Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Ce înseamnă progres?

Ce înseamnă progres?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 29 Iulie 2017

Cum lumea contemporană părea să nu fie sfâșiată de suficient de multe lupte și contradicții, una nouă se afirmă cu tot mai mare hotărâre și agitație: cea dintre conservatori și progresiști.

Am spus că e nouă pentru a nu fi silit să pun între ghilimele ambii termeni ai taberelor; aparent, lupta aceasta e de când lumea, numai că în mod tradițional - și etimologic - progresiștii erau cei care încercau să tragă lumea înainte, în vreme ce conservatorii se străduiau s-o țină pe loc. În eseistica, literatura și cinematografia comunistă, bătălia asta luase o formă care ar fi fost amuzantă dacă n-ar fi fost ridicolă și uneori dramatică: Lupta dintre vechi și nou! Noul era, de regulă, un tânăr inginer, agronom sau medic care ceruse în mod expres să fie repartizat pe un șantier, respectiv la țară, cât mai departe de Capitală și de orașele mari, și care, având înalta pregătire și moderna viziune asigurate de învățământul socialist de stat (gratuit, firește…), se ciocnea la fața locului cu opiniile retrograde ale unui maistru, șef de echipă sau chiar activist de partid obișnuit să lucreze în stil vechi”. Vechi nu de pe vremea burghezo-moșierimii, Doamne ferește!, ci de pe vremea anilor din urmă, când nu se făcea atâta școală!

Invariabil, noul câștiga și vechiul se declara învins, maistrul respectiv acceptând, în aplauzele tuturor, să treacă de la măsurarea din ochi la aceea cu șublerul. Sau ceva similar.

Bun. Ce mai înseamnă azi a fi progresist? Nu trag și astăzi progresiștii lumea înainte, nu încearcă s-o disloce din inerții, s-o facă mai nouă, mai modernă, mai avansată?

Răspunsul e simplu: depinde ce înțelegi prin avansat. Dacă prin avansat, deci implicit prin progres, înțelegi dreptul oricui de a se căsători cu oricine, indiferent de sex, vârstă, specie și număr de indivizi implicați; dacă înțelegi obligația de a nu spune brad de Crăciun” pentru a nu răni sensibilitățile celor care nu cred în Crăciun; și ideea că toți oamenii trebuie să fie tratați egal, indiferent ce fac; și că ar fi bine să avem toți la fel de mulți bani, indiferent dacă unii sunt mai harnici, mai inspirați, mai deștepți, mai competenți decât alții; și că ar trebui să lăsăm oamenii să facă aproape orice le trece prin cap, de pildă să umble în pielea goală pe stradă; și că patronul unei firme de bodyguarzi care refuză să angajeze un slăbănog timid ar trebui condamnat pentru discriminare; și că fiecare dintre noi ar trebui să aibă dreptul de a-și pune capăt zilelor când crede el de cuviință și chiar să fie ajutat în acest demers; și că religia e opiul popoarelor și e ridicol în mileniul 3 (numărat de unde?) să crezi în Dumnezeu - ei, bine, da, atunci nu poți fi decât progresist, considerând că aceasta e mișcarea firească prin care lumea merge înainte.

Sigur, e puțin derutant să constați că toate cele de mai sus și oricare alt element constitutiv al progresismului, conform chiar definirii oferite de adepții lui, aparțin fie ideologiei comuniste, fie, în cel mai fericit caz, mișcării hippie - or, amândouă țin de trecut, ceea ce subminează supărător ideea de progres-progresism.

De partea cealaltă, ce înseamnă azi a fi conservator? Cred că aș putea să dau o definiție simplă: să slujești și să susții toate valorile în care credea Corneliu Coposu. Atât.

Înseamnă conservatorismul refuzul modernității, al progreselor tehnologice și științifice, al schimbărilor din artă sau modă? Nici pomeneală! De altfel, să observăm că nici creatorii de artă, nici cei de modă nu susțin că producțiile lor reprezintă un progres - ci doar perspective diferite, care nu au o problemă de a fi ciclice, de a reveni uneori la gusturi anterioare (vezi puternicul curent vintage).

Nu, conservatorismul nu se opune progresului real. Progres real înseamnă să-ți dotezi casa, în limita posibilităților, firește, cu cele mai noi tehnologii de electrocasnice, s-o faci, dacă poți, casă inteligentă” și casă verde” și, pe de altă parte, să mai schimbi din când în când aranjamentul mobilei în casă, tapetul, covoarele. Dar a face ferestre în pereții de rezistență ai casei nu e progres! Chiar dacă în felul ăsta câștigi o perspectivă spre calcanul casei de alături…

Conservatorii nu fac altceva decât să se lupte pentru ca stâlpii și pereții de rezistență ai so­ci­e­tă­ții să nu fie ciuruiți. Iar aceștia sunt, de mii de ani, credința în Dumnezeu, familia, spiritul comunitar, valorile naționale, marea cultură, morala.

În rest, puteți să vă jucați de-a ce vreți, dragi progresiști!