Moldova
„Centenarul Marii Uniri: Izvoarele unităţii naţionale a românilor”

„Centenarul Marii Uniri: Izvoarele unităţii naţionale a românilor”

Pr. Constantin Gherasim, 22 Septembrie 2018

Despre Marea Unire, dar şi despre treptele parcurse până la împlinirea acestui ideal naţional a vorbit Mircea Platon, redactor-şef al revistei „Convorbiri Literare”, în faţa preoţilor din Protoieria Bacău. Prelegerea a fost ţinută în cadrul conferinţei intitulate „Centenarul Marii Uniri: Izvoarele unităţii naţionale a românilor”.

Sediul Protopopiatului Bacău a găzduit marţi, 18 septembrie 2018, conferinţa „Centenarul Marii Uniri: Izvoarele Unităţii Naţionale a Românilor”, susţinută de Mircea Platon. Întâlnirea, la care a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost precedată de un cuvânt introductiv rostit de preotul Costică Busuioc, protopop de Bacău. Sfinţia Sa a evidenţiat câteva aspecte din activitatea cultural-ştiinţifică a apreciatului invitat ieşean. După aceasta, în cadrul conferinţei propriu-zise, Mircea Platon a vorbit despre situaţia actuală a României, care nu a luat fiinţă în 1918, ci, „ca stat, a luat fiinţă în anul 1859” şi care actualmente, „dacă ar fi să judecăm după cum s-a sărbătorit Centenarul la nivelul marilor instituţii de stat (centrale sau ţinând de administraţiile publice locale) sau al mijloacelor de aşa-zisă informare în masă (de stat şi private), ar trebui să conchidem că Marea Unire nu ar fi trebuit să aibă loc vreodată”.

Elitele au valorificat sentimentul naţional şi patrimoniul cultural

Menţionând, în trecere, atitudinea detractorilor personalităţilor acestui neam, care au trăit „din demitizarea cuşmei şi buzelor lui Decebal sau Burebista, a întemeierii Ţării Româneşti, a victoriilor lui Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, a mişcării naţionale din secolul al XIX-lea, a Primului Război Mondial, a vieţii culturale a României interbelice, a rezistenţei la instaurarea comunismului, a sfinţilor închisorilor, a tuturor patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române, ba şi a altor ierarhi şi teologi de seamă”, vorbitorul s-a reîntors la atitudinea elitelor din veacul al XIX-lea şi începutul veacului al XX-lea, care, graţie unei educaţii şi culturi temeinice, au valorificat „acest sentiment naţional şi patrimoniul cultural - limba, arta, folclorul - al poporului român pentru a trece de la «naţionalitatea genetică», de la sentimentul difuz al apartenenţei naţionale, la personalitatea naţională, la asumarea şi dezvoltarea acestei identităţi etnice”. Din discursul lui Mircea Platon nu au lipsit referirile la amintirile înscrise în pagini memorabile de trăitorii acelor clipe istorice sau urmaşii acestora (Elena Emandi, Alexandru V. Socec, Nicolae I. Pillat s.a.), pe cât de cutremurătoare, pe atât de puţin ştiute. Astfel, puţin cunoscută este drama trăită la momentul când românii din sudul ţării s-au retras spre Moldova din faţa ocupaţiei germane. „Retragerea din faţa trupelor germano-austro-maghiaro-turco-bulgare a însemnat, pentru copiii care au pornit din sudul ţării înspre Moldova un episod de coşmar. Alexandru I. V. Socec notează că, mergând pe jos prin ploaie îngheţată şi noroaie, trecând prin sate părăsite şi lipsite de provizii, din convoiul de 2000 de copii porniţi din Bucureşti spre Moldova, la Huşi au ajuns, abia târându-se, 47 de copii”, a mai menţionat scriitorul ieşean. Totodată, preoţilor băcăuani le-a fost prezentată şi situaţia delicată a Bisericii strămoşeşti, în perioada ocupaţiei Bucureştiului de către armata germană.

„Biserica încă are Cuvântul pe care îl poate împărtăşi tuturor”

Concluzia lui Mircea Platon a fost un îndemn către Biserică şi către elite de a lupta pentru păstrarea nealterată a identităţii româneşti. „Românii, la fel ca oricare altă naţie, alcătuiesc o naţiune care se cere structurată. Acesta e rolul elitelor (nu al elitei, adică al celor care alcătuiesc societatea de admiraţie mutuală care apare mereu la televizor, ci al elitelor, adică al celor mai buni din toate domeniile). Dacă elitele nu îşi fac această datorie, corpul social e inert, adică lăsat pradă paraziţilor şi descompunerii. Pentru ca elitele să îşi facă această datorie, trebuie create sau întărite instituţiile, adică pârghiile de transmitere a valorilor, pârghiile de modelare, întărire şi perpetuare a modului nostru de viaţă. Biserica e una dintre cele doar două instituţii care mai pot astăzi să asume acest rol. (...) Biserica e singura care poate vorbi un limbaj diferit de cel al unei lumi bezmeticite. Biserica încă are Cuvântul pe care îl poate împărtăşi tuturor, neamului întreg. Dar locul rămas gol în jurul ei e mare. Ca atare, trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a ocupa acest loc, pentru a cultiva maidanul fără dragoste, maidanul de patimi care a devenit România”, a conchis Mircea Platon. Întâlnirea s-a încheiat cu un cuvânt de binecuvântare al ierarhului de la Roman în care a apreciat discursul şi mesajul transmis de redactorul-şef al „Convorbirilor Literare”. La rândul său, părintele protoiereu Costică Busuioc a mulţumit pentru frumoasa şi erudita prelegere, atât de necesară clerului interesat de istoria, spiritualitatea şi cultura românească.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!