Cel mai important loc de pelerinaj al creştinilor în Evul Mediu

Mihai Grobnicu, 10 Decembrie 2008

San Sebastiano fuori le mura (Sfântul Sebastian din afara zidurilor) este o biserică din Roma care impresionează nu prin mărimea ei, ci mai degrabă prin diversele dovezi care exemplifică viaţa creştinilor din Biserica primară. Construită ca loc de îngropare pentru păgâni, ea a devenit cimitirul creştinilor începând cu secolul al II-lea, dar şi loc în care creştinii îşi cinsteau sfinţii. Aducerea moaştelor Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel aici, la jumătatea secolului al III-lea, va face din această biserică cel mai important loc de pelerinaj al creştinilor în perioada Evului Mediu.

Numele de catacombă vine din grecescul „kata kimbas“ şi înseamnă „locul de lângă adâncitură, groapă“, întrucât catacombele se aflau lângă un loc săpat în pământ. Catacomba Sfântului Sebastian, cunoscută mult timp şi drept locul „ad catacumbas“ (la catacombe), este cea mai faimoasă dintre toate cele 40 de catacombe creştine descoperite până acum la Roma. Se pare că rolul principal al acesteia ar fi fost îngroparea trupurilor celor adormiţi, însă ultimele descoperiri aduc noi dovezi în ceea ce priveşte folosirea acesteia.

Catacombele în Biserica primară

Catacombele erau locuri, încăperi, săpate în pământ şi folosite pentru îngroparea celor decedaţi. Acest obicei îl găsim la etrusci, strămoşii latinilor. Mai târziu, latinii nu vor mai folosi obiceiul îngropării, ci îşi vor incinera morţii. Creştinii au refuzat acest obicei, întrucât credeau în învierea celor adormiţi. Astfel, au hotărât să-şi îngroape morţii, dar neavând bani pentru teren, au fost nevoiţi să iasă în afara Romei unde au putut depune trupurile fraţilor trecuţi la cele veşnice. În acest mod a apărut ideea de a realiza catacombele, adică de a face mai multe morminte, aşezate pe două sau trei paliere, pentru ca în acest fel să folosească mai puţin teren pentru cât mai multe morminte. Fireşte că acest procedeu a dus la dezvoltarea unei adevărate reţele subterane de cimitire.

Până nu demult, catacombele erau considerate drept locurile în care creştinii se ascundeau în timpul persecuţiilor. Diverse obiecte de uz casnic ce au fost găsite în acestea par să indice acest lucru, însă nu acesta este rolul fundamental al catacombei. Pe lângă înmormântare, creştinii se adunau aici şi pentru a sărbători pe anumiţi sfinţi, pentru a pomeni pe cei trecuţi la cele veşnice, pentru a oferi de mâncare în numele lor, dar şi pentru comuniunea euharistică. Este foarte adevărat că în timpul persecuţiilor, moaştele sfinţilor erau mutate aici, pentru a fi ferite de mânia persecutorilor.

Cea mai cunoscută catacombă

Biserica „Sfântul Sebastian“ este aşezată pe via Appia, în Roma. Construcţia din zilele noastre a fost realizată în secolul al XVII-lea, sub Giovanni Vasanzio, pe o veche bazilică, aparţinând lui Constantin cel Mare. Catacomba de sub această Biserică datează din primul secol după Hristos. Folosită la început ca loc de îngropare pentru păgâni, a devenit cimitir pentru creştini la începutul secolului al III-lea.

Picturile întâlnite aici ne descriu viaţa primilor creştini. Sub diversele simboluri întâlnite pe aceşti pereţi se ascund cele mai importante învăţături creştine. În primul rând, întâlnim „peştele“, simbolul nădejdii şi totodată al credinţei în Hristos. Fiecare literă din termenul „peşte“ (IHTIS) era iniţiala fiecărui cuvânt din formula: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul.“ De asemenea, pe mulţi pereţi întâlnim simbolul ancorei ce are în vârf crucea. Aceasta semnifică încrederea şi credinţa creştinilor în viaţa de apoi. În acelaşi timp, întâlnim imaginea porumbelului cu o crenguţă de măslin, care trimite spre pacea dumnezeiască.

Mormânt pentru Apostolii Petru şi Pavel

Începând cu secolul al IV-lea, catacomba de aici poartă numele Sfântului Sebastian. Sfântul Sebastian a fost un soldat creştin care a fost îngropat în aceste locuri. Catacomba îi poartă numele datorită cinstirii pe care i-au arătat-o creştinii care se rugau lui în vreme de calamităţi.

Până în acel moment catacomba de aici purta numele „Bazilica Apostolorum“, adică „Biserica Apostolilor“. Această denumire se datorează faptului că trupurile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel au fost aşezate aici în timpul persecuţiei lui Vespasian (258), pentru ca acesta să nu le defăimeze. Ulterior, Constantin cel Mare va ridica un edificiu mult mai mare, pentru a cinsti locul în care au stat moaştele celor doi apostoli. După unele informaţii din secolul al VII-lea, catacomba de aici era cel mai mare centru de pelerinaj. Într-un jurnal al unui pelerin, datând din anul 638, stă scris: „Pe calea Appia, mergi către Sfântul Sebastian, martirul al cărui trup locuieşte în acest loc. Aici sunt şi mormintele Apostolilor Petru şi Pavel, care au fost aşezaţi aici pentru o perioadă de 40 de ani“. Pe lângă aceasta, mărturie ne mai stau şi diversele inscripţii de pe pereţii încăperii, sub care descifrăm rugăciuni către Apostolii Petru şi Pavel. După ce perioada persecuţiilor s-a sfârşit, trupurile celor doi apostoli au fost mutate în cele două catedrale care le poartă numele.

Catacomba Sfântului Sebastian scoate la iveală încă un lucru deosebit de important în ceea ce priveşte dezvoltarea ulterioară a cultului celor doi apostoli. În jurnalele pelerinilor din secolele al VII-VIII-lea găsim însemnări care atestă o împreună-cinstire a celor doi. Cu toate acestea, cea mai veche atestare o găsim în „Depositio Martyrum“, care vorbeşte de o cinstire pe 29 iunie a Sfinţilor Petru şi Pavel începând cu cel puţin anul 258. Ulterior acesteia, o altă mărturie stă în inscripţia papei Damasus (366-384), numită „Memoria apostolorum“, care se găseşte în biserica „Sfântul Sebastian“. Pe aceasta stă scris: „Tu, pelerinule, care cauţi numele lui Petru şi al lui Pavel, trebuie să ştii că aceşti sfinţi au stat aici în trecut. Pe aceştia doi am dorit să-i cinstim...“. Aceasta din urmă este mărturia cel mai des adusă în discuţie în ceea ce priveşte împreuna-cinstire a celor doi apostoli.

Urma picioarelor lui Hristos în Biserica „Sfântul Sebastian“

Pe lângă aceste mărturii, deosebit de importante pentru aflarea modului în care trăiau creştinii primelor veacuri, a diferitelor picturi profunde descoperite aici, Biserica „Sfântul Sebastian“ se mândreşte cu încă un lucru, care pare desprins din legenda întemeierii Bisericii din Roma şi a martiriului Sfântului Apostol Petru. Este vorba despre o bucată de marmură pe care sunt imprimate, conform unei tradiţii, picioarele Mântuitorului.

Conform unui apocrif, dezvoltat ulterior de scriitorul Henric Sienchiewich în romanul „Quo vadis“, Sfântul Apostol Petru ar fi dorit să fugă din Roma în momentul persecuţiilor. Plecând din cetate, apostolul se va întâlni cu Mântuitorul Hristos care mergea cu paşi repezi spre Roma. Petru îl întreabă „Quo vadis, Domine?“, adică: „Unde mergi, Doamne?“. La această întrebare Mântuitorul îi va răspunde: „Merg la Roma, pentru a mă răstigni a doua oară“, arătându-i lui Petru că mărturisirea lui Hristos înseamnă şi sacrificiul pentru El. La auzul acestor cuvinte, Petru se va întoarce şi va muri pentru credinţa în Hristos.

După această tradiţie, Mântuitorul i s-ar fi arătat lui Petru lângă biserica „Sfântul Sebastian“, care păstrează pe o bucată de marmură urma pe care picioarele Mântuitorului ar fi lăsat-o în momentul întâlnirii cu Petru.

Pe lângă aceasta, în biserică se mai cinstesc, pe lângă alte moaşte, un deget şi un dinte al Sfântului Petru şi un dinte al Sfântului Pavel. Totodată, aici se mai găsesc şi o săgeată cu care s-a tras în Sfântul Sebastian şi stâlpul de care a fost legat acesta.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!