Banat
Cercul pastoral-misionar Valea Timișului

Cercul pastoral-misionar Valea Timișului

20 Mai 2017

În localitatea Teregova, preoții aparținători Cercului pastoral-misionar Valea Timișului s-au întrunit joi, 18 mai, la întâlnirea anuală cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

În zona în care cu zeci de ani în urmă bunicii noștri luptau pentru credința și neamul nostru s-au adunat clerici, dar și copii și tineri pentru a se ruga pentru cei care au avut curaj să-și mărturisească credința străbună și să păstreze demnitatea poporului român în perioada regimului comunist. În localitatea Teregova, unul dintre cele mai importante centre anticomuniste din Munții Banatului, preoții aparținători Cercului pastoral-misionar Valea Timișului au săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

În contextul anului comemorativ a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru Patriarhul Justinian Marina, Episcopul Veniamin Nistor și toți clericii și credincioșii care au suferit în timpul comunismului, apărând Ortodoxia în această zonă. În cadrul Sfintei Liturghii a fost susținută și o predică la Duminica a 6-a după Paști de către părintele Alexandru Bujancă de la Parohia Fizeș și o cateheză cu tema „Sinodul al VII-lea Ecumenic și cinstirea icoanelor” de către părintele Vasile Dragomir de la Parohia Slatina-Timiș.

Au fost prezenţi și elevi de la Liceul Tehnologic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Teregova, îmbrăcați în costume populare, care au oferit după sfânta slujbă un moment artistic intitulat „Chemarea libertății”, în care s-au ilustrat lupta și solidaritatea bănățenilor în a-și păstra libertatea, tradiția, credința și cultura. Adolescenții care au arătat o pagină de istorie au fost coordonați de doamna profesor Gabriela Bica.

„Aici la Teregova a existat o puternică rezistență anticomunistă, au fost foarte mulți partizani care s-au refugiat în Munții Banatului și nu au fost de acord cu instaurarea acestui regim ateu, care dorea excluderea lui Dumnezeu din societatea românească și din sufletul românilor. Dar aici au fost bănățeni curajoși care au apărat Ortodoxia în vremuri grele, iar acești minunați copii au interpretat o piesă de care ne-am bucurat foarte mult, mai ales în acest an închinat Patriarhului Justinian și tuturor apărătorilor Ortodoxiei în timpul regimului comunist”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Pentru a scoate în evidență importanța și necesitatea icoanei de-a lungul timpului a fost organizată și o expoziție de icoane vechi aduse de preoții aparținători cercului. Partea a doua s-a desfășurat la Liceul Tehnologic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitate, unde a fost vizionat un interviu realizat de o elevă a acestei școli cu ultimul partizan în viață din Teregova, care a arătat cât de importantă și necesară este păstrarea credinței și cum te ajută încrederea în Dumnezeu în cele mai cumplite încercări.

Doi dintre preoți au susținut și două referate cu privire la anul omagial și anul comemorativ 2017 în Patriarhia Română. Părintele Cătălin Găină de la Parohia Ilova a avut ca temă „Actualitatea, importanța și necesitatea sfintelor icoane pentru viața și misiunea Bisericii azi”, iar părintele Alexandru-Cătălin Mihăescu, de la Parohia Poiana, „Justinian Patri­ar­hul: reorganizator al învățămân­tului teologic ortodox din România”. Au urmat discuții și dezbateri pe marginea celor prezentate și s-au formulat concluziile, analizându-se, de asemenea, și problemele pastorale din unităţile parohiale ale Cercului pastoral-misionar Valea Timișului.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!