri.

În sala care prelungește spațiul capelei cu hramul „Bunavestire”, care a fost sfințită în anul 2006, elevii gazdă și invitații au ascultat cuvântul părintelui Adrian Petrescu, care este şi profesor în cadrul liceului, despre importanța rugăciunii în viața credincioșilor, începând din copilărie. Cu acest prilej, pr. Adrian Petrescu le-a oferit copiilor exemple precum Sfinții Antonie și Atanasie cel Mare care s-au luptat prin rugăciune cu gândurile răutății și au învins.

Apoi, împreună cu Anicuța Vermeșan, profesor de religie, s-a înfiripat un dialog despre limbajul mimico-gestual. Copiii s-au prezentat și au învățat câteva semne din limbajul mimico-gestual, pentru a putea comunica și prin acest mijloc.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!