Educaţie
Cercetare în parteneriat cu universităţile tehnice din Austria

Cercetare în parteneriat cu universităţile tehnice din Austria

Cristina Zamfirescu, 16 Mai 2018

Rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIAŞI), Dan Caşcaval, a anunţat, luni, că Alianţa Română a Universităţilor Tehnice (ARUT) a pus bazele unui parteneriat cu Alianţa Universităţilor Tehnice din Austria (TU Austria), colaborarea urmând să se deruleze în cercetare, la nivel de doctorate susţinute în cotutelă.

Potrivit rectorului TUIAŞI, există intenţia de dezvoltare a programelor prin care studenţii să beneficieze de diplome duble.

De asemenea, în cadrul colaborării se au în vedere dezvoltarea de mobilităţi studenţeşti sau de schimburi de experienţă interinstituţionale, precum şi demararea în parteneriat a unor proiecte cu finanţare europeană.

„Întâlnirea cu delegaţia TU Austria a avut loc cu ocazia celei de-a şasea reuniuni oficiale a universităţilor membre ARUT - Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica din Timişoara, Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iaşi şi Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti. Un punct important al reuniunii de la Timişoara l-a constituit întâlnirea cu profesorul Harald Kainz, preşedintele consorţiului similar Austrian Universities of Technology. Cu acest prilej, (...) s-au pus bazele unui parteneriat între cele două alianţe. Parteneriatul va fi semnat în cursul acestei toamne şi este al doilea în care este implicată ARUT, după cel semnat cu INSA”, a declarat Caşcaval.

Începând cu 15 mai, au demarat granturile interne de cercetare, cele individuale, în valoare de 10.000 de euro, şi va începe procesul de consultare a celor cinci universităţi membre ARUT cu privire la procedura care va sta la baza acestui concurs.

„Mai există trei tipuri de granturi care se analizează începând cu anul următor, după ce vor fi finalizate cele individuale - granturi interdisciplinare, interuniversitare şi cele oferite de companii pe sistemul «top-down», în care companiile din industrie propun teme şi susţin financiar proiectele de cercetare”, a precizat rectorul, potrivit Agerpres.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!