Cea mai bătrână mănăstire din Ţara Românească

Diac. George Aniculoaie, 24 Martie 2008

La jumătatea distanţei dintre Piteşti şi Râmnicu-Vâlcea, într-o vale frumoasă, pe malul unui râu şi înconjurată de păduri, se află bătrâna mănăstire Cotmeana. Din depărtare, seamănă cu o cetate de apărare, cu ziduri groase, prevăzute cu creneluri şi cu turn de observare. Acum, turnul este clopotniţa din care sunt chemaţi la rugăciune credincioşii, cu cel mai vechi clopot din Ţara Românească. Un loc liniştit, cu aer curat, departe de zbuciumul cotidian, unde orice om găseşte un moment de reculegere, de rugăciune. Cotmeana este martoră şi mărturisitoare a monahismului românesc încă din secolul al XIII-lea.

Cea mai veche mănăstire din Ţara Românească, (716 ani), Cotmeana a avut şi zile mai bune, şi mai rele. De-a lungul vremii, a văzut cutremure, războaie, dictaturi. „Şi acum se văd urmele cutremurelor peste care a trecut. În timpul comuniştilor, a fost închisă. Călugării bătrâni au fost duşi la Mănăstirea Cozia, iar cei tineri au fost izgoniţi din mănăstire. Cotmeana a rămas pustie. Mai târziu, s-a aciuat o măicuţă, Eufimia, care a vieţuit cam 20 de ani, mai mult ascunsă“, povesteşte stareţul Ioasaf. Comuniştii au refăcut, în 1959 şi 1972, doar zidurile mănăstirii, lăsând biserica în paragină.

„Tot ceea ce vedeţi construit s-a refăcut în ultimii 18 ani“

Revenirea la viaţă a mănăstirii se datorează Preasfinţitului Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului, care l-a adus pe părintele Ioasaf Boiciuc de la Mănăstirea Cernica şi l-a aşezat aici stareţ, în 1990. Pe 29 august, acelaşi an, a fost săvârşită după mulţi ani Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi, în frunte cu PS Calinic. Atunci, mănăstirea a primit al doilea hram, „Sfântul Ioan Botezătorul“.

„Tot ceea ce vedeţi construit s-a refăcut în ultimii 18 ani“, ne-a spus părintele stareţ Ioasaf. În peretele sudic al mănăstirii, a făcut un paraclis mult mai mare decât biserica veche, pe care l-a sfinţit în 2003. A fost refăcută Casa domnească a lui Mircea cel Bătrân, aflată în curtea fortificată a mănăstirii, la fel şi chiliile. După 1990, s-a construit un ansamblu de locuinţe pentru pelerini, veniţi aici în număr tot mai mare.

Obştea Mănăstirii Cotmeana este formată din 11 nevoitori, dintre care doi sunt preoţi şi unul diacon. Sunt şi monahi tineri, de 25 de ani, dar şi trecuţi de vârsta a doua. Autogospodărirea, creşterea animalelor şi munca la câmp reprezintă sursa de hrană şi de întreţinere.

Sfânta Liturghie se face zilnic, iar miercurea şi vinerea este urmată de Taina Sfântului Maslu. Stareţul Ioasaf se bucură de oamenii care vin la Sfântul Maslu, uneori fiind atât de mulţi, încât nu mai au locuri de cazare pentru ei.

Pe aici treceau hoardele cumane

„Pe această vale s-a construit, în anul 1292, un schit de lemn. Era un loc retras din mijlocul pădurii“, ne-a spus părintele stareţ, protosinghelul Ioasaf Boiciuc, despre istoricul mănăstirii. Acest schit este primul din partea de sud a ţării. Denumirea se trage probabil de la hoardele cumane, care au trecut prin aceste locuri. Radu I, domnul Ţării Româneşti (1377-1389), este cel care a ridicat-o la rangul de mănăstire.

„În 1386, a trecut Mircea cel Bătrân pe aici. Le-a promis călugărilor că, dacă se vor ruga să câştige primul său război, va ridica o biserică din cărămidă. Lucru care s-a şi întâmplat. După câştigarea războiului, a ridicat Mănăstirea Cotmeana care dăinuie de peste 620 de ani“, povesteşte cu bucurie părintele stareţ. În incinta mănăstirii, domnitorul îşi construieşte şi o casă, unde să se odihnească în desele sale vizite.

Buna Vestire, un hram din iubire faţă de Maica Domnului

Biserica mănăstirii este construită din cărămidă roşie aşezată în trepte, creând o simetrie care ne duce cu gândul la urcuşul către Dumnezeu. Catapeteasma este şi ea din piatră, un lucru mai rar, acoperită cu o frumoasă pictură. Nu se ştiu nici vechimea şi nici autorul picturii.

Hramul „Buna Vestire“ l-a primit de la Mircea cel Bătrân, care a închinat mănăstirea Maicii Domnului. Cotmeana este prima mănăstire din partea de sud a ţării care a primit acest hram, mărturisind astfel dragostea românilor pentru Fecioara Maria. Se întâlnesc, în construcţia bisericii de la Cotmeana, multe elemente de arhitectură şi pictură de o vechime considerabilă, fiind unicate. Părintele Ioasaf ne-a arătat peretele exterior al bisericii unde au fost folosite „pentru prima oară discuri ceramice colorate“. Părintele ne-a mai spus: „Clopotul a fost primit în dar de la jupânul Dragomir, în 1385“.

Biserica mănăstirii Cotmeana a fost restaurată de Constantin Brâncoveanu prin 1711. I s-au înlocuit „ancadramentele de piatră ale ferestrelor şi uşii“. Mai spune preacuviosul stareţ că „s-a lărgit naosul şi s-a adăugat pronaosul de astăzi în timpul ieromonahilor Ilarion şi Sofronie de la Cozia“.

Călugării „aveau cap mare“

Arheologii au găsit monede de aur, discuri ornamentale din teracotă, expuse acum la Muzeul Judeţean Argeş. Despre cimitirul mănăstirii, părintele stareţ, îşi aminteşte că „marii arhitecţi, soţii Bătrâna, au dezgropat osemintele a 82 de persoane, cu siguranţă foşti trăitori în mănăstire“. Au fost îngropaţi lângă biserică, într-un mormânt în dreptul altarului. „Sub cap, aveau doar o piatră. Au menţionat în scrierile lor că aveau cap mare, adică erau de neam grecesc. Mănăstirea probabil a fost închinată, o perioadă de timp, Sfântultui Munte“.

Ieromonahul Nicolae, despre stareţul lui

„Mi-au plăcut slujbele, frumuseţea peisajului, istoricul mănăstirii. Pe părintele stareţ l-am cunoscut acum trei ani. Este un preot foarte bun din punct de vedere duhovnicesc şi sufletesc. Datorită dânsului vin aici oameni din toate colţurile ţării şi din străinătate.“

O turcoaică a fost botezată la Cotmeana

Părintele stareţ ne-a povestit şi o întâmplare fericită: „Pe 9 martie, am botezat o doctoriţă turcoaică. Am cunoscut-o în toamnă, un monah a avut probleme de sănătate şi ea ne-a ajutat. A venit pe aici, i-am recomandat să treacă la creştinism şi i-am dat şi cartea «Catehismul Ortodox», ca să se convingă. După vreo patru luni, m-a anunţat că vrea să se boteze. Şi-a adus şi naşi, doi oameni culţi şi credincioşi. Era îmbrăcată complet în alb, cu cămaşă lungă, părul despletit şi acoperit cu un voal. Cu voia lui Dumnezeu am creştinat-o cu numele Maria. Mi-a povestit că, atunci când a primit botezul, a simţit în creştetul capului ceva fierbinte, care a străpuns-o. De atunci, nu o mai doare capul, este foarte vioaie şi se simte foarte bine. Acum, vine în fiecare duminică la Mănăstirea Cotmeana.“

Stareţul Ioasaf, un maramureşean în Muntenia

Stareţul, sau „preacuviosul“, cum îi spun oamenii, te întâmpină cu un chip luminos, care te duce cu gândul la stareţii de altădată. Reuşeşte cu uşurinţă să se apropie de credincioşi, să vorbească pe înţelesul fiecăruia.

Graiul îl vădeşte ca fiu de moroşan. S-a născut în maramureş, în urmă cu 53 de ani. După ce a terminat Facultatea de Teologie din Bucureşti, a vizitat mănăstirile din Muntenia. L-a impresionat Mănăstirea Cernica, fiind una dintre cele mai populate mănăstiri, şi a ales-o pentru intrarea în monahism.

Credincioşii sunt atraşi şi de puterea rugăciunii pe care o are „preacuviosul“, dar şi de renumele de „exorcist“, răspândit de cei vindecaţi pe întinsul ţării şi în afara ei. O bătrânică ne-a spus că vine la mănăstire de mulţi ani: „Când termin treaba pe acasă, vin şi mai stau la mănăstire, o săptămână, două“. Nu ştie cum îl cheamă pe stareţ, dar îi spune „preacuviosul“.

Fratele Nicodim spune despre părintele stareţ că este „un preot iubit de oameni şi un duhovnic bun, totdeauna dă sfaturi pe măsură“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!