Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Analiză Când părinţii confundă dragostea cu crima

Când părinţii confundă dragostea cu crima

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Analiză
Un articol de: Pr. George Aniculoaie - 13 Martie 2014

Copiilor din Belgia, primăvara nu le-a adus un ghiocel, ci un trandafir al morţii. Cei din jurul lor, părinţi, bunici, politicieni şi chiar regele, şi-au transformat dragostea în crimă. Din dorinţa de a le curma suferinţa în boli incurabile, societatea belgiană s-a gândit mai bine să îi omoare. Mai frumos spus - să-i eutanasieze. 

Creştinismul a respins dintotdeauna orice acţiune prin care s-ar încerca omorârea  cuiva şi orice modalitate prin care cineva ar încerca să-şi ridice viaţa. Astfel, eutanasia este un act împotriva lui Dumnezeu. Omul nu poate atenta nici la viaţa lui, nici la viaţa vreunui semen de-al său, nici măcar sub pretextul că în acest fel n-ar mai suferi. În ultimă instanţă, aceasta înseamnă atentat la suveranitatea lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, Occidentul secularizat şi decreştinizat îşi ucide bunicii, părinţii, prietenii şi, mai nou, copiii. Din 13 februarie, Belgia a devenit a doua ţară, după Olanda, care a legiferat eutanasierea copiilor. Cu toate că o lume întreagă a stat cu sufletul la gură în speranţa ca măcar regele Philippe al Belgiei să nu semneze legea eutanasierii minorilor, acesta a aprobat-o duminică, 2 martie. Coincidenţă sau nu, acea duminică numită în calendarul nostru creştin-ortodox a Izgonirii lui Adam din Rai a devenit pentru belgieni duminica izgonirii copiilor din sânul familiei.

Pr. prof. dr. Jean Boboc de la Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris spune că legea eutanasierii copiilor din Belgia „nu este deloc o surpriză pentru noi, ci consecinţa logică a unei ideologii letale, occidentale, eugeniste, care vrea să hotărască cine are dreptul de a trăi (testele prenatale, de sindrom Down, diagnostic preimplantator etc.) sau de a fi distrus (embrion sau fetus), şi care hotărăşte cine poate şi cine trebuie să moară, şi totodată când şi cum trebuie să moară. Este vorba de o cultură a morţii. Din punct de vedere etic, frontiera este neînsemnată între omor şi sinucidere asistată. Aşa cum sinuciderea asistată este legiferată deja în Olanda din anul 2001 şi în Elveţia chiar şi pentru străini. De altfel, cine vrea să se sinucidă în acest mod poate să se ducă în Elveţia… Sunt clinici specializate şi chiar echipe mobile care vin la domiciliu!“

Încă din 2002 eutanasierea adulţilor este autorizată în Belgia. Societatea belgiană se socoteşte matură, dar multe din deviaţiile acestei legi au fost muşamalizate. „În anul 2012, s-a contabilizat un număr de 1.432 decese prin eutanasiere. Acum, legea care autorizează eutanasierea copiilor a trecut fără mare scandal, într-o indiferenţă şocantă, într-o ţară aproape amorfă. Probabil din cauza aceasta, «umaniştii» au ales Belgia ca laborator pentru a testa nivelul de rezistenţă a populaţiei şi pentru a extinde mai târziu în diferite ţări cultura morţii cu alibiul compătimirii. După mai mult de 10 ani de eutanasiere în Belgia, profesioniştii în medicină denunţă derivele dramatice atât în mediul medical, cât şi în sânul famiilor, dar fără ecou. De fapt, s-a observat că anumite suferinţe de natură psihică au justificat eutanasia, ceea ce era total interzis chiar în cadrul legii belgiene, cel puţin teoretic“, mai spune pr. Jean Boboc.

Totuşi, de ce într-un sondaj de opinie trei sferturi din belgieni s-au arătat în favoarea eutanasierii copiilor? Părintele Jean Boboc susţine că „suferinţele copiilor sunt greu de suportat şi de admis pentru familie şi pentru anturajul medical. Într-o lume secularizată, unde domneşte hedonismul, nu mai este loc nici pentru suferinţă, nici pentru handicap, nici pentru boală, nici pentru moarte, care de fapt aici este folosită, în mod paradoxal, ca ultimă posibilitate de a pune sfârşit suferinţei“. Ca urmare a acestei legi, părintele crede că ţările care au adoptat deja eutanasierea adulţilor vor adopta şi eutanasierea copiilor, tot pe baza alibiului compătimirii.

Eutanasia are şi conotaţii economice

În Franţa, ţară secularizată prin excelenţă, problema despre sfârşitul vieţii se dezbate la ora actuală în Parlament şi în Senat. Cei care se opun eutanasierii scot în evidenţă faptul că la ora actuală se dispune de o largă gamă de medicamente puternic analgezice. Conform unui raport oficial despre sfârşitul vieţii în Franţa (Raportul Didier Sicard), s-a evidenţiat în mod clar că problema primordială nu este deloc problema eutanasierii, ci lipsa de servicii specializate în îngrijirea paliativă. Astfel problema devine economică. „A eutanasia e mult mai ieftin decât să zidim clinici de îngrijire paliativă şi să formăm echipe specializate. A uşura suferinţele unui bolnav în stadiu terminal se prezintă ca un mod de a muri «cu demnitate», acest laitmotiv cu pretenţie stoiciană, în loc de a ajuta cu o sedare progresivă, cu un maximum de conştiinţă şi un minimum de suferinţă pentru a permite tocmai ca bolnavul să nu fie lipsit de moartea sa naturală, ceea ce este momentul cel mai important pentru un creştin. Antropologia ortodoxă e întemeiată pe faptul că omul e creat de Dumnezeu după chipul Său şi în vederea asemănarii cu El, într-un dinamism eschatologic. De aceea a poruncit Dumnezeu «Să nu ucizi!» Porunca aceasta trebuie să fie la baza oricărui fel de gândire sau de hotărâre bioetică“, mai spune pr. Jean Boboc.

Sfatul părintelui Jean Boboc este să fim tot mai mult ortodocşi, să denunţăm şi să luptăm împotriva falsului alibi al eutanasiei: compătimirea. Rolul familiei, alături de al duhovnicului, este esenţial în lupta fiecăruia dintre noi împotriva acestei culturi a morţii, iar rolul statului este de a întemeia clinici specializate în acest domeniu de oncologie şi de medicină paliativă, conchide pr. prof. dr. Jean Boboc.

Medicul trebuie să trateze, nu să omoare

„Din punctul de vedere al corpului medical şi al meu personal, orice formă de eutanasie nu este acceptabilă, fie că este la adulţi, fie că este la copii“, spune prof. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. „Majoritatea corpurilor medicale din lume resping eutanasia tocmai pe baza principiului că mesajul profesiei medicale este de a vindeca şi a prelungi viaţa. Medicii nu au dreptul de a ucide sau de a promova mecanisme în baza cărora se scurtează viaţa unei persoane“, mai spune acesta.

Pe lângă faptul că nu îi este respectat dreptul la viaţă, prin eutanasie copilului i se îngrădeşte şi libertatea. „Un copil nu este în stare să ceară să moară pentru că el nu are discernământul şi nici dimensiunea de a vedea ce înseamnă moartea. Dreptul la viaţă este un drept natural. Iar eutanasierea la minori este tocmai o încălcare a dreptului la viaţă şi a libertăţii acestuia“, declară prof. Vasile Astărăstoae.

Acesta vorbeşte şi despre dreptul la moarte, argumentul celor care susţin eutanasia. „Dreptul la moarte nu există nicăieri consemnat, dar este des utilizat, tocmai pentru a justifica, de ce să nu spunem, chiar o anumită formă de darwinism social. Deci acceptarea eutanasiei este de fapt o formă de darwinism social.“ Prof. Vasile Astărăstoae a explicat că medicina are un răspuns şi la celălalt argument folosit de aceştia, şi anume cedarea în faţa suferinţei: „Ştiinţa medicală a avansat încât există în primul rând tratamente care pot să depărteze durerea, şi atunci cade acest argument, şi există şi medicina paliativă care acordă o asistenţă decentă a morţii“.