Interviu
Catedrala Națională, ocrotire divină  și cinstire a eroilor

Catedrala Națională, ocrotire divină și cinstire a eroilor

Ștefania Coșuleanu, 18 Noiembrie 2018

Ca locaș de cult, biserica exprimă prin arhitectura ei semnificații neîntâlnite la alte edificii ridicate de mâna omului. Fiindcă ea reprezintă un spațiu sacru. Catedrala Națională din București, o construcţie care răspunde necesităţilor pragmatice ale timpului nostru, afirmă academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, concentrează în sine o multitudine de simboluri, de la demnitatea creștin-ortodoxă a României la grija și neuitarea cu care suntem datori eroilor acestui neam.

Domnule academician, loca­ția unde a fost ridicată Catedrala Naţională este zona numită în trecut ­Dealul Arsenalului. Ce reprezenta acest areal şi cum se încadrează catedrala în spaţiul bucureștean actual?

Coborând în istorie, în secolul al XIX-lea, vă pot spune că, îna­inte, aici era situat Dealul Spirii, o parte a Bucureştiului mai înaltă ca relief, dar și din punctul de vedere al stării sociale a populației de aici. Era o zonă rezidenţială dedicată burgheziei mijlocii şi mici, o zonă foarte dezvoltată din punct de vedere comercial, cu case agreabile, străzi interesante, cu nume bizare... Era un cartier plăcut.

Bucureştiul a fost străjuit de mai multe dealuri: Dealul Patriarhiei, Dealul Radu Vodă, Dealul Mihai Vodă..., fiecare cu biserica lui. Ceauşescu a distrus unul dintre aceste dealuri. Era normal, într-o viziune simbolică, să se reînvie ceea ce fusese inițial cu o catedrală zidită acolo.

Cum vedeţi proiectul construirii Catedralei Naţionale şi sfinţirea ei în anul Centenarului?

Dincolo de anul Centenarului eu găsesc că este o realizare deosebită. Încă de când s-a putut discuta despre problema catedralei după căderea comunismului, am fost alături de Patriarhul Teoctist şi l-am sprijinit în acţiunile sale pentru ca ideea de a se ridica această catedrală să fie acceptată și lucrurile să intre pe făgașul normal, dincolo de discuţiile opozabile care au fost. S-a uitat faptul că noi eram singura capitală din Europa la vremea aceea, în afară de Tirana, care nu avea catedrală. Eram singura Biserică Ortodoxă care nu avea o catedrală națio­nală. Nu era o problemă de prestigiu, ci de necesitate, pentru că nu trebuie să uităm că Bucureş­tiul este un oraş de pelerinaj. Când vin mii şi mii de oameni, nu poţi să îi ţii întotdeauna în stradă, în ploaie ori în zăpadă. Acesta este un lucru care nu se potriveşte cu tradiţiile Bisericii noastre.

Catedrala aceasta este o construcţie care răspunde necesităţilor pragmatice ale Bisericii Ortodoxe Române, dar în acelaşi timp nu trebuie să trecem cu vederea că în neamul nostru a existat obiceiul ca, de fiecare dată când se obţinea o victorie, să se ridice o biserică importantă. După ieşirea victorioasă din Primul Război Mondial, dar și după cel de-al Doilea Război Mondial, nimeni nu a ridicat o biserică monumentală. Această nouă catedrală este, conform spiritului nostru voievodal, un simbol al faptului că am fost câştigători în războaiele care au decis destinul nostru istoric.

Pe de altă parte, catedrala are o valoare simbolică şi pentru românii noştri de pretutindeni. Se vrea a fi o biserică naţională, în care românii să se roage pentru ei şi pentru cei dragi din neamul lor.

Ați dori să adăugați ceva privind locul ales pentru ridicarea catedralei?

Da. Aici s-a întâmplat un lucru foarte curios. Potrivnicii Bisericii Ortodoxe Române, prin manifestările lor ostile şi prin protestele lor, au împins locul Catedralei Naţionale din Piaţa Unirii în Bulevardul Unirii, apoi în Parcul Carol şi apoi pe fostul Deal al Arsenalului. Nu a fost o chestie care a izvorât din iniţiativa conducerii Bisericii noastre. Ci a fost ceva care a fost impus exact de neprietenii ei, or, acesta este un lucru foarte interesant. Cum a lucrat Dumnezeu în această situaţie, aşezând-o într-un loc cum nu se poate mai bine.

Ştim încă din Neolitic că un locaş sacru se construiește la loc ­înalt, ca să domine şi ca un simbol al legăturii cu cerul. Înălțimile ­s-au bucurat întotdeauna de o anumită conotaţie spirituală. Deci, locul este foarte bine ales, fiind cel mai înalt. Ceea ce este iarăşi semnificativ: cea mai mare catedrală pe cel mai înalt deal din capitala ţării. Este un aspect care concentrează în el o serie întreagă de simboluri şi care s-a realizat prin ezitări, prin mutări care nu au fost provocate de către credincioşi ori de Biserică. Este o lecţie mare asupra modului în care lucrează Dumnezeu.

Ce va aduce nou catedrala Capitalei şi României?

Aceasta depinde de orientarea fiecăruia. Sigur, pentru cei care sunt sceptici sau atei va fi încă o clădire mare în plus, care vine şi face pereche cu Parlamentul, va fi supusă criticilor obişnuite.

Acest fapt este cert şi nu ai cum să astupi gura lumii. Pentru ceilalţi va fi o mulțumire sufletească, fiindcă s-a ridicat o catedrală care a fost dorită de mult timp, fiind materializarea unei idei vechi. Regele Ferdinand, prim-ministrul Ionel Brătianu şi mulţi alţii şi-au dorit această catedrală, dar nu au putut să o facă, pentru că după război a apărut criza economică, apoi s-a ivit cel de-al Doilea Război Mondial şi s-au tot amânat aceste lucruri aproape 100 de ani. Şi iată că la 100 de ani de la Marea Unire apare această Catedrală Naţională. Un al doilea lucru e legat de satisfacţia noastră spirituală. Catedrala e un spaţiu sacru în care mii şi mii de oameni pot participa la slujbele religioase şi la această iradiere a harului care se produce în timpul Liturghiei.

Cum ar trebui să ne raportăm fiecare dintre noi la Catedrala Mântuirii Neamului?

Ca la unul dintre spaţiile privilegiate, de importanţă culturală şi spirituală majoră. Chiar zilele trecute am ajuns pe acolo şi am fotografiat-o. Este o catedrală frumoasă, o clădire interesantă, care cu silueta ei vine şi sparge monotonia clădirilor laice, pe de o parte. Pe de altă parte, trezeşte acest sentiment că reprezintă un spaţiu sacru special protejat de Sus, care aduce o ocrotire spirituală asupra Capitalei.

Puţine proiecte au fost inaugurate în acest An Centenar. Catedrala Naţională poate fi considerată cel mai important dintre marile proiecte de ţară care au reuşit să fie înfăptuite acum.

Când s-a început catedrala, unele persoane cu o orientare mai puţin spirituală au spus că nu se va putea duce la capăt. Iar cei care erau mai entuziaşti credeau că trebuie să se întâmple o minune ca să poată fi încheiat cu succes acest proiect. Dar toţi au uitat că a ridica o biserică nu e identic cu a construi un garaj, o fabrică ori un stadion, ci construieşti un edificiu sacru. Iar el se bucură de protecţia divinităţii şi atunci nu poate să ne mire faptul că s-a întâmplat această minune în ciuda prevestirilor economiştilor, care erau negativi şi spuneau că nu este posibil din punct de vedere financiar. Lucrurile au fost posibile printr-un fenomen mai special, o minune. Nu trebuie să ne mire acest fapt în construirea unei catedrale, care este casa lui Dumnezeu.

Sunteţi medic şi profesor, lucraţi cu studenţii, cum comentaţi afirmaţia din spaţiul public că avem nevoie de şcoli şi spitale şi mai puţin de catedrale?

Eu am spus și cu altă ocazie să se facă donaţii publice în trei direcții: pentru biserici, pentru spitale şi pentru şcoli. Și vom observa că toate donaţiile majoritare merg la Biserică, pentru că omul are încredere în Biserică. Biserica nu este o clădire decorativă, este un spaţiu sacru, care aduce după sine toate avantajele sacralităţii sale. Este o investiţie pozitivă, cu rentabilitate mult mai mare decât alte investiţii, cum cred unii. Suma care a fost acordată acestei catedrale nu acoperă nici măcar a zecea parte ori a suta parte din nevoile pe care le au reţeaua sanitară şi învățământul de la noi. La cât folosea acest lucru faţă de imensele necesităţi pe care le are România atât în sistemul de sănătate, cât şi în domeniul educației?

Orice naţiune, orice grupare umană, încă din cele mai îndepărtate timpuri ale umanităţii, a simţit necesitatea de a fi protejată de divinitate și de a avea un loc sacru pentru închinare, pentru cult. În toată Antichitatea, centrul cetăţii era locul unde se afla locaşul divin. Acesta este un lucru care ține de studiul antropologic şi de istoria culturii, nu este ceva descoperit acum. Afirmaţiile că noi suntem oameni atei, oameni de ştiinţă şi suntem împotriva transcendentului sunt alegațiile unei minorităţi foarte sărace din punct de vedere spiritual, care nu se potrivesc cu dorinţele populaţiei majoritare de la noi, care este credincioasă şi pentru care acest edificiu reprezintă o bucurie. Eu am văzut lucrul acesta. Şi dacă ne întrebăm ce câştigăm, eu spun numai două cuvinte: protecţia divină. Ridicând o catedrală, ne-am atras şi posibilitatea de a avea o protecţie divină mai eficientă. Ceea ce e esențial.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!