Căruța goală

Augustin Păunoiu, 23 Martie 2019

Un țăran și fiul său mergeau într-o dimineață la câmp. La un moment dat, tatăl se opri. Stătu câteva secunde ascultând, apoi își întrebă feciorul: „Fiule, să ne oprim puțin și să-mi spui ce auzi.” „Cântecul păsărilor și foșnetul frunzelor, tată”, răspunse băiatul. „Ia ascultă mai bine. În afară de asta mai auzi ceva?” Băiatul se concentră și zise: „Da, parcă aud zgomotul unei căruțe”. „Așa este”, aprobă tatăl. „Mai mult de atât, este o căruță goală.”

„Cum de știi asta fără s-o vezi?”, se arătă mirat feciorul. „Este foarte ușor”, răspunse tatăl. „Cu cât căruța este mai goală, cu atât face mai mult zgomot.” Logica acestui țăran poate fi aplicată în cazul tuturor oamenilor. Cunoaștem desigur persoane care fac mult zgomot lăudându-se, debordând de îngâmfare și suficiență de sine. Vorbesc mult și foarte sonor. În cele mai multe cazuri, zgomotul acestor oameni este semnul că sunt goi pe dinăuntru. Atunci când vedem o persoană care vorbește prea mult întrerupând conversația celorlalți, lăudându-se cu ceea ce posedă, simțindu-se atotputernică și disprețuind pe cei din jurul ei, trebuie să ne amintim cuvintele țăranului: „Cu cât mai goală este căruța, cu atât mai multă gălăgie face.”

Odată cu trecerea anilor avem nevoie de mai multă liniște. A face zarvă nu este deloc o carte de vizită bună pentru nimeni. Întâlnim foarte mulți oameni care fac vâlvă în jurul lor numai ca să fie băgați în seamă, sau ca să pară interesanți. A face zgomot constituie pentru ei o modalitate de afirmare, de a-și face simțită prezența. Scriitorul antic Sofocle spunea că cea mai mare gălăgie o fac butoaiele goale. Așa este, așa se întâmplă și în cazul oamenilor. Cei care fac rumoare se aseamănă butoaielor goale. Zarva din jurul lor demonstrează incapacitatea, mediocritatea și goliciunea sufletului lor. Un proverb chinezesc spune: „Mai mult zgomot face un copac ce cade decât toată pădurea care crește în tăcere”. Zgomotoșii sunt și vor fi mereu în cădere liberă. Cel mai grav este că nu-și dau seama de asta, precum toba care face multă larmă, fără să știe că e goală pe dinăuntru. Smerenia, discreția constau în a trece sub tăcere virtuțile noastre și de a le permite altora să le descopere. Nimeni nu este mai gol sufletește decât cel care este plin de sine. Să încercăm așadar să nu fim la fel. Să fim ca ploaia liniștită și blândă care pătrunde în tăcere până la adâncimea rădăcinilor, hrănindu-le. Așa să ne ajute Dumnezeu!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!