Cărţile pe masă: Arta şi Biserica

Din smerenie, Adela Văetişi (monahia Atanasia, de la Mănăstirea Stavropoleos) nici nu-şi semnează studiul (atât de interesant) Arta de tradiţie bizantină în România (Editura Noi Media Print, Bucureşti, 2008). Cartea este alcătuită din trei capitole şi un epilog.

Prima parte, Bizanţul: istorie, civilizaţie, cultură, artă, conţine informaţii despre Bizanţ (Constantinopol) şi despre Imperiul Bizantin (Imperiul Roman de Răsărit). De-a lungul istoriei sale (330-1453), imperiul a avut momente de glorie şi de decădere. Cunoaşte o evoluţie fastă în timpul domniei lui Iustinian (527-565). Imperiul este, însă, supus unor atacuri repetate „ale perşilor, avarilor, turcilor şi triburilor hunice” (p. 12). La acestea se va adăuga lupta intestină dintre iconoduli şi iconoclaşti. Odată cu împăratul Vasile I, imperiul începe să prospere din nou. Monahismul devine tot mai puternic, mai ales prin Muntele Athos. Deşi imperiul decade economic şi teritorial, în timpul dinastiei Paleologilor are loc o puternică renaştere culturală, umanismul bizantin propagându-se pe o întinsă arie geografică. Influenţa bizantină s-a manifestat continuu şi pe teritoriul românesc. „...Bizanţul nu dispare în 1453, ci rămân vii civilizaţia, instituţiile, tipul de sistem politic, arta şi tot ceea ce dă expresia acelei sinteze, împlinite peste veacuri, între moştenirea intelectuală elenistică, dreptul civil roman şi religia ortodoxă” (p. 21).

Al doilea capitol este intitulat Bizanţ şi Bizanţ după Bizanţ, în spaţiul românesc. În timp ce Dacia a luat contact cu religia creştină prin colonişti, Scitia Minor (Dobrogea), prin misionarismul Apostolului Andrei.

Diverse mărturii artistice confirmă (şi în secolele X-XII) continuitatea pe acest teritoriu a vechii culturi romano-bizantine. Arhitectura de la Dunărea de Jos se vădeşte în cetăţi şi fortificaţii militare (Capidava, Garvăn-Dinogeţia, Păcuiul lui Soare), precum şi în construcţii religioase (ansamblul monastic rupestru de la Basarabi, biserica cimitirului de la Dinogeţia, biserica de la Niculiţel). Influenţe ale artei şi civilizaţiei bizantine se regăsesc în podoabe din metal preţios, în ceramică smălţuită, în fragmente textile. Cel mai rafinat obiect este crucea-engolpion de la Garvăn (sec. al XII-lea).

În secolele XIII-XIV, se constituie o artă de sinteză „între moştenirea bizantină şi influenţele venite dinspre arta şi cultura Europei Occidentale” (p. 50). Având în vedere legăturile cu popoarele din Balcani, unele forme de cultură bizantină pătrund în spaţiul nostru prin filieră slavă. În 1359, se înfiinţează Mitropolia Ţării Româneşti. Modelul arhitectural bizantin se recunoaşte în Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc“, din Curtea de Argeş. Se constituie, totodată, după model athonit, un  puternic monahism nord-dunărean, inaugurat de Nicodim de la Tismana. Altă ctitorie domnească importantă, din aceeaşi perioadă, este Mănăstirea Cozia.

Autoarea se ocupă şi de moştenirea de după căderea Constantinopolului, cea din secolele XV-XVI. Politica religioasă şi culturală a domnitorilor şi a boierilor, de perpetuare a valorilor bizantine, făcea parte şi ­dintr-o strategie de rezistenţă în faţa expansiunii musulmane. Cărturari, meşteri şi artişti sârbi îşi găsesc refugiul şi sprijin la nord de Dunăre. Influenţe ale picturii sud-slave (sârbe) pătrund şi în Moldova. Pe lângă pictura interioară, în Moldova s-a practicat şi pictura exterioară a bisericilor. Nu numai pictura monumentală, ci şi arta icoanei a fost influenţată de cea bizantină.

Ultima parte a cărţii, Tradiţia bizantină în arta românească, ilustrează teza lucrării prin descrierea unor icoane, broderii liturgice, ferecături de carte, piese din argint cu rol cultic.

Concluzia este una cumpătată: „Astfel se ­conturează o artă românească cu trăsături distincte, rezultat al sintezei între moştenirea bizantină ­preluată pe filieră constantinopolitană sau sud-slavă şi influenţele venite dinspre arta şi cultura Europei Occidentale” (p. 115). Maica Atanasia  Văetişi realizează o sinteză convingătoare şi profundă, în legătură cu o temă vastă, încercată de mulţi, limpezind şi structurând eficient. Cartea este, deopotrivă, un studiu plin de acurateţe şi un album remarcabil (foto: Arpad Harangozo, grafica: Ioana Bita Giulea).