Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Cărţile pe masă: Rochii cu flori

Cărţile pe masă: Rochii cu flori

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Pr. Felix Neculai - 22 Mai 2016

Viziunile urbane ale Ioanei Bogdan au fost întotdeauna scurtcircuitate de plonjările nesăţioase în consumism, dar şi condimentate de o autoironie cu trei seturi de zimţi. Structura aceasta contrastivă şi hibridă a fost rafinată în volumele Anumite femei (2006) şi Poeme înainte şi după Claudiu (2009), iar cristalizarea ei a avut loc în Frate Zaheu, Editura Prier, 2014.

Întotdeauna am găsit că e un mare câştig să poţi îmbina agitaţia din Piaţa Amzei cu parabola biblică. E un fel de a aresta realitatea şi de a o proiecta în real fără să îi iei ceva din carne, din concreteţe: „Dar ce am făcut împreună e mir/ şi primăvară, căci fără de veste/ Judecătorul va veni” (Toate câte se spun). Poetica lucrurilor şi a faptului divers vine dinspre Heine. Un suprasens este identificat în orice aparenţă banală şi acesta este declarat la modul firesc, fără aroganţă artistică: „Lucrurile bune au în timp răsuflarea lor, devin comori” (Iată fiul tău). Drept e şi că poeta mai are urme ale entuziasmelor sublimităţii din volumele anterioare. În acele momente, poezia devine altfel decât religioasă, devine bisericească: „Liturghiile sunt aceleaşi peste tot. Sufletele/ oamenilor au o frumuseţe neasemuită./ Sângele lor primeşte sânge sfânt şi timp/ să se vindece” (Iată fiul tău).

Printre jocul energetic cu contrariile - într-un fel de tridialectică à la Stephane Lupasco - este şi procedeul extragerii unei concluzii cvasi-luminoase din premise întunecate. În Împreună rudele apropiate mor în prietenul cel mai bun, ca şi cum prietenia ar ascunde o înrudire, dar diminuarea cantităţii de prietenie nu înseamnă şi scăderea calităţii: „Din prietenul meu cel mai bun azi a murit mama./ Spre seară vor muri surorile şi fraţii mei./ Bunicii din prietenul meu cel mai bun vor muri/ mâine./ Poate că vor muri îmbrăţişaţi.// A rămas cineva care nu vrea să moară/ în prietenul meu cel mai bun.// Afară e cald./ Torc de fericire. Prietenii mei încap într-o mănuşă”.

Dacă există un poem reprezentativ pentru această viziune poetică în care forma şi conţinutul se subîntind perfect, acela este Apocalipsă: „În orice colţ m-aş uita există/ o femeie care ţi se potriveşte mai bine/ ca mine.// Cunoaşte exact visele tale, scrie mai iscusit/ ca mine, e mai frumoasă,/ tânără,/ avută,/ prietenoasă, inimoasă, înţelegătoare şi poartă/ tricouri cu/ Marilyn Monroe şi pantaloni/ scurţi.// Despre această femeie nu ştiu mai mult, dar ea există./ Şi-ţi spun:/ înainte ca eu să fiu oase şi ulcele, ea va veni şi iureş va face./ Vor fi ploi, inundaţii, incendii, copiii se vor ridica împotriva/ părinţilor, morţii vor/ învia, rochiile cu flori se vor/ demoda.// Oriunde te-ai duce, această femeie te va găsi./ Plouat, dezaxat, nimicit, un zero.// Pe marginea prăpastiei.// Te va lua de bărbat, veţi trăi fericiţi până la sfârşitul/ zilelor, poate că mai trăiţi/ şi astăzi”. Bine-cunoscuta religiozitate mondenizată este prezentă şi aici, însă metafora unei anti-posesivităţi erotice uluitoare este cea care înalţă creaţia până la rafinamentul scrisului Magdei Isanos şi dincolo de el.

Mai este o poveste şi cu ilustraţiile lui Lucian Irimescu, propriu-zis desene în peniţă de mâini, tălpi, biserici şi răstigniri peste care se suprapun umbrele fotografiate ale mâinilor artistului. O idee ageră ce reflectă luciditatea aranjării viziunilor care parcurg toată gama trăilor textuale.

După câteva accidentări, Ioana Bogdan revine în ring cu o poezie inteligentă, matură şi sensibilă. O artă necesară vieţii între spirit şi materie.