Repere şi idei
Catedrala Unirii acestui neam

Catedrala Unirii acestui neam

Pr. Alexandru Pripon, 20 Noiembrie 2018

În măsura în care întreaga dezvoltare ulterioară a unui popor poate fi legată de un moment, unic prin amploarea și efectele lui, putem spune, fără teamă, că suntem ceea ce suntem datorită Marii Uniri. Din multitudinea de voci și spirite înrudite s-a impus cu necesitate existența întru uniune a neamului românesc. Și suntem diferiți, dar tocmai în aceasta rezidă forța Unirii noastre.

Iar astăzi, la ceas comemorativ, unii dintre noi - nu hazardul deloc binevoitor, nici conjuncțiile astrale neprietenoase - tind să aducă asupra acestui neam binecuvântat în unire norii negri ai dezbinării, urii, neîncrederii. Căci dezbinarea hră­nește rădăcinile distrugerii. Și, uneori, văzând de câtă răutate dau dovadă câteva persoane, am impresia că doar traduc, pe înțe­lesul nostru, cuvintele vreunui popor războinic, bine ascuns dincolo de zări întunecate. Apogeul apa­renței: vorbele noastre, sufletele lor... În acest veșnic conflict generalizat, sădit într-un derizoriu național, menit dezbinării, frânturi de idei nasc atitudini subiective, disparate, și cuvinte fără sens, semn al înstrăinării de noi înșine și de divinul din noi.

Unirea, conștientă, voluntară, necesitatea evidentă a conjugării gândurilor și eforturilor comune, este cea care conduce, în mod firesc, la obiectivitate. Deoarece, ancorat în solilocviu, spiritul uman este ținut captiv de propria nepu­tință de a percepe cu acuitate realitatea. Într-o convorbire, argumentele care ne călăuzesc astăzi prin viață ar suferi o soartă crudă. Abia dacă am avea timp să rostim primele cuvinte, până să fim contraziși, cu idei logic valide sau măcar convingătoare. Adevărata coerență - primul pas în calea spre coeziune - rezidă în dialog, în conversația unul cu altul, pornită nu de la dorința de a ne rosti cu voce tare ideile ori de a le impune eventualilor ascultători, ci de la necesitatea de a comunica și de a realiza o confirmare firească a comuniunii. Iar eu cred că, atâta timp cât vom ști să dialogăm, vom rămâne oameni, nu mașinării prea ocupate să existe pentru a-i băga în seamă pe cei din jur.

Cumva, dincolo de falsele și meschinele priorități ale cotidianului contaminat de nefireasca dezbinare, există o formă de comunicare sublimă: cu Dumnezeu. Iar comuniunea noastră, în cuvânt și atitudine, este, în egală măsură, un dialog binecuvântat și o strădanie personală de atingere a idealului suprem: unirea întru divin. În această unire vom găsi calea cea dreaptă, dar și reperele necesare pășirii spre devenire. Dacă vom fi nevoiți să căutăm, în timp, un reper al unității de credință și de neam care ne va fi caracterizat, peste generații, va trebui să privim către Biserică. Căci celelalte repere tindem să le deposedăm de înțeles și de însemnătate, afundându-le în lozincă. În Biserică - instituția divino-umană, în biserică - locașul de cult unde omul Îl întâlnește, firesc, pe Dumnezeu, aici este locul împlinirii noastre, în comunitate și comuniune. Aici se păstrează vie Unirea.

Avem astăzi prilejul de a fi uniți sub stindardul ocrotitor al Cuvântului. În cazul în care vom ști să profităm de acest moment, unic prin amploarea și efectele lui, nu vom mai fi nevoiți să căutăm adevărul printre rânduri, cu răbdarea amară a celui conștient de faptul că obiectul așteptării poate deveni realitate abia peste multe gene­rații. De aceea, trecând peste câteva cuvinte menite să dezbine, rostite pe fondul unui derizoriu național generalizat, trebuie să înțelegem că singurul edificiu actual, ideatic și concret, dedicat Adevărului și comuniunii, este Catedrala Mântuirii Neamului, care va rămâne, dincolo de scurgerea veacurilor, pentru a sublinia im­por­tanța Unirii și Credinței, pentru a păstra neschimbat înțelesul lor.

Deoarece, în măsura în care întreaga dezvoltare ulterioară a unui popor poate fi legată de un moment, unic prin amploarea și efectele lui, putem spune, fără teamă, că suntem ceea ce suntem datorită Marii Uniri. Și, sunt convins, prin credință tămăduitoare, vom continua să fim, ne vom păstra identitatea, peste timp, neștirbită, la adevărata, uriașa ei valoare, între zidurile locașului de cult dedicat nouă, românilor, existenței noastre binecuvântate, întru îndumnezeire. În Catedrala Unirii acestui neam!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!