Casa Capşa, o cafenea cu parfum de istorie

Casa Capşa este un local legendar al Bucureştilor, aflat pe Calea Victoriei. La începuturile sale, în anul 1852, Grigore Capşa deschide o cofetărie - "La doi fraţi, Anton şi Vasile Capşa", peste drum de Biserica Zlătari, în fostul Han Damari.

După puţin timp s-a mutat în casa Slătineanu, unde se află şi astăzi. Încă de la deschidere, localul a început să fie frecventat de personalităţi marcante ale momentului. În anul 1873, Casa Capşa primeşte Marea Medalie la Expoziţia Universală de la Viena, devenind apreciată şi pe plan internaţional, obţinând în 1882 brevetul de furnizor al casei principelui Milan Orbenovici al Serbiei, iar în 1908 furnizorul principelui Ferdinand al Bulgariei. Casa cunoaşte o dezvoltare mai mare din anul 1886, când Grigore Capşa măreşte localul, deschizând şi hotel, şi cafenea. Din acel moment, Capşa devine locul "oficial" de întâlnire a personalităţilor din politică, gazetărie, artă şi cultură. În timpul Primului Război Mondial, Casa Capşa a fost rechiziţionată de germani, care au golit pivniţele şi au păstrat-o din decembrie 1916 până în ianuarie 1917, când au cedat-o aliaţilor lor bulgari, care şi-au făcut în local "Casinoul ofiţeresc şi soldăţesc bulgar".

Redacţia redacţiilor…

Între cele războaie mondiale lucrurile s-au desfăşurat normal, Capşa fiind cunoscută bucureştenilor drept "cafeneaua scriitorilor şi artiştilor", circulând ideea că un scriitor nu era scriitor dacă nu frecventa Capşa. Virgil Carianopol spunea: "Ca să devii scriitor, trebuia să obţii botezul Capşei, care, fără nici o firmă literară, era totuşi redacţia redacţiilor, nodul gordian al trecerii spre nemurire", iar Tudor Arghezi spunea despre Capşa că "este singurul local intelectual de pe Calea Victoriei". Iată numai câteva nume ale "stâlpilor" de cafenea, dar şi adevăraţi stâlpi ai culturii româneşti: poetul Ion Barbu deschidea Capşa, apărând încă de la ora 8:00 dimineaţa la cafea şi rămânând acolo mare parte a zilei, ca la birou, apoi urmau: criticul {erban Cioculescu, Liviu Rebreanu, Ionel şi Păstorel Teodoreanu, Camil Petrescu, Zaharia Stancu, Ion Minulescu şi alţii. La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, politicienii ţărănişti şi liberali au făcut din Capşa un fel de "cartier general", încercând să păstreze o rezistenţă politică. Din luna ianuarie a anului 1949 firma a fost lichidată. În comunism Capşa a fost o cafenea deosebită, dar se înţelege că întâlniri şi discuţii ca odinioară nu mai puteau exista aici. După 1989, s-a reîncercat o oarecare revigorare pe plan cultural, dar nu s-au putut reînvia gloria şi importanţa ei de altădată, rămând însă un local select, cu multe amintiri şi o istorie ce nu poate fi trecută cu vederea atunci când ne raportăm la trecutul Bucureştiului.

Grigore Capşa a inventat prăjitura "Joffre"

La invitaţia regelui Ferdinand şi a reginei Maria, sosea în Bucureşti în 1920 celebrul mareşal francez Joseph Jacques Césaire Joffre. Marele cofetar Grigore Capşa, furnizor al Casei Regale, a creat în cinstea mareşalului o prăjitură de ciocolată care sugera forma cilindrică a caschetelor militare franceze. Mareşalul Joffre suferea de diabet, fapt pentru care maestrul cofetar cu studii la Paris a inventat o prăjitură care putea fi consumată fără riscuri din partea oaspetelui. Prăjitura a primit numele francezului şi era făcută din unt, zahăr, ouă, făină, arome, şi mai ales cacao de cea mai bună calitate, îmbrăcată în glazură de ciocolată. Prăjitura "Joffre" a făcut înconjurul lumii, fiind preluată de bucătăria franceză, din a cărei tradiţie fusese inspirată. Totodată, reţeta a intrat în oferta cofetăriei româneşti şi nu există practic cofetărie în România care să nu prepare prăjitura cu pricina.