Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Carnetul unui preot de la sat, Melentie Șora

Carnetul unui preot de la sat, Melentie Șora

Galerie foto (3) Galerie foto (3) An omagial
Un articol de: Prof. dr. Dorin Stănescu - 14 Martie 2019

De-a lungul timpului, păstori sufletești ai satului românesc au lăsat în urma lor, dincolo de apostolatul făcut în enoriile unde au slujit pe Dumnezeu și oamenii locului, mărturii scrise. Printre aceștia se numără părintele Melentie Șora. Înzestrat cu har duhovnicesc și talent scriitoricesc, el ne-a lăsat moștenire o minunată lucrare, printre multe altele, intitulată „Carnetul unui preot de țară”. Este o scurtă lucrare, cu 62 de pagini, în care abordează opt schițe ale unor povestiri moralizatoare, pledoarii pentru respectul față de biserică, de preoți, dar și pledoarii pentru educația preoților mai tineri și, mai ales, a enoriașilor.

În spațiul românesc, mai ales în epoca secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX, câțiva preoți au găsit răgaz să scrie, lăsând astfel o importantă moște­nire, fie sub forma unor jurnale, a unor cărți de rugăciuni, fie manuale de religie sau cărți de propovăduire a religiei ortodoxe. Este, fără îndoială, un lucru remarcabil, pentru că nu mulți preoți au avut timp și har pentru un astfel de demers. Iată de ce în articolul de față, având motivația declarării de către Biserica Ortodoxă Română a anului 2019 drept An omagial al satului românesc, în care figurile preoților, învățătorilor și primarilor gospodari ocupă un loc special, am dorit să punctăm un astfel de exemplu de preot. Este vorba despre părintele Melentie Șora, care a lăsat moștenire câteva lucrări scrise, una dintre ele intitulată „Carnetul unui preot de țară”.

Schiță de portret

Melentie Șora (1889-1956) s-a născut în Feneris, județul Bihor, și a urmat studiile la Gimnaziul din Beiuș, pe care l-a și absolvit în anul 1909. S-a îndreptat, apoi, către Institutul Teologic din Arad, unde a studiat între anii 1909-1912. Ca în cazul multor tineri ai vremii sale, el pleacă la Universitatea din Budapesta pentru a urma Facultatea de Filosofie, între anii 1912-1913. Își încheie educația după război, la Universitatea din Cluj, mai exact în perioada 1919-1921.

Revenit de la Budapesta, se căsătorește cu Ana Bogdan. În 1914 este hirotonit și devine preot în satul Ianova din județul Timiș. Cu toate că Marele Război începuse, în familia preotului Melentie Șora își fac apariția și doi băieți - unul dintre ei avea să devină o personalitate a culturii române, filosoful Mihai Șora.

În satul Ianova, preotul Șora rămâne până la sfârșitul războiului, în 1918, pentru ca mai apoi să se mute într-un sat vecin, la Izvin. Aici a păstorit între anii 1918-1926. Cea mai mare parte, însă, din truda sa în slujba lui Dumnezeu, a Bisericii și a oamenilor s-a consumat în perioada 1926-1956, în cartierul Fabric din orașul Timișoara.

Începând cu anul 1924 și până în 1940, când devine protopop, Melentie Șora este și profesor de religie la Școala Normală de băieți din Timișoara. Pe lângă aceste îndatoriri, preotul Șora este președinte al Asociației clerului „Andrei Șaguna” din Eparhia Aradului și membru al unor asociații culturale. El dă dovadă de un remarcabil talent de publicist. Îi sunt publicate articole în periodice precum: „Biserica și școala”, „Mitropolia Banatului”, „Biserica Bănățeană~, `Vestul~, „Luceafărul~ etc. Multă vreme a redactat revista cu profil omiletic intitulată „Duh și adevăr”, între anii 1941-1948, contribuind astfel la îndrumarea preoțimii din zonă și la cultura religioasă a credin­cioșilor. Așadar, pe lângă activitatea publicistică, preotul este și un militant pe tărâmul educării poporului. În acest sens, a publicat o serie de lucrări, pe care le redăm în ordinea cronologică a apariției lor: „Carnetul unui preot de la sate” (1925), „Biserica, familia şi natalitatea” (1934), „Momente din viaţa protopopului dr. Traian Putici”, „Contribuţii la istoricul Parohiei Timişoara II” (1937), „Îndemnuri duhovniceşti” (1943), „Paharul cu otravă” (1945). Preotul Melentie Șora trece la Domnul în ziua de 15 octombrie 1956.

Predicarea prin viață și viețuirea în predică

În timpul vieții sale, preotul Melentie Șora s-a bucurat de respectul și aprecierea contemporanilor săi. Sunt exemplificatoare rândurile apărute într-un arti­col-cronică în „Biserica și şcoala”, în data de 5 martie 1944, fiind prezentată cartea „Îndemnuri duhovnicești”: „Autorul este unul dintre acei preoți despre care se poate spune că predică prin viață și viețuiește în predică”, iar despre calitatea scriiturii sale în același articol se scriu următoarele: `Condeiul părintelui Șora îndătinat cu scrisul devine uneori daltă ce sculptează în marmoră. O altă calitate a cărții este stilul bogat în imagini, câteodată senten­țios, care îmbracă fondul bine cumpănit al predicilor ce o alcătuiesc”.

O radiografie a condiției preotului de sat

Lucrarea „Carnetul unui preot de la sate” este, fără îndoială, una dintre minunatele scrieri ale unui om înzestrat de Dumnezeu cu har duhovnicesc și talent scriitoricesc, pe care a lăsat-o urmașilor săi. Lucrarea are numai 62 de pagini, iar în cuprinsul acestora sunt abordate opt teme, opt schițe ale unor povestiri moralizatoare, a unor pledoarii pentru respectul față de Biserică, de preoți și în același timp pentru educația atât a preoților mai tineri, cât mai ales a enoriașilor.

Sub titlurile „Pro Domo”, „Uniformitate”, „Apostolat laic”, „Prima decepțiune”, „Unde locuiește popa vost?”, „Meditație de Crăciun”, „Birul”, „În luptă cu beția”, autorul vorbește despre condiția preotului în satul și în spațiul românesc, despre prejudecățile și nedreptățile pe care un preot de la sat trebuie să le înfrunte, despre condiția materială precară a preotului de la sat, dar și despre impor­tanța lucrării sale și despre greaua misiune pe care preotul o are.

O veritabilă scriitură plină de pilde, o remarcabilă povestire, încununată și cu talentul scriitoricesc al autorului, „Carnetul unui preot de la sate” este o radiografie a vieții grele a preoțimii române, care în epocă, atunci ca și acum, trăiește un adevărat apostolat. Credem că este semnificativ în acest sens capitolul „Unde locuiește popa vost?” din care redăm câteva idei: „Satul acesta s-a luminat și înstărit sub îngrijirea și conducerea înțeleaptă a preotului bătrân Nicolae. E bătrân părintele, ca un mag. Cincizeci și unu de ani a rostit rugăciuni la altarul bisericii acestei comune și de cincizeci și unu ani este el chiriașul unei căsuțe dintr-o uliță laterală... Din zarea mohorâtă a străzii se ivi un neamț legat la cap. Străinul auzise de popa Nicolae că are leac. Unde locuește popa vost? - La marginea de sat în casa lui Hans. Neamțul sta nedumerit. Pune mâna pe frunte. Văzu ca-n vis locuința pompoasă și confortabilă a preotului nemțesc și nepricepând rostul acestui răspuns se adresă rugător: Nu face batjocură. Spune la mine unde locuiește popa vost? Am venit să-mi facă slujbă. Ț-am spus. La marginea satului, în chirie, în casa lui Hans. Câtă ironie!”

„Carnetul unui preot de la sate” se prezintă, astăzi, ca una dintre publicațiile ce ne vorbesc despre măsura valorii preoțimii române de la sate din secolul trecut și nu numai.

Este o pildă despre modul în care, de-a lungul timpului, preoții de la sate, de ieri și de azi, știu să-și facă datoria, fie și în condiții vitrege, și să fie alături de oameni.