Editorial
Chemarea la sfinţenie a neamurilor

Chemarea la sfinţenie a neamurilor

Pr. Eugeniu Rogoti, 10 Iunie 2018

În Duminica a doua după Rusalii Bisericile Ortodoxe Autocefale săvârşesc pomenirea tuturor celor care, urmare a chemării lui Hristos, după cum zice Evanghelia zilei, au dobândit sfinţenia vieţii, fiecare la locul şi în rostul pe care i l-a rânduit Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu, sădit de El cu iscusinţă în inimile celor mai diverse persoane, dă rod însutit şi schimbă faţa pământului. În teritoriul dintre Dunăre, Carpaţi şi Marea Neagră, unde se află România de astăzi, au trecut şi au trăit de-a lungul veacurilor multe neamuri, iar unele dintre acestea au împărtăşit cu daco-romanii localnici şi credinţa creştină. În calendarul Bisericii noastre sunt însemnaţi deosebit sfinţii care s-au născut sau şi-au desfăşurat viaţa în ţinuturile româneşti. Începând cu cei mai vechi, urmaşi ai propovăduirii apostolice, martiri de pe teritoriul Dobrogei, până la monahii, ierarhii sau pelerinii care au dobândit sfinţenia în secolul care s-a încheiat recent. Sigur că cei mai mulţi sfinţi canonizaţi de pe teritoriul României au fost monahi sau slujitori ai sfintelor altare, cum e şi firesc, dar nu lipsesc nici reprezentanţi ai diferitor vocaţii laice, de la militari până la domnitori care şi-au înţeles rostul omenesc doar în acord cu voinţa şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

Românii i-au găzduit pe străinii evlavioşi şi le-au oferit o casă în care să se desăvârşească şi să-i ajute pe localnici în drumul lor spre Împărăţie, dar şi unii dintre ei, când s-au aflat în alte ţări, au strălucit şi i-au ajutat pe semenii lor. Sfinţii sunt în primul rând „casnicii lui Dumnezeu" şi abia mai apoi îi putem noi categorisi în neamurile din care fac parte. Dacă istoricii vor avea şi în continuare dispute privind originea unor personalităţi din trecutul ţării noastre, noi nu vom avea neînţelegeri în ceea ce priveşte starea şi sfinţenia lor, pentru că aceea nu ţine de origine, ci de felul în care omul stă în faţa lui Dumnezeu şi moştenirea pe care o lasă. Aş vrea doar să pomenesc, dintre multele exemple, pe Sfinţii Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, şi Paisie Velicicovschi, stareţul mănăstirilor Neamţ şi Sihăstria. Unul român şi altul din părţile Poltavei ucrainene, care au ajuns să schimbe atât de mult faţa duhovnicească a Bisericii în care i-a rânduit Dumnezeu să slujească, încât sunt consideraţi astăzi apartenenţi ai ambelor popoare. În fapt, este vorba despre unul şi acelaşi popor - poporul lui Dumnezeu. Sfântul Petru Movilă a organizat viaţa bisericească de pe teritoriul Ucrainei şi s-a luptat pentru păstrarea şi promovarea Ortodoxiei, iar Sfântul Paisie a organizat viaţa monahală mai întâi în Moldova, iar apoi, prin ucenicii săi, în tot spaţiul Ortodoxiei româneşti şi universale.

Pământul României este binecuvântat de atâţia sfinţi care au trăit aici şi care sunt pentru noi un izvor de apă vie din care putem bea ca să nu însetăm niciodată. Nu ne rămâne decât să deschidem ochii şi să vedem moştenirea pe care aceştia ne-au lăsat-o, pentru ca noi să trăim în pace şi bună înţelegere cu toată lumea.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!