Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Ceasul cu cuc (3)

Ceasul cu cuc (3)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 30 Iunie 2017

Era într-o zi de joi, când doamna învă­țătoare ne-a spus că e timpul să trecem la dezvățat. Adică să uităm tot ce învățasem până atunci. O luam, ca și în cazul învățatului, în ordine alfabetică.
Cum litera A era prima, trebuia s-o uităm mai întâi pe ea. După care litera B, apoi C, D, E, I, F și tot așa, până la coada alfabetului.

Urma, cum ar veni, s-o șterg dintre surorile mamei pe tușa Aritina, apoi pe tușa Anghilina, iar odată cu ele să șterg și orașul Alexandria. Adică să nu mai am unde merge la bâlci?!!!

Pe urmă să șterg Bucureștiul, ștergând, în același timp, și bâlciul, și pe Valentin. După aceea, pe unchiul Costică.

Adică să rămână curtea bunicilor mei din Gabru nămețită, și iarna, și vara, de tristețe?!

Apoi pe unchiul Dudică, pe unchiul Ivan și pe tușa Ivana, după care numele meu, care începea cu F, de pe unde îl scrisesem, apoi pe Sfântul Gheorghe din icoană, dar și pe tataie Gheorghe, mai apoi, pe Leana lui Țeapă, pe tușa Lisandra, pe unchiul Marin, pe mamaia Nicula, pe mamaia Tudora, iar la urmă pe tot, pe tușa Vasilca și pe Vica.

Păi, nu mai rămâneam cu nimeni! Pe doamna Bălțatu o ștergeam chiar mai înaintea mea! Iar dacă mă ștergeam pe mine, cine-i mai ștergea pe ceilalți?!

Ștergerea din memorie sau uitarea era mai grea, de mii de ori mai grea decât ținutul minții!

N-aveam, însă, încotro! Urma să se termine ziua de citire curând și doamna ne zorea să ajungem la capăt, ca să ne poată da note și să și treacă notele în catalog.

Romița, muta de fiecare zi a clasei, s-a aplecat spre mine și mi-a murmurat în ureche:
Sari peste C și peste U!

Ceea ce am și făcut, fără să întreb de ce.

Mai sari o dată!, mi-a spus. Acum pune literele peste care ai sărit la un loc.

Abia când le-am pus, am înțeles.

Cu toate că citisem în gând, a răsunat puternic, în toată clasa: Cucu!

După care în toată școala, iar pe urmă, în tot satul.

Numai că nu glasul meu se auzea. Se trezise cucul din amorțire și cânta din nou.

Eram, datorită Romiței, sal­vați. Și, tot datorită ei, viețile oamenilor din sat s-au lungit la loc, iar în vara ce-a urmat au fost, nu doar la noi, ci în toate așezările din jur, mai multe nunți ca oricând!

 Fragment din romanul Duminica zilei de luni,  în curs de apariție