Editorial
Ce înseamnă „acasă“ pentru mine?

Ce înseamnă „acasă“ pentru mine?

Augustin Păunoiu, 04 Septembrie 2016

Am stat de vorbă în ultima săptămână cu tineri români stabiliți de ani buni în străinătate. Unii locuiesc în Europa, alții în Australia sau America. Au plecat atunci când nu aveau decât 6-7 ani, însoțind mamele și tații care munceau din greu acolo. Acum, ei au terminat liceul și urmează cursurile facultăților din țările în care au ajuns. Părinții lor, cu multe lacrimi ascunse în suflet, au ales să-și recupereze demnitatea furată în țară, aceea de a fi tratați ca oameni și considerați după valoarea lor, părăsind locurile unde s-au născut și refăcându-și viața pe unde au putut. Nu au plecat afară ca să se îmbogățească neapărat. Decizia a venit mai degrabă ca un răspuns la umilința de a nu putea oferi un trai decent acasă, lor și familiilor pe care și le întemeiaseră.
Sărac în țară bogată, românul a trebuit să-și facă un rost. Frica de a nu putea oferi copiilor lui un viitor normal și responsabilitatea față de ei l-au împins să ia drumul străinătății. Am întâlnit oameni de înaltă ținută intelectuală și morală, specialiști în IT, medici cu familii și copii mici, care, atunci când în sistemul de sănătate se făceau angajări conform schemei „la șapte posturi libere angajăm o persoană”, au preferat României Occidentul, deși știau că vor trăi numai dintr-un singur salariu acolo.
Alții au decis să rămână în țară, alături de părinții lor bătrâni, dar se cunosc foarte multe cazuri, mai ales în mediul rural, unde copii excepționali nu au putut fi susținuți material în educația lor, iar abandonul școlar și ratarea profesională au devenit o realitate incontestabilă în România zilelor noastre.
Biserica nu i-a părăsit nici pe unii, nici pe ceilalți. Pentru cei rămași acasă au fost desfășurate programe cu anvergură națională, dintre care „Alege școala!” este de cea mai mare notorietate. În diasporă, Biserica și-a făcut din nou datoria. Păstrarea tradițiilor, a limbii și a credinței a constituit preocuparea permanentă a Patriarhiei Române prin implicarea tinerilor aflați în străinătate în viața comunităților parohiilor românești, organizarea periodică de tabere pentru tineret în România pentru ca aceștia să-și cunoască rădăcinile din care se trag. Identitatea de credință și neam, educația religioasă a tineretului creștin-ortodox reprezintă prioritățile pastoral-misionare la nivelul parohiilor din țară și străinătate, sublinia Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în mesajul transmis în prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Duminica românilor migranți.
M-am gândit cum ar răspunde la întrebarea: „Ce înseamnă acasă pentru mine?” cineva care a plecat din România în Spania prin 2004, fiind în clasa I; când a venit criza în 2009 s-a mutat cu familia în Italia, iar viitorul se anunța plin de surprize.
Știu. E o întrebare grea, la care nu se putea răspunde decât cu o lacrimă în colțul ochilor. Răspunsul a fost acesta: pentru mine, Biserica înseamnă reîntoarcerea acasă. Fiindcă ea știe să fie în preajma celor care au nevoie de alinarea singurătății, ea aduce prin slujbele din fiecare duminică și sărbătoare limba română pe buzele și în inimile multora, ea dă puterea de a trăi pe mai departe, în țări bogate și prospere, cu dorul de România în suflet.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!