Capadocia - ţara marilor teologi şi părinţi ai bisericii creştine (2)

Grigore Radoslavescu, 30 August 2007

Am auzit, deseori, vorbindu-se despre Sfinţii Părinţi Capadocieni: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa şi Sfântul Grigorie de Nazianz. Aflându-ne însă pe pământul Capadociei, unde ei s-au născut, au studiat, ori au trecut la cele veşnice, zadarnic vom căuta urme ale trecerii lor prin timp pe aici. Nu vom găsi nimic palpabil în zona considerată leagăn al creştinismului şi al monahismului oriental, punct de referinţă al tradiţiei noastre bizantine.

Teologul „Gregorios“ din Cezareea

Pe timpul cât s-a aflat la studii la Atena, Sfântul Vasile l-a cunoscut pe Grigorie de Nazianz, sau Teologul, sau Cuvântătorul de Dumnezeu, mare orator şi poet, pasionat de cultură şi poezie. Numele Grigorie vine de la prenumele grecesc „Gregorios“, care însemna „deşteptat, trezit din somn“, iar la figurat ,n „minte ascuţită“. Creştinii au adoptat cu plăcere acest prenume, dându-i înţelesul mistic de „trezit din somnul minciunii, deşteptat la adevăr“. Grigorie Teologul s-a născut în satul Arianz de lângă cetatea Nazianz, unde a şi ajuns preot. Şi-a început studiile la Cezareea. A fost botezat şi hirotonit preot de tatăl său şi a devenit, în 370, episcop pentru eparhia Sasimei, fiind înscăunat de Sfântul Vasile. Orator înnăscut, poet şi mare teolog, Sfântul Grigorie şi-a câştigat renumele de „Cuvântător de Dumnezeu“. Tălmăcind pe înţelesul oamenilor din timpul lui, Taina Sfintei Treimi, pentru care a şi fost numit „Teologul prin excelenţă al Sfintei Treimi“, Sfântul Grigorie a fost chemat la Constantinopol, cetate care căzuse cu totul în rătăcirea lui Arie. A găsit în Constantinopol o situaţie destul de gravă, în toată capitala imperiului nu mai rămăsese decât o singură biserică ortodoxă - biserica Învierii.

După cinci ani de cuvântări în această biserică, starea lucrurilor s-a răsturnat. De data aceasta, în toată capitala nu mai rămăsese decât o singură biserică de-a lui Arie, toate celelalte redevenind ortodoxe. Pentru aceasta a şi fost ales Patriarh al Constantinopolului.

Puţini teologi s-au ridicat la înălţimea şi la profunzimea teologiei lui. Cele mai vestite dintre cuvântările lui sunt „Cele cinci Cuvântări Teologice“, ţinute în biserica Învierii din Constantinopol, pentru care şi-a cucerit numele de „Doctor al Bisericii“.

Grigorie de Nazianz (330-390) s-a opus arianismului, a susţinut dubla natură (divină şi umană a lui Iisus Hristos, precum şi misterul Sfintei Treimi.

A scris o serie de „Scrisori teologice“, în număr de 245, prin care şi-a adus o contribuţie importantă în rezolvarea problemelor teologice din timpul său. A rămas celebru emoţionantul „Discurs de adio“, pe care l-a rostit atunci când a trebuit să părăsească Constantinopolul, din cauza uneltirilor adversarilor săi. „Totul este schimbător“, scria el în ale sale „Poeme morale“, „de aceea trebuie să ne îndreptăm iubirea inimii noastre spre cele neschimbătoare“.

Pentru marea şi adânca sa învăţătură şi pentru elocvenţa cu care o împărtăşea, a fost numit «Teologul». Este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la 25 ianuarie şi, împreună cu Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Ioan Gură de Aur, la 30 ianuarie. În Biserica Catolică este celebrat la 2 ianuarie.

Sf Grigorie de Nazianz despre pedagogia divină în revelarea Sfintei Treimi:

Vechiul Testament proclama limpede pe Tatăl, mai nedesluşit pe Fiul. Cel Nou L-a arătat pe Fiul, a făcut să se întrezărească dumnezeirea Fiului. Acum Duhul are drept de cetăţenie printre noi şi ne dă o viziune mai clară despre sine. Într-adevăr, nu era prudentă proclamarea pe faţă a Fiului, pe când nu se mărturisea încă dumnezeirea Tatălui, nici adăugarea Duhului Sfânt ca o povară în plus, ca să folosesc o expresie cam îndrăzneaţă, pe când nu era încă recunoscută dumnezeirea Fiului... Numai prin înaintări şi progresări din slavă în slavă, lumina Treimii va lumina în cea mai limpede strălucire“ (Orationes theologicae 5, 26, PG 36, 161 C)

Sf Grigorie de Nazianz despre Botez:

„Botezul este cel mai frumos şi cel mai minunat dintre darurile lui Dumnezeu (...). Îl numim dar, har, ungere, luminare, haină de nestricăciune, baie a renaşterii, pecete şi tot ce poate fi mai scump. Este dar, pentru că este oferit celor care nu aduc nimic, este har, fiindcă este dăruit chiar şi celor păcătoşi; botez, pentru că păcatul este îngropat în apă; ungere, pentru că este sfânt şi regesc (aşa sunt cei care sunt unşi); luminare, fiindcă este lumină strălucitoare; haină, fiindcă acoperă ocara noastră; baie, pentru că spală; pecete, fiindcă ne ocroteşte şi fiindcă este semnul puterii lui Dumnezeu“ (Oratio 40, 3-4; PG 36, 361 C).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!