Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Interviu Ce ştie lumea despre noul Patriarh?

Ce ştie lumea despre noul Patriarh?

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 23 Septembrie 2007

Momentele în care sunt aleşi conducătorii unui popor sunt unice şi deosebit de importante pentru istoria locurilor respective. Lucrurile par mult mai importante atunci când este ales păstorul duhovnicesc al oamenilor din ţara respectivă, care primeşte de la Dumnezeu încredinţarea de a apropia credincioşii de Împărăţia cerurilor.

În urma alegerilor din 12 septembrie 2007, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost ales pentru slujirea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Şi cum orice lucru care este legat de Biserică se întâmplă din încredinţarea lui Dumnezeu, credem că alegerea sa a fost voinţa poporului, binecuvântată de Duhul Sfânt. Despre personalitatea noului Patriarh s-au spus multe lucruri şi, ca orice conducător, se bucură de aprecieri sau critici. În continuare puteţi afla ce părere au oameni de rând despre noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cum l-au perceput ca Mitropolit şi cum văd noua misiune primită.

Maria Chistol, 70 de ani, pensionară: Pe IPS Mitropolit Daniel, care acum a ajuns Patriarhul nostru, l-am cunoscut din biserică. Merg des la slujbele oficiate la Mitropolie şi l-am văzut de foarte multe ori. Am plâns când am auzit că pleacă de aici, pentru că pierdem un mare mitropolit. Dar mă şi bucur că în fruntea Bisericii noastre a ajuns Mitropolitul de la Iaşi. Fiecare om în viaţă avansează şi ajunge la un punct maxim. Cred că acum IPS Mitropolit Daniel a ajuns unde îi era locul. Nu l-am cunoscut personal, ci aşa, la biserică, precum toţi credincioşii. Dar se vede că este un mare om. Nu ştiu nimic despre viaţa lui personală, dar se vede că este un om al rugăciunii şi un om care se zbate pentru binele credincioşilor. A făcut atâtea aici la Iaşi! Cât de frumoase sunt hramurile în fiecare an şi cât de bine organizate! Câţi preoţi vin! Şi câtă lume! Iar astea datorită Înalt Prea Sfinţiei Sale.

„Cel mai bun mitropolit care a stat pe scaunul de la Iaşi“

Alexandru Luca, 80 de ani, fost medic veterinar
: Noul Patriarh, care este încă şi Mitropolit la noi, în Moldova şi Bucovina, a fost cel mai bun mitropolit care a stat pe scaunul de la Iaşi. Nu cunosc prea bine istoria Mitropoliei Moldovei, dar istoricii aşa spun, că niciodată Biserica din Moldova nu a cunoscut o ascendenţă mai mare. Şi se vede asta uitându-ne în curtea Mitropoliei şi la bisericile din Iaşi, dar şi din alte oraşe sau chiar sate. Nici un mitropolit care a fost aici la Iaşi, dintre cei pe care i-am cunoscut în timpul vieţii mele, nu a realizat atâtea. Numai în ultimii ani s-au construit atâtea centre din acestea pentru copii sau bătrâni, spitalele mitropoliei, unde pot primi îngrijiri şi cei mai nevoiaşi.

Este o bucurie pentru noi, ieşenii, că cineva de la Iaşi a ajuns în fruntea unei instituţii de bază a societăţii noastre. În timpul vieţii mele am avut multe legături cu Mitropolia şi am văzut că IPS Mitropolit Daniel se purta foarte frumos cu cei din jur. Îşi impune autoritatea fără a ridica tonul sau a decurge la acte necugetate. Apoi, dacă mă gândesc la faptul că s-a zbătut atât de mult pentru recuperarea averilor Mitropoliei, îmi dau seama că a adus ceva bani pentru activităţile Mitropoliei. Foarte mulţi săraci au fost ajutaţi. Şi asta pentru că a ştiut să gestioneze aceşti bani. Şi cred că este foarte credincios şi are multă încrederea în ajutorul sfinţilor, din moment ce a adus în pelerinaj la Iaşi atâtea moaşte. Când a venit la Iaşi era tânăr, avea barba neagră, iar acum este încă tânăr, dar cu barba albă, ceea ce arată munca sa din aceşti ani, răsplătită din plin acum.

Andreea, 17 ani, elevă: Ştiu că noul Patriarh a fost Mitropolit la noi, la Iaşi. Mai ştiu că a ajutat la construcţia multor biserici din Moldova. Am văzut de sărbătoarea Sfintei Parascheva că vin mai mulţi preoţi din străinătate şi mulţi episcopi, asta arătând că are multe relaţii cu preoţii din alte ţări. Ştiu că are multe activităţi cu tinerii, că predă chiar la Facultatea de Teologie din Iaşi. La slujbele religioase era foarte impunător şi numai prezenţa lui te determina să fii atent şi liniştit.

„Un om de cultură“

Denisa, 50 de ani, medic
: Este evident că IPS Mitropolit Daniel este un om de cultură. Şi aşa se şi cade oraşului Iaşi, dar şi întregii Moldove, unde cultura este la ea acasă. Pentru acest lucru îl respect foarte mult. L-am perceput ca o mare personalitate, deschisă spre ecumenism, spre dialogul cu alte religii şi confesiuni creştine. Este un lucru mare să porţi vorbi cu alţi reprezentaţi ai Bisericilor cu atâta diplomaţie aşa cum a făcut-o de atâtea ori IPS Mitropolit Daniel. Este o personalitate de înaltă recunoaştere internaţională. Studiile Înalt Prea Sfinţiei Sale îl recomandă ca fiind o valoare. Sunt foarte mulţumită de alegerea pe care au făcut-o cei din Biserică, pentru că sunt convinsă că va fi un gir pentru unirea credinţelor. Ceea ce l-a adus pe scaunul de Patriarh cred că sunt ţinuta intelectuală aleasă şi trăirea spirituală profundă, împletite cu un spirit managerial rar întâlnit.

Gheorghe Bădineanu, 68 de ani, pensioner: Nu am auzit decât lucruri bune despre IPS Mitropolit Daniel. Cu toate lucrurile mai puţin binevoitoare care se vehiculează prin presă, eu nu ştiu decât lucruri bune despre Înalt Prea Sfinţia Sa. Este un om echilibrat, cu tact de preot adevărat. Am fost cinci ani administrator de cimitir şi am cunoscut destul de bine lumea preoţilor. Nu îmi aduc aminte să fi auzit ceva rău. Este tânăr, cu planuri mari şi cred că va face multe lucruri bune la Patriarhie. Am fost la Mitropolie şi am văzut că se lucrează la renovarea Catedralei mitropolitane. Asta ne arată că este un bun gospodar şi de aceea cred că va face aceleaşi lucruri şi la Bucureşti.

Mihaela Oprea, 33 de ani, secretar: Studiile pe care le are sunt de invidiat. Nu oricine poate studia atât. De aceea cred că a fost ales Patriarh. Trebuie să fii foarte bine pregătit pentru această funcţie, ca orice conducător. Eu mai merg la Mănăstirea Bucium şi l-am văzut acolo. Avea o prezenţă impunătoare. Sperăm să fie la fel şi la Patriarhie. Ştiu că a reînfiinţat Facultatea de Teologie de la Iaşi, ceea este un lucru mare, mai ales că e nevoie de preoţi bine pregătiţi. Probabil că cei de la Mitropolie regretă plecarea sa. Dar este mai bine pentru toată ţara.

„A câştigat poporul prin asistenţa socială“

Cristi, 32 de ani, muncitor
: Ce m-a impresionat pe mine este priza pe care o are la oameni. Am văzut de fiecare dată la Mitropolie foarte mulţi oameni care veneau să îl vadă. Ceea ce arată că este foarte iubit de popor. Şi cred că a câştigat poporul prin asistenţa socială pe care o face cu instituţiile de rigoare pe care le are Mitropolia. Este mare lucru să ajuţi pe cineva în ziua de astăzi. Românul e recunoscător doar atunci când primeşte ajutor constant de la tine. De aceea cred că mulţi oameni îi sunt recunoscători. Ca pregătire intelectuală nici nu se pune problema că nu ar fi bun de patriarh. Ştiu că vorbeşte vreo patru limbi străine şi că are studii în străinătate. Asta spune ceva. În rest nu ştiu ce să vă mai spun. Cred că este o valoare, dar de care nu suntem încă conştienţi, aşa cum s-a întâmplat la noi de fiecare dată. Aşa că trebuie preţuit.

Daniel, 27 de ani, şomer: Nu ştiu prea multe despre IPS Mitropolit Daniel, dar dacă a ajuns Patriarh înseamnă că are nişte calităţi deosebite. Am fost mulţi ani plecat din ţară şi nu cunosc lucrurile prea bine. Cred că important este acum ce şi-a propus să realizeze în funcţia de Patriarh. Se ştie că este o demnitate cu mare putere de influenţă în ţara noastră. Măcar de aici să vedem o schimbare, dacă în clasa politică nu vedem de 17 ani decât aceleaşi lucruri necurate. Patriarhul nou ales ar trebui să schimbe lucrurile în rândul oamenilor de la putere. Trebuie să le arate că există un Dumnezeu care vede tot ceea ce facem. Şi după câte am văzut în presă, IPS Mitropolit Daniel are calităţile necesare unei asemenea misiuni. Ţara asta ar trebui condusă de Biserică, având în vedere că este instituţia cu cea mai mare credibilitate în rândul oamenilor de rând. Dar cum asta nu este posibil, măcar să se implice noul Patriarh în anumite lucruri de acolo. Aşa cum la Iaşi văd că a schimbat multe pe la Mitropolie, aşa şi acolo trebuie să schimbe nişte lucruri, să arate ţării întregi cum se conduce poporul cu frică de Dumnezeu. Nu sunt în măsură să vorbesc despre un Patriarh, despre persoana din spatele funcţiei. Pentru că acolo se află un om foarte aproape de Dumnezeu, iar eu nu sunt aşa şi de aceea nu pot şi nici nu-mi permit să vorbesc mai mult despre el.

„Nu-l ajuta Dumnezeu dacă nu era credincios“

Marian Lupu, 50 de ani, gestionar
: Este cel mai credincios om din Iaşi. Asta cred. Sau cel puţin mai credincios decât mulţi preoţi. Din moment ce l-a ajutat Dumnezeu să ajungă Patriarh, înseamnă că este foarte credincios. Mulţi spun că este afacerist, că este securist, acuzaţii din acestea pe care ne place să le facem fără să ştim realitatea. Eu nu cred lucrurile astea. Nu-l ajuta Dumnezeu dacă era aşa. Nu trebuie să vorbim aşa fără rost. Este Patriarhul nostru de acum înainte şi trebuie respectat. Şi apoi a făcut din Moldova cea mai spirituală zonă din ţară. Cum explicăm asta? Putea să facă astea prin lucruri mai puţin curate? Nu cred. Acum, ca Patriarh va extinde realizările sale. Şi asta e bine, pentru că trebuie dusă credinţa şi în alte părţi ale ţării, cu oameni mai reci. Am auzit că a sancţionat preoţii care luau bani sau făceau lucruri nepotrivite pentru ei. Asta e bine şi sper să continue aşa.

Daniel Stan, 28 de ani, student: Nu pot să-mi exprim părerea despre noul Patriarh atâta timp cât nu ştiu prea multe despre el. Dar cred că, dacă a fost ales, înseamnă că este un bun păstor. Din ce am văzut în presă are un C.V. impresionant şi realizări pe măsură la Iaşi. Dar nu le cunosc personal, aşa că nu pot vorbi despre acestea. Normal că este plăcut să auzi că cineva de la Iaşi ajunge la conducerea unei instituţii naţionale. Sperăm să fie bine.