Foto: Arhiva ziarului

Campaniile Paraclisului Catedralei Naționale, la bilanţ

Raluca Brodner, 11 Noiembrie 2017

În decursul a doi ani, 6.680 de locuitori defavorizaţi din judeţele Ilfov, Prahova și Maramureş au beneficiat de asistenţă medicală gratuită în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”. Acestora li se adaugă alte 6.726 de persoane din Capitală, Ilfov, Prahova, Cluj, Braşov, Buzău, Brăila, care, vreme de un an, au participat la campania „Prevenţie şi educaţie pentru sănătate”, o extensie a acţiunii social-filantropice sus-menţionate. Astfel, într-un timp-record, peste 13.000 de oameni au fost ajutaţi de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a căror activitate misionară, coordonată de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru în colaborare cu Sectorul social-filantropic al Administrației Patriarhale, se desfăşoară cu binecu­vântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În data de 12 septembrie 2015, un grup de 30 de medici, asistenţi medicali şi personal auxiliar pentru activităţi de suport (organizare, coordonare, promovare, relaţii publice), cu toţii voluntari, a pornit pentru prima dată în caravana „Sănătate pentru sate”. În acea primă zi a campaniei umanitare, nici unul dintre doctorii fără de arginţi nu s-a gândit că va reuşi să străbată 48 de localităţi rurale sărace şi izolate din judeţele Ilfov, Prahova, Maramureş, până în 29 iulie 2017. Au oferit consiliere, educare şi asistenţă medicală gratuită pentru 6.680 de pacienţi vârstnici, neasiguraţi în cadrul sistemului CNAS, cu dizabilităţi, unor persoane nedeplasabile, cu boli cronice şi nivel educaţional redus.

Fiecare echipă de voluntari a reunit următoarele specialităţi: medicină internă, cardiologie, pediatrie, ORL, oftalmologie, radiologie şi imagistică medicală, stomatologie, diabet, boli de nutriţie şi metabolism, medicină de familie. Obiectivul major al specialiştilor a fost facilitarea accesului la asistenţă medicală primară prin procedee de depistare a bolilor cu risc endemo-epidemic, a bolilor cronice, a bolilor invalidante, în general a afecţiunilor care se constituie ca prime cauze de deces în ţara noastră.

Potrivit organizatorilor, rezultatele campaniei sunt vizibile prin creşterea gradului de conştientizare pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează sănătăţii, a unei conştientizări sporite privind importanţa igienei (inclusiv a igienei alimentare) şi a prezenţei periodice la medic. De asemenea, se constată o implicare asumată a parohiilor şi a administraţiei publice locale referitor la sănătatea comunităţii.

Programul „Sănătate pentru sate” nu a luat sfârşit. Se extinde tot mai mult, de la o lună la alta, la nivel naţional. Nenumăratele gesturi caritabile, unele dintre ele salvatoare de vieţi, n-ar fi fost posibile fără încheierea unui protocol între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii, la data de 3 septembrie 2015.

Acţiuni complementare

Campania „Prevenţie şi educaţie pentru sănătate”, o extensie a campaniei „Sănătate pentru sate”, a debutat în 4 august 2016 şi înregistrează, în medie, 31 de voluntari, prezenţi la 33 de acţiuni. Apariţia sa este justificată prin simptomatologia beneficiarilor proiectului „Sănătate pentru sate”, care reflectă existenţa unui deficit material, dar şi educaţional important legat de cunoştinţele şi informaţiile sanitare, stomatologice şi igieno-dentare, ceea ce contribuie activ la deteriorarea stării de sănătate fizică şi psihică a pacientului, dar şi a comunităţii ca întreg.
Până în data de 19 septembrie 2017, medicii şi asistenţii medicali implicaţi în campanie au întreprins acţiuni de prevenţie şi educaţie pentru creşterea gradului de conştientizare a practicilor care dăunează sănătăţii fizice şi psihice, au vorbit despre formarea deprinderilor pentru un stil de viaţă sănătos a celor din medii defavorizate: şcoli, licee, penitenciare, instituţii comunitare. Beneficiari au fost 6.726 de copii şcolari, preşcolari, liceeni din Bucureşti, Ilfov, Prahova, Cluj, Braşov, Buzău, Brăila, persoane adulte şi minore aflate în detenţie, familii cu situaţii materiale precare - monoparentale, cu copii nou-născuţi.

În doar doi ani de la derularea campaniei „Sănătate pentru sate”, scopul său principal, acela de a se extinde la nivel naţional, a fost îndeplinit, surprinzător de rapid chiar şi pentru organizatori, după cum declară părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru: „Toate s-au legat de la sine. Oamenii, de la medici, asistenţi medicali, sponsori sau simpli voluntari, s-au dovedit săritori şi sensibili la nevoile oamenilor necăjiţi şi bolnavi. Ajutorul acordat de Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului este o faptă firească, o datorie morală şi creştinească de a fi alături de cei aflaţi în suferinţă, un îndemn al Mântuitorului”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!