Capelanul militar în operaţiunile de război

Capelanul militar în operaţiunile de război

Pr. Eugeniu Rogoti, 02 Iulie 2018

Capelanii militari desfăşoară o misiune cu totul aparte, într-un mediu organizat pe baze ierarhice clare şi cu reguli ferme. Preoţii care slujesc pe lângă unităţile militare se îngrijesc de sufletele soldaţilor şi ofiţerilor credincioşi şi ţin locul duhovnicului mai ales în deplasările acestora în teatrele de operaţiuni. Părintele Nicolae Nica, de la Brigada 1 Mecanizată „Argedava” din Şoseaua Vitan-Bârzeşti, a fost în mai multe rânduri alături de militarii români în misiunile acestora de menţinere a păcii în Afganistan. Am discutat cu preacucernicia sa despre viaţa religioasă a militarilor, dar şi despre specificul slujirii preotului capelan în teatrele de operaţiuni militare.

Părinte Nicolae, cum se desfă­şoară slujirea unui preot capelan într-o unitate militară? Soldaţii şi ofiţerii apelează des la serviciile preotului, participă la slujbele religioase desfăşurate în paraclisele unităţii?

Este ca şi la parohie, aş zice. Cei care obişnuiesc să frecventeze slujbele acasă vin şi la unitate. În Afganistan este tot cam aşa, chiar dacă acolo situaţia este mult diferită. Dacă unitatea din ţară are o capelă sau biserică, militarii vin în număr mai mare, iar dacă nu, este mai dificil. La noi în unitate este doar un loc de biserică, sfinţit în 1997, însă biserica aşteaptă să fie construită, pentru că unitatea a fost pe cale de desfiinţare, construcţia fiind sistată. Proiectul bisericii de aici a fost concretizat apoi de către fostul preot al unităţii la altă unitate. De aceea este dificil să săvârşim slujbele şi să adunăm militarii atunci când sunt sărbători deosebite.

Eu sunt angajat în armată din 2004, când am fost numit la Brigada 2 Paraşutişti, care a fost între timp desfiinţată, apoi am fost la Brigada 34 Infanterie, care a fost dislocată de la Mihail Kogălniceanu. Pe urmă a fost înfiinţată Brigada 1 Mecanizată, care a ajuns să fie mutată în şoseaua Vitan-Bârzeşti. La această unitate sunt din 2010. Aici funcţionează un Batalion Civic de cooperare a militarilor cu civilii, care a avut şi un post de preot. Lucrurile se schimbă destul de des, din cauza modificărilor legislative şi de cadre. Neavând la unitate un spaţiu clar amenajat pentru slujbe, nu săvârşim slujbele săptămânal. Cele mai multe slujbe pe care le săvârşim sunt ceremonii legate de plecarea sau sosirea trupelor din teatrele de operaţiuni sau la trageri. Merg împreună cu militarii şi săvârşim slujbele în diferite încăperi provizorii. Slujbele se săvârşesc în mod regulat la batalionul de la Clinceni, dar şi acolo capela a suferit din cauza vremii şi a dificultăţilor legate de repararea clădirii care o adăposteşte. Acum însă se lucrează intens şi am garanţia că anul acesta va fi „ca nouă”.

Atunci când aţi ajuns în Afganistan, cum au interacţionat militarii cu sfinţia voastră şi cum au participat la slujbele religioase?

În Afganistan veneau mai mulţi militari la slujbe. Unii pentru că aşa fac de obicei, iar alţii din curiozitate. Afară de aceasta, acolo ai capela în mijlocul curţii unde locuieşti şi lucrezi zilnic. În 2011, când am fost în Afganistan, românii erau dislocaţi în mai multe zone şi eram nevoit să merg în toate aceste locuri. Preotul este consilierul comandantului pe probleme spirituale. Eu vin cu propuneri la comandant şi acesta dispune, în funcţie de posibilităţi. După sosirea în Afganistan, am descărcat din containerul special sosit de la Bucureşti cele necesare amenajării unei capele. La fiecare plecare am primit de la Arhiepiscopia Bucureştilor obiecte religioase pentru misiunea respectivă. Programul de slujbe a fost supus acolo aprobării comandantului, urmând ca militarii care nu sunt în misiune să poată veni la slujbele din timpul săptămânii sau duminicale. Totuşi, pentru că tot timpul puteau apărea activităţi neaşteptate, eram nevoit să modific programul în funcţie de acestea, ca să nu se suprapună. Veneau la slujbe câte 10-15 persoane, mai ales cei care erau obişnuiţi să vină şi în ţară la biserică. De regulă, la slujbele de seară şi duminica veneau mai mulţi. Preotul are privilegiul să stea în Afganistan alături de militari mult timp, pentru că acolo sunt condiţii de cazarmă. Erau acolo şi capelani din alte ţări, de alte confesiuni, sosiţi pentru consilierea spirituală a militarilor pe care îi aveau în grijă.

În cea mai recentă misiune din Afganistan în care au plecat militari din batalionul nostru am avut surpriza să găsesc o doamnă militar, sanitar, foarte ataşată de Biserică şi care îi impulsiona şi pe ceilalţi să vină la slujbe. Vorbesc despre personal care nu era încadrat la unitatea noastră. Am avut o cooperare foarte frumoasă cu dumneaei. Venea la slujbe şi mă sprijinea în activităţile mele.

Care era programul slujbelor în cadrul misiunii din Afganistan?

Am vrut să fie câte ceva în fiecare zi. Dacă era un sfânt cu cruce neagră, încercam să facem slujbă. Am prins acolo sărbătoarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Cu această ocazie am săvârşit Liturghie la care au participat militarii. În afara Liturghiei duminicale încercam să mai săvârşim încă o Liturghie în fiecare săptămână. În celelalte zile, seara, săvârşeam Acatistul sfântului zilei, la care participau mai mulţi militari. Căutam ca slujbele să fie înainte de masă sau imediat după, pentru a le lega de programul militarilor. Participam adesea la unele şedinţe, în prezenţa comandantului şi a ofiţerilor. În 2011 am participat la aceste şedinţe zilnic. Acolo prezentam un cuvânt de învăţătură şi fotografii legate de anumite sărbători din perioada respectivă. Făceam de fapt catehizare. Unii militari nu aveau cunoştinţe religioase, dar am avut şi plăcuta surpriză să aflu militari care aveau temeinice cunoştinţe şi cu care purtam discuţii interesante pentru întreaga audienţă.

Pe lângă activităţile zilnice obişnuite mai erau şi pregătirile misiunilor din ziua următoare, în cadrul cărora interveneam şi eu cu un cuvânt, dezmorţind un pic atmosfera sobră militară, ceea ce detensiona soldaţii. Era bine pentru moral, deşi eu glumeam zicând că nu mă ocup cu moralul, ci cu morala. Mergeam şi stropeam cu agheasmă tehnica militară şi soldaţii, ceea ce îi ajuta să fie mai încrezători. Au venit militari să solicite stropirea cu agheasmă, mai ales când urmau să fie în capul coloanei, deschizători de drum. Uneori erau situaţii extreme şi militarii aveau o deschidere în acele momente, simţind sprijinul preotului şi bucurându-se de acesta.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!