Centrul de Îngrijiri Paleative „Sfântul Nectarie Taumaturgul“ - Bătrâni îngrijiţi cu dragoste în casa Bănceanu

Ciprian Bâra, 27 Martie 2008

Există locuri unde bătrâni care nu au pe nimeni şi care sunt în ultimele stadii ale unor boli incurabile au parte de dragostea şi îngrijirea semenilor lor. Un astfel de loc este Centrul de Îngrijiri Paleative „Sfântul Nectarie Taumaturgul“ din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Un dar pentru viaţa altora

Am ajuns pe strada Laurenţiu Claudian nr. 53 din sectorul 2 al Capitalei. Am găsit o casă mică şi îngrijită. Imediat am aflat că aici a locuit, nu demult, familia Bănceanu. Valentin şi Maria Bănceanu au fost bolnavi de cancer, şi ultimele zile ale vieţii lor le-au fost îndulcite de voluntari de la Sectorul Social-Caritate al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În inima şi gândul lor, cei doi bolnavi s-au gândit să lase casa pentru a fi îngrijiţi şi alţi suferinzi. Astfel, au lăsat testament ca după trecerea lor la Domnul, casa lor din Vatra Luminoasă să intre în proprietatea Arhiepiscopiei, pentru înfiinţarea unui centru de îngrijiri paleative. În 2006 a luat fiinţă Centrul de Îngrijiri Paleative „Sfântul Nectarie Taumaturgul“.

Doamna Elena Cornea şi doamna Valeria Hanga au fost primii bolnavi, cazuri sociale, care au fost aduşi la centru în luna iunie. „Aici sunt îngrijite persoane aflate în faze terminale ale unor boli incurabile, care nu au familie sau cu probleme familiale grave. Bolnavii primesc medicaţia corespunzătoare, în funcţie de schemele de tratament prescrise de către medici. Pe lângă îngrijirile medicale, centrul oferă consiliere psihologică şi psihoterapie, consiliere juridică, asistenţă şi mediere socială, asistenţă paleativă şi asistenţă religioasă, acordată de preotul unităţii. „Preocuparea principală este grija faţă de calitatea vieţii pacienţilor, cu accent pus pe terapia sufletească“, a precizat părintele Mihnea Susan, consilierul pentru probleme sociale al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Activităţile centrului se desfăşoară printr-un parteneriat între Arhiepiscopia Bucureştilor, Organizaţia „The Muriel Bol mission to Romania“ şi Primăria sectorului 2.

Cămăruţa de la etaj a devenit farmacie

Personalul de aici a urmat cursuri ţinute de specialişti din Marea Britanie, în urma cărora au obţinut diplome de calificare în îngrijiri paleative.

Munca desfăşurată la început cu paşi mici s-a dezvoltat cu timpul. Acum centrul desfăşoară unele proiecte realizate prin absorbţia unor fonduri din diverse programe de finanţare. Aşa s-a născut şi farmacia. La început, camera mică de la etaj nu avea absolut nimic în dotare, dar cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor s-a amenajat şi s-a dotat cu cele necesare unei farmacii noi. Medicamentele şi aparatura medicală sunt suportate de Arhiepiscopia Bucureştilor, dar şi de mulţi oameni cu suflet mare care s-au alăturat cu timpul inimosului proiect. Fundaţia „O lume mai bună“ sprijină permanent, cu materiale sanitare şi cu importante sume de bani, centrul, iar o altă persoană care este mereu alături de proiectele centrului este domnul Ernst Frank, care s-a apropiat de Biserica Ortodoxă şi de activităţile ei prin vizitele repetate la Mănăstirea Pasărea, de lângă Bucureşti.

Venită din stradă

Bătrânii vin aici prin Sectorul Social al Arhiepiscopiei Bucureştilor, prin Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei sectorului 2, iar unii sunt aduşi de familie direct la centru.

Internarea se face în urma unui dosar medical recent, a unei anchete socio­medicale şi în urma unor analize amănunţite ale dosarelor de către comisia centrului, formată din specialişti ai celor trei parteneri. Sunt şi cazuri speciale care vin aici în regim de urgenţă, pentru că nu sunt primite de alte centre medicale.

Doamna Maria a fost adusă din stradă, într-o vară caniculară. Avea nevoie de perfuzie, nu mâncase de cinci zile. Nu stătea nimeni cu ea în casă, nu avea nici un ajutor. Când a fost adusă era în stare de comă. A stat aici câteva zile, a fost stabilizată şi apoi dusă într-un centru specializat din sectorul 2.

„Sunt tare mulţumită, dar e mai bine acasă“

Când am intrat în primul salon al centrului, am găsit-o pe doamna Elena Popescu, despre care ştiam că este un caz aparte. Am vrut să vorbim puţin cu ea, dar tocmai adormise şi astfel ne-am mulţumit să-i auzim trista poveste de la vecinele de cameră. Face parte din familia patriarhului Justinian Marina. A fost preoteasă şi a fost adusă aici de la căminul de bătrâni de la Parohia Precupeţii Vechi, acum un an şi jumătate. În prezent, este socotită caz social, nu are locuinţă, nu are pe nimeni şi a primit îngăduinţa conducerii centrului de a zăbovi mai mult decât perioada hotărâtă.

„Avem mare noroc cu doamna doctor şi fetele care au grijă de noi. Sunt tare mulţumită, dar e mai bine acasă“, ne-a povestit tanti Anica, bucuroasă că ne-am oprit să stăm de vorbă şi cu ea.

„Se simt aici ca într-o casă plină de căldură şi de dragoste“

Doamna Adrian Căruntu, directoarea centrului, ne-a povestit despre bătrânii de aici ca despre nişte oameni foarte dragi, la care se gândeşte şi când nu este la serviciu. „Cei mai mulţi când ajung aici se întristează imediat la gândul că îşi vor petrece timpul printre străini. După o perioadă de acomodare, când îşi dau seama că au întâlnit aici personal calificat, dar mai ales oameni cu mult suflet care se comportă foarte bine cu ei, se mai liniştesc. Mă uit la ei ca la bunicii mei, şi când sunt lângă ei simt ceva aparte. Simt că au nevoie de mine. Întreg personalul de aici are un sentiment de milă profundă şi încercăm să îi ajutăm. Suntem conştienţi că oamenii care vin aici sunt grav bolnavi. Ne facem datoria cu gândul că poate noi suntem acea mână întinsă de care ei au nevoie şi care îi poate ajuta şi alina suferinţa. Citim pe chipul celor care vin la noi parcă ultima speranţă. Mulţi mi-au mărturisit că se simt aici ca într-o casă plină de căldură şi de dragoste“. Dna directoare ne-a mai spus că este foarte ataşată de oamenii din aşezământ.

„Mi-am dorit mult să lucrez într-un astfel de centru. Sper ca, slujind într-un fel oamenilor, să fiu mai aproape de Dumnezeu şi să îndeplinesc o părticică din Evanghelie“, ne-a spus, la rândul ei, Valeria Acatincăi, infiermieră la centru.

Prietenii îi prevedeau nefericirea

În holul din mijloc al casei, am găsit o masă frumos amenajată şi îngrijită. Icoana Maicii Domnului şi a Sfântului Grigorie Taumaturgul erau pe masă alături de sticla de aghiazmă şi de anafora pentru bătrâni. Vegheau toate mişcările pline de linişte ale ostenitorilor. Masa de aici ţine loc de altar. Slujbele şi acatistele săvârşite la început de către preoţii voluntari ai Arhiepiscopiei, iar acum de părintele Mihai Gojgar, readuc nădejdea în inimile bătrânilor. „Hirotonia mea pe seama Centrului de Îngrijiri Paleative „Sfântul Nectarie“, în decembrie 2007, a fost întâmpinată de apropiaţi cu o grimasă ce sugera compătimirea mea. Cu siguranţă că s-au gândit la faptul că, stând printre oameni foarte bolnavi, oboseala psihică şi senzaţia oarecum funebră, inspirată de profilul asezământului, mă vor face nefericit. Şi, totuşi, în momentul în care am păşit prima oară în centru, am simţit că aici este locul meu. Am simţit că în ciuda bolilor, supărărilor, dezamăgirilor lor, oamenii aceia mă pot face bucuros. Sunt fericit că îmi pot împlini misiunea mea de preot, de «odihnitor» al unor suflete şi trupuri afectate. Oamenii sunt bucuroşi că au un preot al lor, cineva care se roagă alături de ei pentru sănătatea trupească şi sufletească“, ne-a declarat părintele Mihai. Am văzut acolo, în aşezământ, şi persoane cunoscute de public, dar nu le vom dezvălui numele, din respect. Acolo toţi cei care ajung ştiu ce este suferinţa, cu vârf şi îndesat. Important este că există astfel de aşezăminte în care atât sufletele, cât şi trupurile bolnave sunt îngrijite, lucruri făcute dintr-o firească atitudine.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!