Transilvania
Cercul pastoral-misionar Huedin

Cercul pastoral-misionar Huedin

20 Februarie 2018

În Catedrala Moților din Huedin, a avut loc duminică, 18 februarie, întrunirea Cercului pastoral-misionar Huedin, coordonat de protopopul Dan Lupuțan. A fost săvârșită slujba Vecerniei Iertării. Apoi, podoabele Sfintei Mese și veșmintele preoților au fost schimbate în culori de doliu şi s-a rostit rugăciunea Sfântului Efrem Sirul cu metanii. Părintele Ștefan Tataru din Parohia Păniceni, a vorbit despre consecințele căderii în păcat a protopărinților neamului omenesc. După cuvântul de învățătură, preoții și toți cei prezenți și-au cerut iertare unul de la celălalt, pentru a intra împăcați și iertați în Postul Mare. A urmat o ședință administrativă, în cadrul căreia s-au discutat diverse probleme pastorale și au fost comunicate ultimele decizii și hotărâri ale Sfântului Sinod și ale Centrului eparhial. Din Cercul pastoral – misionar Huedin fac parte următorii preoți: Dan Lupuțan – protopop de Huedin, Tudor Petrovici – secretar protopopesc, Ioan Morcan– paroh Huedin I, Horea Șaitiș – slujitor la Spitalul Orășenesc Huedin, Ștefan Tataru – paroh Păniceni, Dănuţ Călătan - paroh Sâncraiu, Ioan Căienar – paroh Nadășu și Teodor Sava – paroh Cetatea Veche.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!