Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva“ din Iaşi vă invită la pelerinaje externe - Veneţia, istorica şi turistica „Serenissimă“

Grigore Radoslavescu, 05 Iunie 2007

Continuăm astăzi pelerinajul nostru spre eterna Romă, căutând să descoperim vestigii ale spiritualităţii apusene în popasul pe care îl facem la Veneţia.

Veneţia (în italiană Venezia) este principalul oraş al regiunii Veneto şi al Italiei nord-orientale.

Pentru a-i cunoaşte valorile istorice, culturale şi religioase, azi vă invităm să călătoriţi cu noi prin vestitul oraş lagunar, întemeiat în secolul al V-lea.

Veneţia are aproape 300.000 de locuitori şi este capitala provinciei cu acelaşi nume. Întregul oraş şi întreaga lagună a fost declarată, în 1979, patrimoniu al umanităţii de către UNESCO.

Din viaţa falnicei lagune

Nu sunt informaţii certe asupra originii oraşului. Potrivit unor surse istorice, se pare că Veneţia s-ar fi născut, în secolul al V-lea, ca urmare a fluxului de refugiaţi care au venit aici în urma ameninţării invaziei longobarde din nordul Italiei.

Aşezată la graniţa culturală cu Imperiul Bizantin, sub a cărui suzeranitate nominală s-a aflat, Veneţia şi-a dezvoltat un puternic spirit de independenţă, ceea ce a dus la formarea unui oraş-stat. Şeful Guvernului era dogele (din latină dux), teoretic ales pe viaţă, dar în practică adesea constrâns să renunţe la propriul mandat. Într-un singur mileniu, Veneţia a avut 120 de dogi. Unii au domnit 20 de ani, alţii doar câteva luni. Un sistem oligarhic sofisticat îi obliga să nu se îmbogăţească pe durata funcţiei şi să nu fie corupţi. Din acest motiv, nu puţini patricieni au şi refuzat să fie dogi. În apogeul puterii sale, Veneţia controla o mare parte din coasta Mării Adriatice, precum şi multe insule, inclusiv Creta, fiind principala putere militară şi între principalele forţe comerciale din Orientul Apropiat. În secolul al XVIII-lea, Veneţia era printre oraşele cele mai rafinate din Europa, cu o mare influenţă în domeniul artelor, arhitecturii şi al literaturii acelei perioade. Iar cu Ţările Române a întreţinut ani de-a rândul puternice legături comerciale, politice şi culturale.

Teritoriul Republicii Veneţia cuprindea Veneto, Istria, Dalmaţia, Cattaro şi o parte din Lombardia. Dar după 1070 de ani de independenţă, la 12 mai 1797, oraşul este cucerit de Napoleon Bonaparte. Dogele Ludovico Manin este constrâns de Napoleon să abdice şi este dizolvat Consiliul Republicii pentru a proclama „Guvernul Provizoriu al Municipalităţii Veneţia“. La 16 mai 1797, trupele franceze ocupau oraşul, iar la 17 octombrie 1797, „Municipalitatea Veneţia“ înceta să mai existe, puterea fiind cedată Austriei. Veneto, Istria, Dalmaţia şi Cattaro au format „Provincia Veneto“ a Imperiului Austro-Ungar. Un an mai târziu, la 18 ianuarie 1798, austriecii intrau în oraş, iar din 1866 devenea parte din Regatul Italiei.

„Pe scări de marmură, prin vechi portaluri“

Azi, oraşul Veneţia este împărţit în şase cartiere: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San Marco, Cannaregio şi Castello, cuprinzând 118 insule, 354 poduri şi 177 canale. Piaţa San Marco poate fi considerată „centrul centrului“ oraşului, una dintre cele mai frumoase din lume. Aici se găseşte Bazilica „San Marco“, monumentul care închide în el, ca într-o inimă umană, toată istoria politică, socială şi religioasă a Republicii Veneţia. Este o construcţie în stil eclectic, care îmbină un amestec de stiluri (bizantin, gotic, islamic şi renascentist), cu cinci portaluri având deasupra pictată câte o scenă biblică, precum Învierea, Înălţarea lui Iisus etc. Deasupra portalului principal se află cei patru cai auriţi, provenind de la Constantinopol, ca pradă de război luată de unul dintre dogii Veneţiei. Acoperişul Bazilicii are cinci cupole mari în stil bizantin şi multe turnuleţe în stil gotic. Interiorul are formă de cruce, iar pictura este făcută de marii maeştri ai Renaşterii din şcoala veneţiană: Tizian, Tintoretto, Veronese. Aici te fascinează, totodată, cei 4.000 de metri pătraţi cu reprezentări de scene biblice de prim rang.

Un alt obiectiv turistic şi istoric înscris pe agenda noastră este semeaţa Campanila San Marco, înaltă de 100 m, construită din marmură albă de Carrara, combinată cu cărămidă roşie semiemailată. Cu ascensorul şi cu taxa de rigoare vom urca până la balcoanele de sub acoperiş, de unde avem o vedere de ansamblu asupra oraşului şi a împrejurimilor. Ochiul ne va fi desfătat de priveliştea insuliţei şi plajei Lido - spre răsărit; fabrica de sticlă şi de porţelanuri fine Murano - spre nord; Catedrala „Santa Maria della Salute“ - spre sud; gara, care leagă Veneţia de uscat printr-un mic Dunquerque - spre apus. Despre gara centrală Veneţia-Mestre şi calea ferată aferentă, care leagă oraşul lagunar de uscat, e de menţionat că a fost construită după Primul Război Mondial şi că a fost considerată de marele nostru istoric Nicolae Iorga un sacrilegiu ce a redus cu jumătate farmecul şi frumuseţea izolării Venţiei.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!