Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Ceainărie culturală la Buzău

Ceainărie culturală la Buzău

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Dragoș Mihai Olteanu - 03 Septembrie 2018

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit, joi, 30 august 2018, ceainăria culturală aflată la parterul clopotniței din vecinătatea Catedralei „Înălțarea Domnului” din Buzău, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul.

La slujba religioasă au participat consilieri și inspectori eparhiali, reprezentanți ai Armatei, ai Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Jandarmeriei, precum și alți invitați care s-au putut bucura de produsele noii ceainării.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a subliniat că ceainăria culturală face parte dintr-un proiect mai amplu, care prevede și înființarea unei librării bise­ri­cești la etajul I al clopotniței, desti­nată tuturor categoriilor de cititori.

„Ceea ce ne-am străduit să împlinim, ca așezăminte de utilitate publică în cadrul Bisericii, constituie un dar către comunitate. Rațiunea pentru care noi le-am gândit astfel nu a fost de natură comercială, pentru că nu ne interesează câștigurile, ci dorim să oferim buzoienilor, oamenilor de bună credință și civilizați o alternativă la ceea ce deja există peste tot în orice oraș. Am conceput această ceainărie culturală împreună cu părintele consilier Ioan Vuță și librăria bisericească de sus împreună cu părintele consilier Ioan Șolea – la care ei s-au implicat foarte mult –, de așa manieră încât cei care le vor cerceta să găsească aici lucruri de calitate”, a spus ierarhul locului.

Ceainăria culturală oferă o gamă variată de ceaiuri, cafea, sucuri, prăjituri și diferite produse naturale, realizate în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Vatoped, dar și de structuri de economie socială.

Situată pe strada Aleea Episcopiei din municipiul Buzău, ceainăria va fi deschisă zilnic, între orele 7:00 și 19:00.