Religie şi ştiinţă
Captivităţile tehnicii şi perspectiva spirituală asupra lumii

Captivităţile tehnicii şi perspectiva spirituală asupra lumii

Diac. Sorin Mihalache, 20 Noiembrie 2010

Discret, treptat, dar într-un mod ce devine tot mai pregnant în ultimele decenii, ştiinţa şi mai ales tehnologiile afectează semnificativ timpul şi spaţiul vieţii, cât şi maniera în care înţelegem să ne raportăm la lumea înconjurătoare. Pe de o parte, spaţiul şi timpul traversează diverse forme de comprimare şi întindere, în cele mai neaşteptate situaţii de viaţă.

Este un fapt comun că mass-media produce o comprimare spaţio-temporală, întrucât în special televiziunile şi radiourile de ştiri sunt preocupate să adune evenimente de pe întreg cuprinsul globului, pe care le difuzează apoi, în timp real, pretutindeni. Există, aşa cum constată David Harvey, o comprimare spaţio-temporală în noile obiceiuri alimentare şi care pun la dispoziţie hale imense ce pot strânge la un loc "întreaga bucătărie a lumii"1.

Dar, cum se ştie, temporalitatea, structura duratelor au suferit numeroase alte modificări, fie că vorbim despre timpul petrecut în viaţa privată sau în activităţile publice, fie că ne referim la temporalitate şi spaţialitate în creaţia artistică, în cazul filmului în format 3D sau al muzicii, sau la raportarea faţă de timp şi spaţiu în desfăşurarea unei călătorii urgente, cu un mijloc de transport rapid, dar şi la valoarea timpului în activităţile economice, în industrie sau în activităţile bancare şi bursiere, întinse, de cele mai multe ori, pe meridiane diferite, având fusuri orare distincte.

Au apărut, de asemenea, mutaţii sau forme noi de spaţialitate, determinate de alte aspecte ale globalizării, de pe urma mobilităţii profesionale, a deteritorializării activităţilor, dar şi ca rezultat al integrării unităţilor administrative mai mici în regiuni politico-economice mai vaste.

Exilul public sau intimitatea descorporată

Un impact chiar mai puternic decât circulaţia producţiilor culturale se face simţit prin intermediul mijloacelor de comunicare utilizate de fiecare persoană în parte. Telefonul, internetul, videoconferinţa, teleprezenţa nu sunt altceva decât posibilităţi tehnice de abolire a distanţelor şi de extindere a spaţiului de prezenţă, dincolo de limitele simţurilor, de perimetrul în care trăim fizic. Ţinând seama de acestea, s-ar putea spune că omul se raportează diferit la spaţiu, întrucât poate fi prezent chiar şi acolo unde nu este prezent fizic: "Evoluţia mijloacelor de comunicare a scăzut importanţa prezenţei fizice pentru modul în care trăim experienţa oamenilor şi a evenimentelor. (...) În ziua de azi, spaţiile limitate fizic sunt mai puţin importante, din moment ce informaţiile pot curge prin pereţi şi pot străbate în grabă distanţe mari. În consecinţă, unde te afli are mai puţină legătură cu ceea ce ştii sau trăieşti. Mijloacele electronice de comunicare au modificat importanţa timpului şi spaţiului pentru interacţiunea socială"2.

Într-o altă privinţă însă, s-ar putea spune că spaţiul se contractă. Este vorba aici de constatarea că perimetrul intimităţii e tot mai mult invadat de sfera publică, prin sarcinile profesionale care ocupă viaţa şi spaţiul casnic, dar şi procesul răsturnat, în care sfera privată pătrunde în sfera publică, prin obişnuinţele publicizării intimităţii, prin expunerile vieţii personale în cadrul unor emisiuni de televiziune sau prin conexiunile la internet. Se propun aici situaţii precum cea a intimităţii descorporate - care face referire la întâlnirile între persoane îndepărtate spaţial, produse în spaţiul virtual, dar şi cea de intimitate publică, cu trimitere la modul cum este receptată comunicarea cu cineva aflat la distanţă, prin intermediul unei convorbiri telefonice purtate, cum se întâmplă adesea, într-un spaţiu public, în vecinătatea unor necunoscuţi3. Chestiunea este remarcată şi de Steven Connor, care îl invocă pe Jean Baudrillard, critic recunoscut al postmodernităţii mediatice: "Masa totală a reprezentărilor în film, televiziune, publicitate, şi expansiunea exponenţială a informaţiei nu numai că ameninţă integritatea lumii private, ci de fapt desfiinţează însăşi distincţia dintre privat şi public. Aşa cum lumile private ale unor indivizi reali sunt necruţător acaparate de televiziuni, prin înmulţirea explorării familiare a vieţilor private şi a documentarelor care afişează intimitatea lor, tot la fel, şi universul privat ajunge să cuprindă sau să găzduiască lumea publică a evenimentelor reale care devin pe loc accesibile, graţie televizorului din fiecare cameră de zi". "Explozia de transparenţă", cum o numeşte Connor, e considerată de Baudrillard "obscenitate", întrucât "nu mai există nici un spectacol, nici o scenă" şi pentru că "totul este expus în lumina crudă şi neiertătoare a informaţiei şi comunicării"4.

Un prezent copleşitor care absoarbe trecutul şi viitorul

Este semnificativ aici că Marshall McLuhan observa, încă din 1964, că tehnologiile media pot fi privite ca "extensii ale omului", "extensii" spaţiale ale simţurilor umane sau ale corpului însuşi, care culminează cu viziunea "satului global", unde "circuitele electrice au răsturnat regimul timpului şi al spaţiului şi revarsă asupra noastră, instantaneu şi continuu, preocupările tuturor celorlalţi"5.

Simultan cu această deformare a spaţiului, se petrece o contracţie a timpului, operată pe mai multe paliere. Pe de o parte, mijloacele de comunicare în masă reduc, prin transmisiunile directe despre care vorbeam, timpul scurs de la petrecerea unui eveniment până la receptarea lui de către public. În acelaşi timp, duratele trec mai uşor, întrucât densitatea de evenimente pe unitatea de timp este din ce în ce mai mare. Clipele sunt împovărate cu o sumedenie de evenimente, încât omul nu mai are răgaz să constate

propriu-zis trecerea timpului. Constatarea aceasta elementară, dar existenţială cu privire la trecerea timpului îi este aproape interzisă astăzi spectatorului lumii, de mulţimea tot mai mare de evenimente care se înghesuie în centrul atenţiei lui, solicitându-i efortul de a le cuprinde şi înţelege.

Într-un alt plan, timpul este comprimat de variate forme de viteză. Transporturile performante, de mare viteză, comprimă distanţele şi durata călătoriilor. Pe de altă parte, multe ramuri din industrie, inclusiv industriile culturale, s-au specializat în "accelerarea timpului de circulaţie" a produselor, prin "producerea şi difuzarea imaginilor", dar şi "accelerarea timpului de circulaţie a capitalului în producţie, comercializare şi consum, care face ca viitorul să nu mai poată fi perceput decât în măsura în care este integrat în prezent", şi în care şi "experienţa trecutului se comprimă într-un prezent copleşitor"6.

Excesul experienţelor sensibile şi lumea inteligibilă

Într-un alt plan, producţiile de cinematografie rup, de cele mai multe ori, lanţul cronologic, răsturnând firul narativ, rupând lanţul cauzalităţii pentru a disloca pretenţiile publicului de a anticipa mersul evenimentelor. Producţiile muzicale încarcă tot mai multe cadre pe unitatea de timp, oferind un puzzle de scene, fotografii şi cadre cromatice care asediază câmpul perceptiv al spectatorului, scurtcircuitând judecăţile şi situarea critică, mizând pe seducţia totală hipnotizantă a imaginilor. Spectatorul presat de succesiunea rapidă de imagini este deplin cucerit cu perceperea lor; nu mai are timp să analizeze ceea ce primeşte. În general, tehnologiile video şi celelalte dispozitive de comunicare tind să stăpânească toate "drumurile" noastre spre lumea reală, care ne înconjoară, filtrând experienţa lumii şi "experierea comuniunii" cu semenii.

Pe de o parte este relevant aici ceea ce remarcă Giovanni Sartori, anume că imaginea sărăceşte capacitatea noastră de înţelegere. Televiziunea, scrie el, oferă omului privilegiul de a vedea totul fără ca el să se deplaseze propriu-zis în alt loc decât în faţa ecranului, fără deci să fie necesară experierea propriu-zisă a realităţii. Există însă o deosebire importantă între imagine şi cuvânt. Până la utilizarea pe scară largă a televiziunii, omul intra în contact cu evenimentele lumii prin textul scris, iar cuvântul se deschide către mai multe înţelesuri. Pe de o parte, spune Sartori, vocabularul nu conţine doar cuvinte cu înţeles concret, ce poate primi o reprezentare picturală propriuzisă, ci şi multe cuvinte abstracte, cum ar fi libertate, demnitate, conştiinţă, justiţie, legitimare, legalitate, libertate, egalitate, drept şi drepturi, şomaj, inteligenţă, fericire, naţiune, stat, suveranitate, democraţie, birocraţie. Astfel de cuvinte, care "nu sunt traductibile în imagini", sunt "entităţi construite de mintea noastră", "abstracţiuni non-vizibile"7. Înţelesurile lor cuprinzătoare, generice, sfera lor largă de aplicabilitate îl fac pe Sartori să afirme că "toată capacitatea noastră de a gestiona realitatea politică, socială şi economică în care trăim şi, mai mult, de a supune (...) natura se bazează exclusiv pe o gândire prin concepte care sunt, pentru ochiul liber - entităţi invizibile şi inexistente"8. În raport cu acestea, Sartori afirmă că, producând şi difuzând cu preponderenţă imagini, televiziunea anulează conceptele şi, prin aceasta, "atrofiază capacitatea noastră de abstragere şi, odată cu aceasta, întreaga noastră capacitate de a înţelege"9.

Fast-food cultural şi fast-thinking

Pe de altă parte însă, este semnificativă aici şi o altă remarcă, ce aparţine sociologului Pierre Bourdieu. Invocând observaţia lui Platon, potrivit căruia, spre deosebire de filosofii care dispun de timp, oamenii din piaţa publică (agora) sunt sub presiunea urgenţei, Bourdieu înclină să creadă că există o legătură între gândire şi timp, chestiune ce este relevantă în cazul televiziunii, pentru că ea exercită din plin o presiune a urgenţei asupra gândirii, oferind telespectatorului un "fast-food cultural" care cere un fel de fast-thinking ce nu mai îndeplineşte "condiţiile necesare receptării"10.

Mai mult chiar, manipularea tehnică a imaginilor, obişnuită acum în cinematografie, în transmisiunile sportive sau în spectacolele de televiziune, produc mutaţii semnificative în structurarea realităţii şi a raporturilor noastre cu lumea. Prin tehnica de manipulare a imaginilor, crede Lipovetsky, televiziunea rescrie spaţiul şi timpul evenimentului şi prezintă argumente în sprijinul acestei consideraţii: "Spectacularizare a sportului fundamentată în acelaşi timp pe direct şi pe reconstrucţia mediatică a timpului însuşi al competiţiei: suprimarea timpilor morţi ai retransmisiei, inserarea unor secvenţe preînregistrate, interviuri în direct (...) reluarea imaginilor decisive, relantiuri multiple şi diferenţiate după mai multe planuri, incrustaţii şi viniete în timpul derulării competiţiei..." 11

Abolirea spaţiului şi timpului prin cuprinderea tehnică a lumii

Constatările făcute în urmă cu câteva decenii de Marhall McLuhan sunt, de asemenea, semnificative aici: "După mai mult de un secol de tehnologie electronică, ne-am extins sistemul nervos central într-o îmbrăţişare globală, abolind atât spaţiul, cât şi timpul, cel puţin în ceea ce priveşte planeta noastră"12.

Situaţia aceasta este relevantă într-o perspectivă spirituală asupra lumii. Ştim că, în actul creării lumii, omul a fost făcut la sfârşit, întrucât "pentru el au fost create cerul şi pământul, marea şi toate celelalte"13. Era necesar, deci, ca omul să fie creat la sfârşit, pentru ca împăratul care intră în lume să găsească împărăţia gătită să­l primească. Prin aceasta se poate înţelege de ce conştiinţa omului, cum scrie părintele Stăniloae, "tinde să cuprindă toată creaţia şi prin ochiul lui prelungit tehnic se întinde la noi şi noi distanţe"; pentru că el este "inelul creaţiei", "capul conştient al ţesăturii raţionale şi unitare a lumii", care "nu se opreşte la marginile lumii create, ci le depăşeşte prin aspiraţie şi gândire, participând la Dumnezeu însuşi, şi fiind deschis luminii Lui nesfârşite"14.

Viaţa omului - coroana creaţiei, nu se mai desfăşoară în mijlocul lumii, ci undeva în exil, tot mai departe de semeni, nu în trup, ci în plan mental, într-o tot mai sofisticată celulă a interfeţelor şi a imaginilor, care nu e destinată să transmită lumea reală, ci să o reconstruiască după bunul plac al fiecărui utilizator. Este vorba despre "instalarea unei existenţe abstracte, digitalizate, fără legătură umană şi tactilă", în care "trupul încetează a mai fi locul de ancorare reală a vieţii", fiind înlocuit cu un "univers spectral, decorporalizat şi desenzualizat"15.

Jean Baudrillard, un critic şi mai sever al societăţii spectacolului, merge chiar mai departe, considerând că prin manipularea imaginilor, oferită astăzi de tehnologiile video, identitatea subiectului se evaporă: "Identitatea vie, aceea a subiectului, implica oglinda, elementul reflecţiei. (...) Noi nu mai avem această şansă. Noi nu mai avem cu adevărat dreptul la propria noastră imagine, ci la o înregistrare instantanee în timp real. În timp real nu mai există nici măcar distanţa unei imagini. Or, ca să exişti pur şi simplu, este nevoie de o distanţă de la sine la sine. Abolirea acestei distanţe ne condamnă la o reproducere nesfârşită, la un soi de imortalitate derizorie care nu mai are nimic de-a face cu aceea proprie destinului"16. Mai general, prin toate întreprinderile omeneşti, mişcate de dorinţa de a actualiza întreg potenţialul pus la îndemână de tehnică, existenţa omului se închide în universul sensibil: "Întreaga mişcare a modernităţii, destinul său negativ se înscriu în faptul de a transcrie tot ce ţinea de imaginar, de vis, de ideal, de utopie, de a le transcrie pe toate acestea în realitatea tehnică şi operaţională. Dezalienare radicală, deci, această materializare a tuturor dorinţelor, această hiperrealizare a tuturor posibilităţilor. Împlinire necondiţionată, nici un rest de lume, nimic imposibil, nici o transcendenţă în care să ne refugiem"17.

Activitatea tehnică - treaptă către planul inteligibil al vieţii

Însă, din perspectiva teologiei, aşa cum subliniază părintele Stăniloae, utilizarea raţiunilor în tehnică nu este menită doar să satisfacă nevoile practice ale omului, ci ea trebuie să fie şi "suişul unei trepte de cunoaştere ce trebuie cunoscută şi depăşită"18, încât toate acestea pot fi văzute şi în lumina urcuşului spiritual. "Desigur, scrie părintele Stăniloae, tehnica aceasta nu trebuie să se dezvolte dincolo de necesităţile reale ale omului şi să fie folosită şi spre răul lui. El trebuie să rămână stăpânul ei şi să nu fie împiedicat de la urcuşul spre Dumnezeu"19. O perspectivă asemănătoare oferă şi Sfântul Ioan Gură de Aur, acolo unde scrie: "Vezi puţin, iubitule, cum se gospodăreşte constituţia lumii, şi fiecare a fost făcut de înţelepciunea lui Dumnezeu sădită în fire, inventator al unui meşteşug oarecare, şi aşa s-au introdus în viaţă ocupaţiile meşteşugurilor"20; "Şi pe cele ce înoată în adâncul apelor şi pe cele ce zboară în înălţime şşi puterile cosmice terestre sau submarine, am spune astăzi, completează Nellasţ ţi le-a supus prin tehnică Stăpânul. (...) Să rămânem, aşadar, spunând acestea, admirând grija Lui şi uimiţi de înţelepciunea, iubirea de oameni şi pronia Sa pentru noi"21.

" Întreaga mişcare a modernităţii, destinul său negativ se înscriu în faptul de a transcrie tot ce ţinea de imaginar, de vis, de ideal, de utopie, de a le transcrie pe toate acestea în realitatea tehnică şi operaţională."

Jean Baudrillard

diac. Sorin Mihalache

luminaceluinevazut@gmail.com

Notă:

1 John Tomlinson, "Globalizare şi cultură", Editura Amarcord, Timişoara, 2002, p. 173.

2 Apud John Tomlinson, op. cit., p. 217.

3 Ibidem, pp. 230-237.

4 Ecstasy of communication,

p. 130, apud Steven Connor, "Cultura postmodernă. O introducere în teoriile contemporane", Editura Meridiane, Bucureşti, 1999, p. 243.

5 McLuhan şi Fiore, 1967, p. 16, apud John Tomlinson, op. cit., p. 217.

6 Cf. David Harvey, "Condiţia postmodernităţii. O cercetare asupra originilor schimbării culturale", Editura Amarcord, Timişoara, 2002, p. 292.

7 "Homo videns: imbecilizarea prin televiziune şi postgândirea", Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, p.

30 sqq.

8 Ibidem, p. 33.

9 Ibidem, p. 34.

10 Pierre Bourdieu, "Despre televiziune", Editura Art, Bucureşti, 2007, pp. 42-43.

11 Gilles Lipovetsky, Jean Serroy, "Ecranul global: cultură, mass-media şi cinema în epoca hipermodernă", Editura Polirom, Bucureşti, 2008, pp. 220-221.

12 Apud David Harvey, op. cit., p. 294.

13 Sermon sur la Genèse II, 1, SC 433, pp. 184-187, apud Laurence Brottier, "Sf. Ioan Hrisostom: o creaţie oferită ca spectacol omului", în vol. Creaţia, Editura Anastasia, 2003 p. 53.

14 Cf. "Teologie Dogmatică Ortodoxă", vol. 3, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 9.

15 Gilles Lipovetsky, Jean Serroy, op. cit., p. 257.

16 Jean Baudrillard, "Paroxistul indiferent", Editura Ideea Design&Print, 2001, p. 43.

17 Ibidem, p. 43.

18 Ibidem.

19 Ibidem.

20 Sf. Ioan Gură de Aur, "La Facere", în Om. 29, 3; PG 53, 264, şi Omilia 20, 2, col. 168, apud Panayotis Nellas, "Omul animal îndumnezeit", Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 126.

21 Sf. Ioan Gură de Aur, Psalmul 50, 8; apud. Panayotis Nellas, op. cit., p. 127.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!