Editorial
Catedrala - întoarcerea la Vestea cea Bună

Catedrala - întoarcerea la Vestea cea Bună

De multe ori, la ceas aniversar sau în preajma marilor evenimente, se face zarvă de cuvinte, se spun lucruri mari. Mesajul Bisericii Ortodoxe, inspirat din duhul Scripturii, se împărtăşeşte lumii fără ostentaţie şi hiperbole, alegând să fie realist şi plin de echilibru.

Într-o lume în care homo faber (omul creator) a ajuns ca, în tot ceea ce construieşte, să fie interesat doar economic, Biserica Ortodoxă a ales să construiască o catedrală. Ea stă nu doar sub semnul dorinţei de un veac, ci şi sub puterea binecuvântării lui Dumnezeu Care, „de n-ar zidi El casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc" (Psalmi 126, 1). Încă de la punerea pietrei de temelie, rugăciunile săvârşite în toate bisericile „pentru zidirea Catedralei Mântuirii Neamului, spre slava lui Dumnezeu şi spre ocrotirea poporului român" s-au împlinit, în ciuda multor piedici şi ostilităţi, clădind în chip duhovnicesc locaşul ce aşteaptă sfinţirea.

Nu este vorba despre ambiţie şi trufie, ci de o dorinţă statornică, nutrită încă din vremea regelui Carol I, de a avea un reper esenţial în istoria şi spiritualitatea poporului român. Dumnezeu a dospit frământătura neamului nostru şi a rânduit un patriarh vizionar şi atent la mersul lumii, care a luat în serios această lucrare. Rămâne preţioasă intuiţia scriitorului Antoine de Saint-Exupéry, care, în 1948, scria: „O grămadă de pietre încetează să fie o grămadă de pietre în momentul în care un singur om o contemplă, purtând înlăuntrul său imaginea unei catedrale" (Citadela).

Astăzi, cei necredincioşi vor să-şi impună punctul de vedere împotriva libertăţii celor care aleg să creadă în Hristos. Lucrarea lui Dumnezeu prin Biserică li se pare incomodă, dar „vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină" (Isaia 5, 20).

Piatra este neluată în seamă, dar nicicând distrusă; este dispreţuită, dar imposibil de oprit în lucrarea ei ziditoare, căci „piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului, de la Domnul s-a făcut aceasta şi minunată este întru ochii noştri" (Psalmi 117, 23).

Aşa cum piatra din capul unghiului devine temelie pentru celelalte, tot astfel Catedrala Naţională face posibilă (re)zidirea celorlalte instituţii, într-o conlucrare spre înnoire. Câtă nevoie este astăzi de o viziune comună, de o bunăvoinţă care adună şi uneşte un neam, şi nu-l învrăjbeşte, dezbinându-l! Aceasta este credinţa Bisericii, că Iisus Hristos „ieri şi azi şi în veci, este acelaşi" (Evrei 13, 8), căci „întru nimeni altul nu este mântuirea" (Faptele Apostolilor 4, 12).

Acolo unde există credinţă nestrămutată, dragoste plină de jertfă şi o firească demnitate, nici un efort nu este prea mare. Sfântul Apostol Pavel aşa ne învaţă: „Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos. Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh" (Efeseni 2, 19-22).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!