Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Centrul pentru Tineret „Egumenul Pahomie de la Peri”

Centrul pentru Tineret „Egumenul Pahomie de la Peri”

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Transilvania
Un articol de: Andrei Fărcaş - 28 Iunie 2016

Duminică, 26 iunie, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a binecuvântat noul sediu al Asociaţiei Tinerilor din Protopopiatul Sighet, care poartă numele Centrul pentru Tineret „Egumenul Pahomie de la Peri”. Asociaţia Tinerilor din Protopopiatul Sighet este, astfel, prima din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului care are un sediu propriu.

Centrul pentru Tineret „Egumenul Pahomie de la Peri” al Asociaţiei Tinerilor din Protopopiatul Sighet are sediul în Palatul Episcopal din Sighetu Marmaţiei, unde, cu sprijinul unor binefăcători din municipiu, din Baia Mare, din Timişoara şi din alte părţi au amenajat două încăperi. Spaţiul a fost oferit de către Episcopie.

Asociaţia Tinerilor Ortodocşi de pe lângă Protopopiatul Sighet desfăşoară multiple activităţi pe plan social-filantropic, artistic şi caritativ şi este coordonată de preoţii Ştefan Codrea, preşedinte, Marcel Oprişan, vicepreşedinte, şi Marius Iusco, secretar.

La slujba de binecuvântare au luat parte consilierul eparhial arhid. Teodosie Bud, arhid. Andrei Emil Pop, secretar, pr. Gavril Vasile Băban, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului şi activităţi cu tinerii.

Centrul a primit numele egumenului Pahomie de la Peri, din Maramureş, care conducea Stavropighia din Peri, fapt atestat documentar în 1391, aflată sub protectoratul Patriarhiei Constantinopolului. Mănăstirea de la Peri, oferă, prin această stavropighie, şi actul de naştere al Episcopiei Maramureşului.

Înfiinţarea Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Sighet este urmare a hotărârii Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului din anul 2012, când astfel de asociaţii au luat fiinţă în toate cele opt protoierii, iar asociaţia tinerilor din Sighet este printre cele mai active.

După binecuvântarea Centrului pentru Tineri „Egumenul Pahomie de la Peri”, tinerii au oferit celor prezenţi, în sala de spectacole a Palatului Episcopal, un scurt program artistic compus din piese corale, cântece şi dansuri populare. Ansamblul de dansuri şi cântece populare al Asociaţiei a reprezentat România în oraşul scoţian Glasgow din Regatul Unit al Marii Britanii, la Ziua Europei de anul acesta, din 9 mai, când au susţinut mai multe spectacole apreciate de publicul spectator.