Theologica
Ceasurile împărăteşti

Ceasurile împărăteşti

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 04 Ianuarie 2019

Cele patru Ceasuri liturgice (Ceasul 1, 3, 6 şi 9) corespund orelor din zi 6, 9, 12 şi 15. Sunt slujbe bisericeşti încadrate în rânduiala Laudelor mici (Pavecerniţa şi Miezonoptica), fiind formate mai mult din citirile făcute la strană, din Ceaslov. Treptat, însă, slujba Ceasurilor s-a grupat în jurul Laudelor mari (Utrenia şi Vecernia), citindu-se împreună cu acestea. Ceasurile 1, 3 și 6 se citesc dimineaţa, între Utrenie şi Sfânta Liturghie, iar Ceasul 9, seara, ­înainte de Vecernie. Slujba Ceasurilor este simplă, fiind formată din câteva rugăciuni începătoare, din trei psalmi (diferiţi pentru fiecare ceas), câteva tropare şi condace, după care se zice: „Doamne, miluieşte!” de 40 de ori şi o rugăciune de încheiere.

În mod deosebit, însă, în trei zile din anul bisericesc (Ajunul Naşterii Domnului, Ajunul Bobotezei şi Vinerea Mare), slujba Ceasurilor are o rânduială specială, amplificată, cu lectura Apostolului şi a Evangheliei. Aceste Ceasuri cu slujbă deosebită se numesc „Ceasurile Mari” sau „Ceasurile împărăteşti”. Aceste Ceasuri se numesc aşa deoarece odinioară la ele participau împăraţii din Bizanţ, iar la noi, domnitorii din Ţara Românească şi Moldova. Ceasurile împărăteşti cuprind cântări, rugăciuni și citiri din Sfânta Scriptură legate de praznicele pe care le vestesc. În toate cele trei cazuri, Ceasurile se citesc unul după altul. Rânduiala Ceasurilor împărăteşti e structurată după acelaşi plan. La fiecare Ceas se citesc câte trei psalmi (dintre psalmii profetici), se cântă o serie de stihiri imnografice care exprimă evenimentul sărbătorit, se citeşte câte o paremie, un Apostol şi o Evanghelie, se cântă condacul zilei şi se rosteşte o rugăciune finală.

Anul acesta, Ajunul Bobotezei cade sâmbăta, iar după rânduiala tipiconală ortodoxă, Ceasurile împărăteşti se citesc vineri, 4 ianuarie. În cadrul acestor ceasuri se citesc pericopele evanghelice care vorbesc despre Botezul Domnului: Ceasul 1: Evanghelia de la Matei 1, 1-11; Ceasul 3: Evanghelia de la Marcu 1, 1-8; Ceasul 6: Evanghelia de la Marcu 1, 9-11; Ceasul 9: Evanghelia de la Matei 3, 13-17.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!