Catedrala Națională, un dar pentru Centenarul României

Catedrala Națională, un dar pentru Centenarul României

Augustin Păunoiu, 25 Noiembrie 2018

Despre ea au scris Mihai Eminescu și Ioan Slavici, Octavian Goga și Gala Galaction. La ea s-au gândit regii României, dorind ridicarea acestui monument al demnității noastre ca un semn de cinstire pentru eroii căzuți în războaie. În ea au visat să slujească mitropoliții și, mai apoi, patriarhii Bisericii Ortodoxe Române, începând cu Miron Cristea și terminând cu Teoctist. Dar Dumnezeu a vrut ca biruința împlinirii acestei dorințe s-o dăruiască actualului Întâistătător al Bisericii noastre. Un proiect ce părea îngropat, frânt de nepăsarea unora și de răutatea și opoziția altora, a devenit în zilele noastre realitate. Catedrala Națională rămâne lucrarea cu care Preafericirea Sa, Daniel, Patriarhul României, pe lângă multe alte realizări, marchează istoria arhipăstoririi Sale.

Inițiativa ridicării unei Catedrale reprezentative pentru poporul român și pentru capitala României a apărut după ce a luat sfârșit Războiul din 1877-1878 în urma căruia am dobândit independența de sub jugul turcesc. Atunci s-a constatat că din bisericile existente în București, nici una nu era atât de încăpătoare încât să-i primească pe cei care ar fi dorit „să participe la Te Deum-urile oficiale cu prilejul sărbătorilor naționale sau la alte momente solemne”.

Mitropolit primat al Ungro-Vla­hiei între anii 1875-1886, Calinic Miclescu sublinia în Apelul său către „toți iubiții de Christos fii ai Bisericei și cetățeni ai pământului României” pentru a contribui la edificarea catedralei mult dorite: „(...) Să ne aducem aminte unde eram la 1858 și unde suntem astăzi. Nu este oare de datoria fiecărui Român a contribui la ridicarea unui măreț și impozant templu spre a mulțumi Celui de Sus pentru atâtea bunătăți, și acest templu înălțat în capitala Regatului României nu va fi el totdeauna și casa Domnului și falnicul monument religios al națiunii?”

„Biserica Mântuirii”, simbol al unității sufletești a întregului neam

România este proclamată regat în 1881, la 14 martie, iar regele Carol I înaintează Camerei Legis­lative un proiect de lege relativ la construirea unei Catedrale române în București. Astfel încât, la trei ani distanță, bugetul statului român a prevăzut pentru realizarea acestui proiect suma de 5.000.000 lei (aur), echivalentul a 5% din întregul cuantum al bugetului țării. Cu toate acestea, destinația acestor bani a fost schimbată, dându-li-se alte întrebuințări.

Tergiversările privind lucrarea au avut mai multe motive: protestul energic din partea arhitec­ților români care au dorit numai un concurs național pentru proiectul catedralei, negăsirea unui amplasament convenabil și, implicit, cheltuirea sumei alocate proiectului. A fost nevoie ca Sfântul Sinod să ia sub patronajul său construirea Catedralei, dar colectarea fondurilor a fost stopată odată cu izbucnirea Primului Război Mondial.

A venit anul 1918, iar demersul pentru ridicarea locașului de cult a revenit în actualitate. Regele Ferdinand adresează un hrisov regal la 10 mai 1920 în care anunță hotărârea de a ridica în București o biserică monumentală în amintirea victoriei Armatei Române în Războiul de întregire. Acolo stă scris: „... Slavă nesfârșită Atotputernicului Dumnezeu Care nu ne-a părăsit în necazuri, ci ne-a întărit inima și gândul ducându-ne la izbândă. Astăzi mai mult ca oricând suntem datori să-L preamărim din toată inima cu cântarea: «Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu». Această cântare însă trebuie să răsune în Biserica Mântuirii, pe care suntem datori să o ridicăm în Capitala tuturor românilor, ca semn de mulțumire pentru ajutorul Celui Preaînalt și ca simbol al unității sufletești a întregului neam și veșnică pomenire celor răposați pentru înfăptuirea României întregite.”

Dezbaterile asupra locului unde trebuia amplasată această construcție au durat aproape un deceniu. În 1929 Patriarhia Română decide ca locație pentru Catedrală spațiul de la poalele Dealului Mitropoliei (actualmente, zona Pieței Unirii). Astfel, la data de 11 mai 1929, este sfințit locul ales prin punerea unei troițe în prezența membrilor Regenței, ai Guvernului, ai Armatei, clerului și a credincioșilor. Tot atunci, primul Patriarh al României arăta că „fiecare credincios al Bisericii să se simtă sufleteşte legat de Catedrala Mântuirii Neamului, cum a botezat-o însuşi regele Ferdinand. Astfel, unitatea credinţei strămoşeşti se va menţine, se va întări şi vom forma şi pe viitor cea mai puternică forţă sufletească, pe care cu drag o vom pune, ca şi în trecut, la dispoziţia ţării şi a neamului”. A început însă al Doilea Război Mondial și lucrurile au stagnat din nou. Puterea politică instaurată din 1944 nu a permis să se facă măcar vorbire despre acest proiect și totul părea să fie înmormântat într-o veșnică uitare.

Proiectul Catedralei în vremurile noastre

Dar comunismul a căzut și în 1990 conducerea Bisericii Ortodoxe Române a făcut un apel la decidenții politici și la întreaga suflare românească pentru sprijinirea înfăptuirii acestui măreț vis, Catedrala Mântuirii Neamului. Denumirea de Catedrală a Mântuirii Neamului se află și în pisania de la vechea Catedrală Patriarhală, zugrăvită în pronaos, dea­supra ușilor de intrare la restaurarea făcută între 1932-1935, în timpul primului Patriarh al ­României, Miron Cristea.

Discuțiile pentru alegerea amplasamentului clădirii au fost reluate fiindcă, în urma planului de sistematizare urbanistică a Bucureștiului inițiat de Ceau­șescu, zona Pieței Unirii nu mai arăta ca în urmă cu 60 de ani, bineînțeles.

La zece ani distanță de la evenimentele din 1989 a fost lansat concursul de urbanism și arhitectură: Piața Unirii București și noua Catedrală Patriarhală, fiindcă locația desemnată în timpul Patriarhului Miron și reconfirmată în vremea Patriarhului Teoctist rămăsese opțiunea cea mai fezabilă.

Dar pe rând, Piața Unirii, Bulevardul Unirii (Piața Alba Iulia), Parcul Carol au fost destinații propuse și refuzate până la urmă de anumite autorități municipale, invocându-se argumente de toate felurile. La 17 aprilie 2005, Primăria Municipiului București propune ca locație Dealul Arsenalului, Patriarhia Română acceptă și la 13 februarie 2006 terenul este predat acesteia. Se punea capăt mutărilor și alegerilor care împiedicau trecerea la următorul pas, realizarea proiectului catedralei și începerea efectivă a lucrărilor.

„Catedrala Națională, expresia sufletului românesc atunci când el se află în bucurie”

La 29 septembrie 2007 Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit slujba de punere a pietrei de temelie și sfințire a locului. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat: „O catedrală este frumoasă nu prin mărimea ei, nici prin volum, nici prin înălțimi amețitoare, ci prin armonia părților. Biserica trebuie să ceară arhitecților luarea în seamă a trei lucruri fundamentale: care este simbolismul obligatoriu al unui locaș de cult, ce utilitate liturgică trebuie să aibă și, în al treilea rând, ce mesaj al spiritualității românești e necesar să transmită biserica atunci când este văzută. Catedrala trebuie să fie atât de frumoasă încât să reprezinte expresia sufletului românesc atunci când el se află în bucurie. Această Catedrală va avea două hramuri, Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României, și Înălțarea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos la cer, zi în care se serbează și Ziua Eroilor. (...)” În aceeași cuvântare Patriarhul României explica: „În semni­ficația lor profundă, catedralele au nu numai vocația de a reprezenta un popor, ci și comuniunea între popoarele ortodoxe, legătura lor în rugăciune în fața Preasfintei Treimi și legătura lor de cuget și simțire”.

Au urmat trei consultări, simpozioane cu tema „Noua catedrală patriarhală - Catedrala Mântuirii Neamului: arhitectură, structură, utilitate cultuală și culturată”, desfășurate de-a lungul a doi ani, 2008 și 2009, la care au participat arhitecți și ingineri, specialiști în domeniu, care mai proiectaseră și executaseră biserici reprezentative în diferite orașe din țară.

În cadrul primei întâlniri, din 15 decembrie 2008, Părintele Patriarh Daniel a susținut cuvântul de deschidere al acesteia, „Catedrala Mântuirii Neamului, spațiu sacru și simbol național”, și pe lângă precizările privind elementele majore de arhitectură mistagogică a bisericii, a lămurit titulatura acestui edificiu. „Când vorbim despre «Catedrala Mântuirii Neamului» nu înseamnă că ea este singurul loc în care se mântuiesc românii, ci ea este simbol al recunoștinței pentru mântuirea sau izbăvirea românilor de mari și multe primejdii și necazuri. Mântuirea în expresia «Catedrala Mântuirii Neamului» nu se referă la mântuirea ontologică a omului în Hristos, pentru că această mântuire nu depinde de locul unde este amplasată o biserică ortodoxă. (...) Când vorbim despre Mântuirea Neamului, ne referim la izbăvirea poporului de dominație străină și dobândirea libertății de a trăi în comuniune națională exprimată mai ales în unirea tuturor provinciilor româ­nești într-un singur Stat național.”

În același timp, Patriarhul României a adăugat faptul că numele de Catedrala Mântuirii Neamului, fiindcă a devenit deja tradițional, va fi păstrat, el desemnând, mai precis, o Catedrală Națională. „Catedrala pe care dorim să o construim va fi o Catedrală Națională, deoarece reprezintă în plan spiritual-religios națiunea română în care orto­docșii sunt majoritari”. În sprijinul acestei denumiri a venit și un alt argument, acela că în Statutul Bisericii Ortodoxe Române (articolul 5, alineatul 2) este prevăzut că „Biserica Ortodoxă Română este națională și majoritară potrivit vechimii apostolice, tradiției, numărului de credincioși și contribuției sale deosebite la viața și cultura poporului român”.

La sfârșitul anului 2009 a fost lansată licitația pentru selectarea proiectului celui mai potrivit pentru Catedrala Națională. Comisia de evaluare finală a proiectelor a declarat câștigătoare firma SC Wanel EXIM SRL Bacău, cu care s-a și încheiat contractul de proiectare pentru Noua Catedrală Patriarhală.

2010. Au început lucrările pe șantier

Toamna anului 2010 a constituit prin organizarea șantierului startul unui efort constant, ale cărui roade pot fi astăzi văzute de oricine și în care implicarea atât din partea Bisericii, cât și a celor care au muncit efectiv la ridicarea Catedralei a fost totală.

În 2011, procesiunea „Calea Sfinților”, organizată de hramul vechii Catedrale Patriarhale, cu icoana și moaștele Sfântului Apostol Andrei aduse din Patras, Grecia, a început de la Catedrala Mântuirii Neamului.

La 28 iunie 2012 Părintele Patriarh Daniel a săvârșit slujba de sfințire a radierului Catedralei. Dacă în luna aprilie 2013 s-a finalizat infrastructura locaşului, alcătuită din radierul casetat şi subsolurile 3, 2 şi 1, în luna august au început lucrările de construcţie la suprastructura noii Catedrale Patriarhale.

În 2016, șantierul Catedralei Naționale a fost vizitat de mii de tineri care au participat la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea (ITO), care a avut loc la București, în perioada 1-4 septembrie 2016. Cu acel prilej, în fața Catedralei Mântuirii Neamului a fost oficiată Sfânta Liturghie.

Luni, 3 septembrie anul acesta, Părintele Patriarh Daniel a săvârşit slujba de sfinţire a celor şase clopote ale Catedralei Naţionale, aflate la sol.

„La ora actuală catapeteasma Catedralei este placată integral cu icoane de mozaic. Lucrările la pardoseala Sfântului Altar, inclusiv soleele cu scările lor, au fost încheiate. Cele șase turle secundare au structura de rezistență finalizată și s-a reușit montarea structurii metalice a acoperișului lor precum şi a celor şase clopote. Turla principală a ajuns la cota 91 de metri. Ușile Catedralei, în număr de 27, aflate la cota 0, precum și ferestrele corpului principal al Catedralei sunt deja montate. Spațiul liturgic exterior, platforma de la cota -5 metri, este gata să primească credincioșii veniți la slujba sfințirii”, ne-a declarat inginerul Vasile Crăcăoanu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului monumente şi construcţii bisericeşti.

Mesajul spiritual al Catedralei

Silueta Catedralei Mântuirii Neamului a crescut măreţ, în tăcere. Dar măreţia ei nu striveşte, ci înalţă. Înalţă demnitatea noastră de popor creştin ortodox. Ea exprimă ideea dăinuirii și a unei înnoiri spirituale, în ciuda semnelor vremii.

Catedrala este un monument de artă bisericească românească al cărui stil nu are nimic pompos, încărcat, ci se distinge prin ele­ganță și măsură. Dimensiunile sale respiră simplitate și echilibru. Părintele Patriarh Daniel spunea înainte de începerea lucrărilor la Catedrală următoarele: „Este o mare nevoie de a înţelege scopul şi mesajul acestui locaş de cult din punct de vedere spiritual. În termeni teologici o numim mista­gogia spaţiului sacru, ce se transmite ca taină, ca mister al credinţei edificiului. Este un limbaj simbolic nonverbal în timp. Atât arhitectura, cât şi pictura bisericilor ortodoxe sunt cuvânt zidit în simbol, iar simbolul este un cuvânt permanent, o transmitere permanentă a mesajului Evangheliei. De aceea, noi dorim să nu fie construit ceva fără semnificaţie simbolică. Noi nu opunem spiritul şi materia, ci facem din materie o epi­fanie a spiritului, aşa după cum spunea Brâncuşi despre arta sa”.

Catedrala Națională, ridicată pe fostul Deal al Arsenalului, deși învecinată cu Palatul Parlamentului la est, poate fi reperată de departe. Pe măsură ce te apropii, ea îți apare în toată măreția, iar detaliile devin tot mai clare, emoția însă nu scade în intensitate.

Observând-o dinspre Piața Francofoniei cum urci spre Casa Academiei sau din apropiere de Ministerul Apărării Naționale, catedrala îți oferă surprize, căci unghiurile diferite din care este privită scot la iveală cadre nebănuite. Ceea ce îți rămâne este însă ima­ginea de ansamblu, extraordinară, care ți se întipărește pe retină și în suflet pentru totdeauna.

(Sursă: Nicolae Ștefan Noica, „Catedrala Mântuirii Neamului, istoria unui ideal”, Editura Basilica, București, 2011)


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!