Transilvania
Ceremonii religioase și militare cu ocazia Zilei Naționale a Pompierilor

Ceremonii religioase și militare cu ocazia Zilei Naționale a Pompierilor

În mai multe orașe au avut loc ceremonii religioase și parade militare cu ocazia Zilei Pompierilor. Ziua Națională a pompierilor este sărbătorită din anul 1953, ca urmare a faptelor de patriotism și devotament de care au dat dovadă în anul 1848, când, în cadrul bătăliei din Dealul Spirii, au apărat Revoluția pașoptistă împotriva intervenției otomane.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” (ISU) al Județului Sibiu a organizat joi, 13 septembrie, o festivitate în Piața Mare din oraș cu ocazia Zilei Pompierilor. Ofițerii și pompierii sibieni au fost binecuvântați de Înalt­preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a oficiat o slujbă de mulțumire și de binecuvântare a pompierilor din județul Sibiu, împreună cu protopopul de Sibiu, Ioan Coșa, și părintele Constantin Necula, iar la final le-a adresat un cuvânt de mulțumire și de felicitare.

„Ne exprimăm prețuirea noastră deosebită pentru faptul că sunteți în slujba neamului, în slujba poporului, în slujba fiecărui cetățean, în slujba familiei, în slujba instituțiilor, în slujba societății în care noi viețuim. Gândul nostru este de a vă ajuta pentru a salva viețile și bunurile oamenilor. Vă binecuvântăm, vă urăm sănătate, ani binecuvântați și mai ales să aveți ocrotirea lui Dumnezeu în toate misiunile pe care le aveți. Să dea Dumnezeu să fie cât mai puține, dar să fie toate cu folos și cu intervenție reușită de fiecare dată”, a spus ierarhul.

Inspectorul-șef al ISU Sibiu, colonelul Laurențiu-Cosmin Balcu, a subliniat eforturile depuse de pompierii sibieni în misiunile lor, devotamentul și dăruirea acestora.

„Ziua de 13 septembrie a rămas în conștiința neamului românesc ca o pagină importantă de curaj și sacrificiu. Acum 170 de ani, în Bătălia din Dealul Spirii, bravii ostași pompieri din București, conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu, s-au opus trupelor otomane venite să înfrunte mișcarea revolu­ționară de la 1848 într-o luptă dusă până la sacrificiu. Curajul și spiritul de sacrificiu al pompierilor au continuat peste timp, acestea fiind reînsuflețite în principalele momente ale istoriei naționale”, a spus colonelul Laurențiu-Cosmin Balcu.

La manifestare au fost prezente numeroase autorități locale și județene, între care s-au aflat subprefectul județului Sibiu, Horațiu Marin, preșe­dintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, viceprimarul Corina Bokor. Oficia­litățile au transmis mesaje de felicitare, apoi a avut loc o ceremonie de ridicare în grad a unor ofițeri.

De asemenea, au fost pre­miați pompierii din județul Sibiu cu rezultate remarcabile la competițiile sportive na­ționale, precum și organizațiile voluntare pentru prevenirea și inter­venția în situații de urgență, alături de elevi și profesori de la școli sibiene.

A fost oferit și premiul „Pompierul Anului”, iar la final a avut loc o paradă a pompierilor.

Ceremonie în municipiul Alba Iulia

Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a participat la manifestările dedicate Zilei Naționale a Pompierului, desfășurate în zona Obeliscului „Horea, Cloșca și Crișan” din municipiul Alba Iulia.

Cu acest prilej, ierarhul a rostit o rugăciune de binecuvântare, după care a adresat celor prezenți un mesaj prin care a elogiat misiunea jertfelnică a salvatorilor.

 „Am venit astăzi cu multă bucurie în mijlocul pompierilor, a căror misiune reprezintă o pildă de disciplină, de jertfă şi de solidaritate cu semenii lor aflaţi în primejdii şi în dificultăţi. Intervenţia acestora este un act de salvare care îi aseamănă cu Domnul nostru Iisus Hristos, coborât în focul vieţii omeneşti pentru a scăpa lumea de distrugere veşnică. Fiind anul Centenarului Marii Uniri, ne gândim că poporul nostru a dat dovadă de perseverenţă, spirit de sacrificiu şi bravură în lupta sa pentru libertate naţională şi unitate statală. Evenimentul crucial de la 1 Decembrie 1918 este sinteza eforturilor seculare ale înaintaşilor noştri. Urmând exemplul lor, putem contribui efectiv la binele şi la prosperitatea neamului românesc”, a spus IPS Arhiepiscop Irineu.
Ca în fiecare an, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba au cinstit memoria înaintașilor căzuți la datorie, achitându-se în același timp și de sarcinile multiple care le stau permanent în atenție. Evenimentul, la care au luat parte reprezentanți ai autorităților județene și locale, a început cu intonarea Imnului Național. La finalul manifestărilor din zona Obeliscului „Horea, Cloșca și Crișan”, un ofițer și cinci subofițeri au fost înaintați în grad, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Ziua Pompierilor în municipiul Carei

Preasfinţitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a participat, în municipiul Carei, la manifestările dedicate Zilei Pompierilor, organizate de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, alături de oficialităţi județene și municipale.

Cu această ocazie a fost oficiată slujba Parastasului pentru toţi pompierii care au căzut la datorie pentru a salva vieţi. În cuvântul său, PS Arhiereu-Vicar Timotei Sătmăreanul a transmis un cuvânt de binecuvântare din partea Preasfinţitului Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului şi a rostit un scurt cuvânt de învăţătură.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!