Cultură
Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, simbol al efervescenţei misionare, spirituale și culturale muntene - 500 de ani de la începutul ridicării ei

Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, simbol al efervescenţei misionare, spirituale și culturale muntene - 500 de ani de la începutul ridicării ei

25 Noiembrie 2017

Cu ocazia împlinirii a jumătate de mileniu de la începutul construirii Catedralei din Târ­goviște, s-a tipărit acest volum pentru a celebra actul ctitoricesc al Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Lucrarea reu­nește, în 270 de pagini, în deosebite condiții grafice, articole reprezentative ale unor reputați teologi, istorici și oameni de cultură, fiind prima carte dedicată Catedralei târgo­viștene care cuprinde o perspectivă complexă asupra sfântului locaș, din punct de vedere istoric, misionar, artistic, spiritual, cultural și comunitar.

Una din cele mai mari catedrale de la noi și din Răsăritul european al epocii, Catedrala din Târgoviște, reprezintă, așa cum sublinia Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, un „important monument al artei religioase ortodoxe românești… loc duhovnicesc prin frumoase rever­berații spirituale și culturale… reprezentativ reper spiritual, cultural și arhitectural din vechea Cetate de Scaun a Țării Românești”.

După mutarea capitalei voievodale la Târgoviște și, apoi, a celei mitropolitane, edificarea unei catedrale pe măsură devenise o necesitate, de aceea, Sfântul Voievod Neagoe Basarab a început zidirea acestui important locaș de cult muntean, în anul 1517, dorind astfel să împlinească și sfatul duhovnicului său, Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești.

Readucerea înaintea contemporanilor a importanței spirituale și culturale a Catedralei din Târgoviște reprezintă un act de restituire istorică și memorială, o datorie față de istoria glorioasă a vechii cetăți de scaun muntene.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!