An omagial
Cântarea în comun, inițiativa Patriarhului Justinian

Cântarea în comun, inițiativa Patriarhului Justinian

Pr. Adrian Agachi, 15 Iunie 2017

Cântarea în comun, în special la slujba Sfintei Liturghii, se regăsește în multe dintre biserici. Puțini credincioși cunosc, însă, că acesta a fost unul dintre mijloacele pastorale amintite adesea de vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina în scrierile sale. A considerat cântarea în comun a credincioșilor drept un mijloc de întărire a comuniunii între credincioșii parohiei, precum și de înțele­gere mai bună a slujbelor liturgice de către aceștia. Cu toate că nu este uzitată peste tot, cântarea biseri­cească în comun este în continuare folosită pe scară largă și în zilele noastre.

Una dintre deciziile pastorale de mare interes pentru des­fă­șurarea slujbelor a constat în introducerea oficială a cântării în comun a credin­cioșilor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în cursul anului 1950. Cu toate că încă de la începutul creștinis­mului a existat această practică, în decursul timpului, cântarea liturgică a devenit din ce în ce mai complexă, fiind interpretată exclusiv de cunoscătorii aflați la strană. Acest fapt a avut efecte pozitive, în sensul că s-au putut celebra slujbele liturgice într-un mod mai bine organizat și unitar din punctul de vedere al cântării, dar, pe de altă parte, i-a transformat pe credin­cioși în simpli spectatori, mulți dintre ei fiind preocupați de calitatea muzicală a slujbei și de corul distins care o deservea, mai degrabă decât de duhul rugăciunii.

De aceea, inițiativa Patriarhului Justinian Marina a venit în întâmpinarea acestei probleme: „În același scop, al uniformizării cultului, am stăruit în chip deosebit pentru introducerea cântării în comun în toate bisericile noastre, cărora li s-au pus la îndemână cărțile necesare cu notație psaltică și liniară. Încă din anul 1950, Sfântul Sinod a stabilit, printr-o hotărâre a sa, obligativitatea cântării omofone în bisericile noastre, cu convingerea fermă că ea contribuie la păstrarea și întărirea dreptei credințe, iar lucrul acesta l-am verificat de-a lungul anilor ca fiind pe deplin îndreptățit, el dovedindu-se și prin satisfacția cu care a fost primit de poporul dreptcredincios. Folosesc acest prilej, Cucernici Părinți, pentru a vă îndemna pe toți să cultivați în sufletele celor pe care îi păstoriți dragostea față de cântarea în comun la sfintele slujbe, învățându-i să îndrăgească muzica bisericească tradițio­nală cântată pe cuprinsul întregii țări. Când credincioșii noștri vor cunoaște bine sfintele slujbe și vor participa cu toții la cântările Sfintei Liturghii și ale altor servicii religioase, când oriunde vor merge, în orice biserică din țară, vor putea să participe la slujbă ca și în propria lor biserică, nemaiexistând nici un fel de practici regionaliste de cult, de adăugiri sau omisiuni, atunci vom putea spune că ne-am împlinit una dintre cele mai însemnate datorii care ne revin în lucrarea de consolidare și desăvârșire a unității noastre bisericești” († Justinian Marina, „Cuvântare rostită în ziua de 14 septembrie 1972, în Aula Institutului Teologic Universitar din București la încheierea cursurilor de îndrumare misionară și pastorală pentru preoți”, în: Apostolatul social, vol. XI, București, EIBMBOR, 1973, p. 195). Implicarea în cântarea în comun a credincioșilor care doresc nu s-a putut face niciodată, însă, fără a se respecta câteva reguli minimale: păstrarea unui ritm cât de cât comun, renunțarea la sunete stridente sau manifestări gălăgioase ale celor care doresc să-și facă remarcată vocea, interpretarea unor cântări cunoscute de majoritatea celor prezenți. Pentru a îndeplini toate aceste criterii minimale este nevoie de mult timp și răbdare, însă roadele spirituale pot fi foarte mari, pentru că slujba liturgică nu mai este percepută drept ceva la care asiști pasiv, ci, din contră, ceva la care ești părtaș prin cântarea ta. Însă orice cântare în comun trebuie să respire aerul smereniei, nu intoxicarea fonică a țipetelor stridente.

Cântarea în comun, înțelegere mai bună a slujbelor

Pentru cel care cunoaște și cântă smerit imnurile liturgice, slujba este trăită mai intens. Simpla cercetare intelectuală a rugăciunilor și cântărilor de la distanță, cu o ureche atentă mai mult la melodicitatea corului sau a cântăreților de la strană nu constituie deloc o treaptă superioară, ci una inferioară. În definitiv, nu am venit să ascultăm „melodii” frumoase și să ne delectăm intelectual, ci am venit să ne rugăm smerit pentru iertarea păcatelor, pentru ajutorarea tuturor celor aflați în nevoi, pentru împlinirea cererilor care ne sunt de folos. De asemenea, înțelegerea slujbelor este mult mai ușoară atunci când se folo­sește cântarea în comun: „După trecerea celor câțiva ani, de când gândurile mele au prins viață în Biserica Ortodoxă a neamului nostru, se pare că avem toate îndreptățirile să credem că nu am greșit în luarea măsurilor, generalizate astăzi pretutindeni în țară. În marea majoritate a bise­ricilor din mediul rural și în bisericile orășenești […] credin­cioșii participă activ la oficierea serviciilor liturgice, fapt pentru care ei înțeleg acum mai bine sensul simbolic și valoarea sfin­țitoare a diferitelor Taine și ierurgii. Prin aceasta a fost sporit și orizontul înțelegerii lor pentru sistemul dogmatic și moral al creștinismului ortodox, făcân­du-se astfel, pe nesimțite, o operă constructivă de catehizare” († Justinian Marina, „Cuvânt rostit în fața membrilor Coralei Patriarhiei, cu prilejul cântării colindelor, în ziua de 24 decembrie 1956”, în: Apostolatul social, vol. VI, București, EIBMBOR, 1958, pp. 206-207).

O misiune pe termen lung

Cu toate că Patriarhul Justinian Marina își dorea ca majoritatea bisericilor să beneficieze de roadele bune ale cântării în comun, nu a impus niciodată implementarea acesteia. Fiecare biserică a putut alege în continuare și celelalte variante, respectiv lăsarea cântării pe seama unei strane alcătuite din câteva persoane sau angajarea unui cor profesionist. Însă, permanent, Patriarhul Justinian Marina nu a uitat să evidențieze în cât de multe privințe este benefică această cântare în comun pentru dezvoltarea spirituală a unei parohii: „Sunt încredințat că s-ar putea realiza lucruri și mai frumoase, dacă preoțimea noastră ar ști să se folosească mai activ de unele instrumente pastorale de muncă, pe care i le-a pus la îndemână însăși conducerea Bisericii – mă gândesc îndeosebi la cântarea în comun a Sfintei Liturghii. Cântarea în comun a Sfintei Liturghii constituie mijlocul cel mai fericit pentru închegarea unității spirituale a credincioșilor dintr-o parohie. În bisericile unde a fost introdusă, preotul a realizat deodată mai multe lucruri, precum: adâncirea legăturilor sufletești cu biserica, nevoia de a te ști totdeauna prezent la săvârșirea sfintei jertfe liturgice; o mai largă cuprindere a dogmelor creștinismului și o mai intensă trăire a principiilor de morală creștină; hotărârea de a ajuta material biserica, în toate împrejurările care privesc înzestrarea ei sau organizarea unor opere de asistență, în sfârșit – faptul cel mai de seamă – o sporire simțitoare a numărului celor ce frecventează sfintele slujbe” († Justinian Marina, „Cuvântare rostită în ziua de Paști 1958, ca răspuns la urările făcute de clerul din Capitală”, în: Apostolatul social, vol. VI, p. 387). Libertatea a fost întotdeauna termenul care a caracterizat cel mai bine deciziile luate de Patriarhul Justinian Marina. Nu s-a grăbit niciodată să forțeze impunerea hotărârilor sale, ci a așteptat răbdător ca acestea să rodească din punct de vedere practic. Nu con­s­tituie o exagerare dacă s-ar preciza că, din multe puncte de vedere, cântarea în comun atât de răspândită astăzi în Biserica Ortodoxă constituie una dintre reușitele sale pastorale.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!