Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Centrul social-cultural „Sfinții Brâncoveni” din Făgăraș a fost sfințit

Centrul social-cultural „Sfinții Brâncoveni” din Făgăraș a fost sfințit

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Transilvania
Un articol de: Natalia Corlean - 29 Septembrie 2017

Așezământul din centrul Municipiului Făgăraș unde sunt în derulare trei proiecte pentru copii a fost sfințit miercuri, 27 septembrie, de Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și un sobor de preoți.

Centrul social-cultural „Sfinții Martiri Brâncoveni” se află într-o clădire care aparține Arhiepiscopiei Sibiului și care a fost reamenajată în ultima perioadă pentru a găzdui activi­tățile cu cei mici. Lucrările de restaurare și de reamenajare au fost coordonate de Arhiepiscopia Sibiului, iar Primăria Făgăraș va susține finanțarea utilităților și o parte din dotări, consumabile, rechizite și resurse umane.

În soborul slujitor s-au aflat, alături de ierarh, consilierul social al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea, protopopul de Făgăraș I, Marius Corlean, protopopul de Făgăraș II, Ion Tăr­cuță, și preotul Ciprian Bîlbă, psiholog în cadrul centrului. De asemenea, au fost prezenți la eveniment și primarul Gheorghe Sucaciu, reprezentanţii asociaţiilor cu activităţi în cadrul centrului şi persoane care au susţinut această lucrare.

După slujba de sfințire a așezământului, PS Ilarion Făgă­rășanul a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Lau­ren­­țiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului și a vorbit apoi despre lucrările de amenajare pe care le-a coordonat.

„Am primit cu bucurie această lucrare, deşi nu a fost uşor. Cu ajutorul lui Dumnezeu am biruit toate greutăţile şi iată-ne ajunşi aici. Mulţumesc tuturor celor pe care Dumnezeu ni i-a scos în cale pentru a obţine finanţarea pentru acest proiect şi celor care au lucrat la realizarea lui. Nădăjduim ca acest centru să vină în întâmpinarea a cât mai multe persoane din zona Făgăraşului, care au nevoie de ajutor”, a spus PS Episcop Ilarion.

Consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, părintele Ciprian Cândea și-a exprimat în cuvântul său bucuria de a vedea acest proiect inaugurat spre folosul celor care au nevoie de ajutor.

„Povestea acestui centru este frumoasă şi lungă. Iată, prin gândul pe care Dumnezeu l-a dat familiei care a donat această clădire, prin Arhiepiscopia Sibiului, cu sprijinul Primăriei Făgăraş, am ajuns azi la acest moment în care beneficiarii sunt cei aflaţi în nevoi din această zonă, prin efortul nostru comun. Părintele nostru Mitropolit, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, ştie de lucrările care se fac aici, a fost aici de mai multe ori, şi se bucură de fiecare beneficiar al serviciilor, mai ales dacă este vorba de copii. Vă mulţumim încă o dată tuturor!”, a spus pr. Ciprian Cândea.

Trei proiecte

În cadrul așezământului funcționează în prezent un Centru pentru copii cu autism şi alte deficienţe, administrat de Asociaţia „DICTA”, un Centru de Studiu al Dezvoltării copilului format prin metoda Montessori, cunoscut până acum făgărăşenilor ca Centrul „Veveriţa” și administrat de Asociaţia „B.E.L.L.” și un Cabinet de psihoterapie unde lucrează pr. dr. Ciprian Bîlbă şi doamna preoteasă Mihaela Bîlbă.

„Am considerat că, printr-un parteneriat între Primărie şi Biserica Ortodoxă, aceste activităţi ar putea funcţiona în oraşul nostru. Grupul de lucru a fost format din reprezentanţii Mitropoliei de la Sibiu, reprezentanţii celor două Protopopiate ortodoxe din Făgăraş, reprezentanţii Biroului nostru de asistenţă socială şi specialiştii de la Primărie. Astfel, am realizat acest parteneriat, în care Biserica ortodoxă s-a ocupat de asigurarea, reabilitarea şi amenajarea spaţiului. Preasfinţitul Ilarion s-a angajat să ducă la îndeplinire această sarcină, care a fost de amploare, clădirea nefiind conformă şi adaptată noilor cerinţe. Cu ajutorul echipei din Primărie am rezolvat şi finanţarea celor două asociaţii pentru desfăşurarea proiectelor, aşa că ne bucurăm astăzi că o parte din comunitatea oraşului se va bucura de cele două centre”, a spus primarul Gheorghe Sucaciu.

Clădirea în care funcționează Centrul social-cultural „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Făgăraș a fost retrocedată în urmă cu mai mulți ani, iar proprietarii au decis să o doneze Arhiepiscopiei Sibiului pentru activități în slujba aproapelui.

„Împreună cu soția mea am fost proprietarii acestei clădiri, am dobândit-o cu circa 10 ani în urmă și tot împreună cu soția am luat decizia să o transformăm într-un centru de asistență socială, motiv pentru care am apelat la Mitropolia Ardealului. Am avut câteva discuții cu Părintele Mitropolit și dânșii au acceptat să preia sarcina aceasta. Clădirea era finisată pentru etajul 1 și 2, iar parterul urma să sufere anumite lucrări de remodelare, modernizare, lucru care s-a făcut după aproape doi ani de zile de când dânșii au intrat în posesia acestei clădiri, și spre satisfacția și bucuria noastră, clădirea își va avea menirea pe care am trecut-o în actul de donație, respectiv de așezământ social-cultural. Ne bucurăm că vine în sprijinul unor categorii de copii care au o deosebită nevoie, copii cu autism, dar și pentru ceilalți copii care au nevoie fie de asistență, fie de educație primară.

Eu zic că acest gest de donație este un gest creștin pe care și-l permite fiecare atât cât are, cât îl ține buzunarul sau patrimoniul pe care îl are. Noi am avut ceva mai mult la ora respectivă și, ca atare, am donat clădirea acesta, greu de explicat în cuvinte; e un gest creștin și atâta tot”, a spus Nicolae Voicu, fostul proprietar al clădirii.

Mesaje de felicitare și de mulțumire au venit și din partea reprezentanților instituțiilor de ocrotire socială din Făgăraș, dar și a organizațiilor non-guvernamentale care desfășoară activi­tăți în acest așezământ.