Theologica
Catedrala Naţională

Catedrala Naţională

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 24 Noiembrie 2018

Catedrală este biserica unde slujeşte episcopul, arhiepiscopul, mitropolitul sau patriarhul şi reprezintă simbolul unităţii şi autorităţii bisericeşti. Între bisericile unui neam, cea mai importantă este Catedrala Naţională, un simbol al unităţii şi demnităţii naţionale.

Catedrala Naţională din Bucureşti este pentru noi românii Biserică a bisericilor neamului nostru, fiind reprezentativă pentru credinţa majorităţii locuitorilor ţării noastre.

Catedrala este un edificiu de interes naţional pentru poporul român, unde se vor desfăşura ceremonii cu valoare de simbol naţional pentru România. Ea este reprezentativă pentru România, deoarece simbolizează afirmarea identităţii noastre naţionale și răspunsul creştinilor ortodocşi români la iubirea bogată în milostivire a Bunului Dumnezeu faţă de ţara noastră.

Catedrala Naţională din capitala României este locul unde se vor ridica rugăciuni de slavă şi mulţumire către Preasfânta Treime pentru binefacerile pe care le‑a revărsat peste neamul românesc. Aici îi vom comemora pe eroii neamului, pe jertfa cărora s‑a clădit România şi tot aici ne vom ruga pentru unitatea poporului român.

Dincolo de valenţele sale simbolice, ansamblul arhitectural Catedrala Naţională este un reper spiritual fundamental al Ortodoxiei româneşti. Ea nu reprezintă doar legătura cu rădăcinile istoriei noastre spirituale şi naţionale, ci implică prezentul şi viitorul ortodox al poporului român.

Construcţia Catedralei Naţionale în capitala României este o ofrandă a recunoștinței noastre față de eroii din toate timpurile ai poporului român și reprezintă o unire spirituală simbolică a tuturor românilor în fața Sfântului Altar al Bisericii bisericilor neamului nostru.

Catedrala Naţională va avea hramul principal Înălţarea Domnului, zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile, iar al doilea hram este închinat Ocrotitorului României , Sfântul Apostol Andrei, ca urmare a evlaviei pe care o au credincioșii față de încreştinătorul poporului nostru, de aceea mai este numit şi „Apostolul românilor”.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!