Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Cercuri preoţeşti în judeţele Hunedoara şi Bistriţa-Năsăud

Cercuri preoţeşti în judeţele Hunedoara şi Bistriţa-Năsăud

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 11 Decembrie 2015

Preoţii din cercul pastoral Băiţa, Protopopiatul Brad, s-au întrunit în filia Păuliș a Parohiei Chișcădaga. Lucrările cercului pastoral au fost precedate de săvârşirea Tainei Sfântului Maslu. Cu acest prilej, parohul Faur Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură despre importanța și folosul Sfintelor Taine ale bisericii în viaţa credincioşilor.
În continuare, s-a săvârşit și slujba de sfințire a Troiței ridicate în curtea interioară a bisericii, din dorința și cu sprijinul credincioșilor din parohie. Seara s-a încheiat cu împărțirea darurilor pentru cei prezenţi. După programul duhovnicesc, în prezența protopopului de Brad, Ioan Jorza, au urmat discuţii despre problemele pastoral-misionare specifice parohiilor din zonă.

Preoții din cercul pastoral Certeju de Sus, din cadrul Protopopiatului Deva, s-au întrunit în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Certeju de Sus. Lucrările cercului pastoral au fost precedate de săvârșirea Sfintei Taine a Maslului de către un sobor de patrusprezece preoți, iar la sfârșit, protopopul Petru Costa a ținut un cuvânt de învățătură despre Sfântul Ierarh Nicolae ca model de viețuire creștină. După programul duhovnicesc, au urmat discuții despre problemele misionar-pastorale specifice parohiilor din zonă.

Cercuri preoţeşti în Protopopiatul Beclean

În Parohia „Sfântul Nicolae” din Reteag, Protopopiatul Beclean, a avut loc întâlnirea Cercului preoțesc din Zona Cetății Ciceului. Preoții din cadrul cercului au oficiat Taina Sfântului Maslu și s-au bucurat și de prezența în mijlocul lor a părintelui Teofan Timiș, stareţul Mănăstirii Petru Rareș-Vodă, din localitatea Ciceu-Corabia.

Părintele Teofil Timiş a ținut un cuvânt de învățătură, apoi, un grup de tineri teologi a susținut un concert de colinde. Parohul Teodor Petrican le-a mulțumit părintelui și grupului de colindători, îndemnându-i pe toți cei prezenți la fapte de milostenie și dărnicie, precum a făcut şi ocrotitorul lor, Sfântul Ierarh Nicolae, conform pr. George Cetănaș din Parohia Ciceu-Corabia.

Cercul preoțesc din zona de câmpie a Protopopiatului Beclean, format din nouă preoți şi coordonat de părintele Grigore Mureșan, s-a reunit în biserica Parohiei Țagu. La Taina Sfântului Maslu oficiată la biserică au fost prezenți numeroşi credincioși din parohie. Cu această ocazie, părintele Ștefan Tonțian, de la Parohia Miceștii de Câmpie a rostit un cuvânt de învățătură despre iubirea creștină. Apoi preoții au discutat câteva aspecte legate de Postul Nașterii Domnului și canoanele date în cadrul spovedaniei. Întâlnirea a fost de un real folos, atât pentru credincioșii Parohiei Țagu, păstoriți de tânărul preot Daniel Dascălu, cât și pentru preoții din cercul preoțesc, conform pr. Alin Pop.