Filantropia Bisericii
Fotografii: Silviu Dascălu

Căsuţa milosteniei mănăstireşti de la Pasărea

Raluca Brodner, 17 Octombrie 2016

„Avem nevoie de semenii noştri. Să fim mai apropiaţi unii de alţii. Şi tinerii să ne fie alături. Cândva, vor ajunge şi ei ca noi şi atunci poate vor reflecta la cele ce spun eu acum, dar va fi prea târziu. Pentru noi, o simplă întrebare, un cuvânt bun, un zâmbet contează foarte mult”, este mesajul bunicuţei Eugenia de la Căminul pentru persoane vârstnice al Mănăstirii Pasărea, Ilfov. Ţintuite la pat sau în scaunul cu rotile, puţine dintre ele deplasabile, cele mai multe cu dizabilităţi, bătrânele pe care le-am întâlnit nu ar mai fi trăit de mult dacă o mână de călugăriţe sufletiste nu le-ar fi îngrijit ca pe propriile mame.

Doamna Eugenia a găsit adăpost sigur bătrâneţii sale neputincioase în căsuţa milosteniei de la Mănăstirea Pasărea. De 10 ani este îngrijită de măicuţe. Cu cinci ani înainte de a ajunge în acest cămin, o boală i-a răpit posibilitatea de a merge şi vitalitatea organismului. Sufletul însă i-a rămas intact. La fel şi mintea. „Am tot aşteptat 25 de ani să-mi dea de la primărie o casă socială. M-au amânat de la o zi la alta şi aşa am ajuns aici. Îi mulţumesc cu această ocazie Părintelui Patriarh Daniel că face posibilă existenţa unui asemenea loc - singura speranţă de a ne trăi ultimele zile cu tot ce are nevoie un bătrân aflat aproape de plecarea în cealaltă lume”, rosteşte cu mult calm doamna Eugenia. Cu ochii albaştri caută adânc în cutele mâinilor şi vorbeşte cursiv, ca şi cum ar citi din cartea vieţii sale. Asupra anilor senectuţii nu pregetă. Nu îşi deplânge neputinţa. Găseşte un rost înţelept pentru fiecare clipă trăită alături de celelalte bunicuţe din cămin. Cu multă rugăciune, rostită ziua şi noaptea, a reuşit doamna Eugenia să-şi păstreze judecata limpede şi să capete răbdare, răbdare şi iarăşi răbdare în suferinţă. Afecţiunea, grija, devotamentul maicilor şi al personalului angajat au ajutat-o, de asemenea, să nu deznădăjduiască.

Viorel Ban (21 de ani), Iuliana Brătuianu (17 ani), Alina Florentina Vişan (17 ani) sunt trei voluntari care au ales să-şi aducă contribuţia, o dată sau de două ori pe săptămână, în cadrul unităţii social-filantropice a Arhiepiscopiei Bucureştilor. Familiarizaţi cu munca şi cu greutăţile vieţii, tinerii declară că nu îi sperie nici un efort. Iubitori de Hristos şi de aproapele, ei dovedesc că limbajul dragostei, care se articulează cel mai bine în slujirea semenilor, nu s-a pierdut definitiv în zilele noastre.

„Nu poţi ajunge oricum în Rai”

La o apă plată şi o prăjitură servite pe terasă, printre flori şi verdeaţă, bătrânelele scot când şi când o vorbă sau un surâs.

„Acest cămin este un stup de albinuţe. Maicile au grijă de noi în fiecare ceas. Este o muncă foarte grea pentru dânsele, fiind­că noi suntem ca nou-născuţii. Când eşti mic, eşti drăgălaş, dar acum, bătrân, e dificil. Dar măicuţele, cu zâmbet, ne fac să trăim, ne prelungesc viaţa”, îşi exprimă recunoştinţa Eleonora, o doamnă optimistă, găzduită ocazional la Pasărea, în funcţie de cererea familiei aparţinătoare. Deşi este nedeplasabilă şi în imposibilitatea de a executa singură acţiuni elementare, doamna Eleonora ştie să creeze de fiecare dată în jurul dânsei o atmosferă pozitivă. Fire credincioasă, crede că Dumnezeu a îngăduit vârsta bătrâneţii, cu toate neputinţele ei, ca omul să se cureţe de păcate, „pentru că e rând la Dumnezeu, ca să ne ia în cer. Nu poţi ajunge oricum în Rai”.

Doamna Sultana încuviinţează spusele colegei sale. Este una dintre persoanele venite recent în stabilimentul pentru vârstnici. Rămăsese singură în locuinţa din Fundeni şi copiii au găsit potrivit să o aducă aici. Încă îi este dor de căsuţa ei. Trăieşte din amintiri şi se bucură când are cui să le împărtăşească. Îi plac florile. Ştie să tricoteze, a lucrat şi la războiul de ţesut, iar acum spune: „Nu mă mai ajută ochii. Am găsit, totuşi, un model de flanelă, să împletesc, dar nu am material. Aş putea să lucrez, că nici degeaba nu-ţi vine să stai. Mă rog, mereu mă rog, că altfel de unde să-mi vină sănătatea. Numai prin rugăminte la Domnul”.

Tăcută, luminoasă, blândă, maica Anastasia face ascultare la căminul mănăstirii de doi ani. Cârpeşte hainele bolnavelor, mai coase câte un nasture acolo unde lipseşte, le ajută să mănânce. Minut cu minut le însoţeşte cu rugăciunea. Citeşte mult din Psaltire. La întrebarea de ce este important să avem grijă de cei în vârstă, monahia răspunde simplu şi frumos: „Pentru că aşa este plăcut lui Dumnezeu”. Are convingerea că un om care se consideră cu adevărat credincios ar putea „vedea de bătrâni”, deoarece „unde e credinţă, este şi putere”. Când vine vorba despre trecerea la cele veşnice a bătrânelor-surori, călugăriţa dezmiardă duios cuvintele: „E grea despărţirea, dar trebuie să ne ducem la Domnul toţi. Le port în rugăciunile mele, în fiecare zi”.

O faptă bună

Cele 30 de vârstnice din aşezământul Mănăstirii Pasărea au parte de îngrijire atentă, oferită printr-un efort conjugat de medici, asistente, infirmiere, asistent social, psiholog, bucătăreasă, spălătoreasă, personal pentru curăţenie.

„Majoritatea beneficiarilor noştri sunt măicuţe, preotese, cazuri sociale. Sunt persoane cu dizabilităţi şi cu diverse probleme de sănătate, dependente de o altă persoană, care să le ajute la nevoile zilnice de spălat, schimbat, îmbăiat. Nici o bătrână nu se descurcă singură, chiar şi cele conştiente. Ca la oricare alt centru, costurile sunt stabilite de Ministerul Muncii, dar pot spune că la noi este mai ieftin decât la alte unităţi de acest tip, fie ele private sau în regim public-privat. Susţinem în special persoanele care au slujit o viaţă în mănăstire sau în Biserică şi au o pensie de la 300 de lei până la 500 de lei. Serviciile de îngrijire sunt suportate de Arhiepiscopia Bucureştilor, de la care primim sprijin ori de câte ori este nevoie, pentru orice intervenţie”, explică maica Mateea Mariş, responsabilul coordonator al stabilimentului pentru bătrâne de la Mănăstirea Pasărea.

Pentru a îndeplini standardele europene recent impuse, căminul trebuie dotat cu lift. Momentan, fondurile destinate acestei investiţii sunt incomplete. Oricine binevoieşte să-şi aducă contribuţia financiară are la dispoziţie contul: BCR.RO 55RNCB006900765533 0079, şi să facă menţiunea: Pentru Căminul de bătrâni de la Mănăstirea Pasărea. De asemenea, contul sus-menţionat este valabil şi pentru donaţii destinate îngrijirii persoanelor vârstnice din cămin.

„Este recomandat creştinilor ortodocşi să dea o mână de ajutor acestor persoane. Vor face o faptă bună. Cei fără posibilităţi materiale pot, spre exemplu, să scoată o bătrână la plimbare, să stea de vorbă cu ea, să o ajute în diferite activităţi zilnice”, adaugă maica Mateea Mariş, care ne dă de înţeles că activitatea misionară nu înseamnă doar propovăduirea Evangheliei, ci şi o viaţă trăită după Evanghelie.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!