Capadocia - peisaj selenar la doar câţiva kilometri de Istanbul (2)

Grigore Radoslavescu, 24 Iulie 2007

În secolul al IV-lea, peisajul auster, văile izolate, dar mai cu seamă influenţa doctrinei Sfinţilor Părinţi Capadocieni au împins numeroase persoane să se retragă în zona Capadociei pentru a duce o viaţă de rugăciune. Astfel, la sfârşitul secolului al IV-lea, aici se constituie mici comunităţi monastice care, ulterior, alcătuiesc adevărate complexe mănăstireşti, cu capele de rugăciune, chilii, bucătării, săli de masă şi depozite de alimente.

În secolul al VII-lea, o dată cu sosirea arabilor, influenţa islamică începe să se facă simţită şi în Cezareea (Kayseri) Capadociei. În acest timp, un număr mare de creştini retraşi aici şi-au amenajat locuinţe, construite în tuful vulcanic. Ei au săpat adevărate bijuterii de arhitectură şi iconografie creştină în lăcaşurile de cult rupestre pe care şi le-au construit aici.

Altare în micile grote de tuf vulcanic

În perioada iconoclastă (sec. al VIII-lea), numeroase fresce au fost distruse, multe biserici şi mănăstiri fiind abandonate. De aceea, în tot acest timp, bisericile rupestre au rămas cu decoraţii interioare simple, uşor de identificat. De-abia după anul 843, când împărăteasa Teodora a permis cultul icoanelor, multe biserici rupestre au fost reîmpodobite cu frumoase icoane în frescă. Pentru a face cunoştinţă cu câteva dintre acestea, va trebui neapărat să vizităm satul Göreme, dar mai ales situl arheologic de aici, de altfel, principalul din zonă. Prima dintre ele, care ne va impresiona profound, este capela Sfântului Vasile, în care se găsesc icoane din secolul al IX-lea, reprezentându-l pe Sf. Vasile cel Mare şi pe Preasfânta Fecioară Maria. Reprezentative sunt şi Biserica El Mali (Biserica Mărului); Capela Sfânta Barbara; Capela Sfântul Onufrie; Biserica Întunecată; Capela Sfânta Caterina; Biserica Cearikli (Biserica Sandalelor); Biserica Tokali (Biserica Buclei). Ca simpli turişti, neavând îndrumare, nu prea putem să ne dăm seama de rostul fiecărei săpături din aceste grote, de configuraţia lor arhitectonică, de gândirea şi concepţia celor ce s-au rugat şi au trăit în aceste aşezări. Tocmai de aceea, pelerinajul aici este cu atât mai folositor cu cât mergem însoţiţi de preotul îndrumător.

Din interiorul acestor mici lăcaşuri de cult şi de vieţuire nu lipsesc altarele săpate în piatră. Impresionează, de asemenea, icoanele, care sunt fresce, realizatorii lor utilizând culori naturale, pietre măcinate şi culori derivate din plante sau din sânge de animale. Unele dintre aceste capele încă stau mărturie pentru perioada iconoclasmului, când au fost distruse multe dintre frumoasele reprezentări în frescă şi au fost înlocuite cu elemente decorative sobre, liniare sau cruciforme. De aceea, putem afirma în mod cert că aceste zone - în care spiritul creştin este încă viu, chiar dacă indirect, numai prin muzeele şi mărturiile din siturile istorice - ne arată forţa creştinismului şi puternica tradiţie creştină, atât la nivelul arhitecturii bisericeşti, cât şi la nivelul programului iconografic ce s-a dezvoltat începând din secolul al IV-lea şi până în secolul al XIII-lea.

400 de biserici rupestre

Interesant este că, după ce în aceste locuri ajung turcii seleucizi, care preiau controlul Peninsulei Anatolice în 1071, pentru creştinii din zonă începe o perioadă de toleranţă. Noii cotropitori permit practicile creştine şi lasă libertate oamenilor să se întâlnească în biserici, în capele, în ermitaje - adică în locurile monastice, izolate de restul lumii. Se apreciază, potrivit cercetărilor din ultimii ani, că numărul lor ar fi fost de peste 400. Cu toate acestea, în anii ce vin, populaţia creştină se răreşte, iar grotele rupestre sunt transformate în locuinţe ale unor persoane de alte religii. Treptat, creştinii din zonă devin minoritari şi apoi, pe măsură ce Imperiul Otoman se extinde, dispar aproape complet. Cu toate acestea, în prezent, pentru noi, creştinii, Capadocia este o zonă deosebit de interesantă din punct de vedere spiritual, dar şi din punct de vedere turistic. Capadocia este unică prin „oraşele subterane“ construite aici de monahii creştini. Despre acestea însă vom afla detalii în unul dintre numerele viitoare.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!