Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Chitim şi interpretarea proteică

Chitim şi interpretarea proteică

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Diac. conf. dr. Alexandru Mihăilă - 01 Decembrie 2010

Textul din Daniel 11:30 vorbeşte despre corăbii din Chitim, care se ridică împotriva regelui din nord. De data aceasta, nu identificarea propriu-zisă a lui Chitim ridică probleme, ci interpretarea lui în ceea ce s-ar numi istoria efectelor realizate de textul respectiv. Ce se înţelege deci, ulterior, prin Chitim?

În total, Chitim apare în Vechiul Testament doar în opt versete. În profeţiile lui Balaam, corăbiile din Chitim vin şi-l smeresc pe Asur (Asiria), dar la urmă vor pieri şi ele (Numeri 24, 24). În Isaia 23, 1.12, Chitim este asociat cu Tarsisul şi cu Sidonul, deci cu navigaţia pe mare. Ieremia 2, 10 şi Iezechiel 27, 6 menţionează "insulele din Chitim", iar în tabelul naţiunilor din Facere 10, 4 (repetat în 1 Paralipomena 1, 7), Chitim apare ca fiu al lui Iavan (grecii din Ionia).

Chitim provine de la Kition, o localitate din sudul insulei Cipru, aproape de Larnaca, menţionată de fenicieni şi egipteni (David V. Baker, "Kittim", în: D.N. Freedman (ed.), The Anchor Bible Dictionary, Doubleday, Toronto, 1992, vol. 4, p. 93). În ostraconele din Arad (sec. VII) sunt menţionaţi Chitim cu nume greceşti, ceea ce confirmă provenienţa lor grecească.

Chitim "elenişti" şi "romani"

Ceea ce ne interesează însă în mod special este interpretarea termenului în Scriptură, în primul rând, dar şi în literatura intertestamentară iudaică.

În 1 Macabei 1, 1, Chitim este identificat cu Macedonia: "După ce s-a luptat Alexandru Macedon, fiul lui Filip, care a ieşit din ţara Chitim şi a bătut pe Darie, regele Perşilor şi al Mezilor, a domnit în locul lui, fiind cel dintâi împărat de neam grecesc".

Între manuscrisele găsite la Qumran, aproape de Marea Moartă, s-a descoperit chiar în prima grotă şi un Sul al războiului (1QM). Era descrisă profetic bătălia dintre fiii luminii, israeliţii evlavioşi, pe de o parte, şi, pe de altă parte, un conglomerat de naţiuni, printre care se regăseau cele şapte vrăjmaşe tradiţionale, vecinii Israelului, filistenii, un rol de frunte jucându-l "Chitim din Asur". Toate acestea erau numite "fiii întunericului", oastea lui Belial.

Fiind legaţi de Asur, adică Asiria, Chitim pot fi identificaţi cu seleucizii din Siria (Hanan Eshel, "The Kittim in the War Scroll and in the Pesharim", în: D. Goodblatt / A. Pinnick / D.R. Schwartz (ed.), Historical Perspectives: From the Hasmoneans to Bar Kochba in Light of the Dead Sea Scrolls, Brill, Leiden, 2001, p. 37), iar regele lor, cu Antioh 4 Epifanes, cel care a interzis cultul iudaic, a profanat templul din Ierusalim şi a provocat revolta macabeilor (H. Eshel, The Dead Sea Scrolls and the Hasmonean Revolt, Eerdmans, Grand Rapids / Yad Ben-Zvi Press, Jerusalem, 2008, pp. 20-21).

Totuşi, în comentariile din Qumran la profeţi se observă o identificare a Chitimilor cu romanii, de exemplu în comentariul (peşer) la profetul Avacum (1QpHab 6:1-4), unde se scrie despre Chitim că aduc sacrificii stindardelor, o bine-cunoscută practică a militarilor romani. Romanii nu apar cu numele în manuscrisele eseniene, dar Chitim se regăseşte în şapte dintre manuscrise.

De altfel, revenind la textul din Daniel 11, 30, aici referirea este tocmai la romani. În 168, Antioh 4 porneşte să invadeze Egiptul, dar în drum spre Alexandria este interpelat de o delegaţie din Roma, condusă de Gaius Pompillius Laenas, care îi ordonă să nu intre în Egipt (John E. Goldingay, Daniel, Word Books, Dallas, 1989, WBC 30, p. 301). De altfel, Septuaginta chiar redă Chitim prin "romani" (doar Theodotion păstrează fidel kitioi), atestând această identificare.

Daniel 11, 30 reprezintă de fapt o interpretare a textului din Numeri 24, 24, profeţia lui Balaam (Alexander A. Di Lella, The Book of Daniel, introd. şi com. cap. 10-12, Yale University Press, New Haven / London, 2008, pp. 270-271). Vulgata chiar traduce Chitim din Numeri 24, 24 prin "Italia".

Interpretarea proteică

Toate aceste observaţii tehnice ne demonstrează cât de elastică era interpretarea biblică. Mai întâi, interpreţii nu privesc textul biblic ca pe ceva limitat doar la trecut, ca obiect de muzeu. Textul rămâne viu şi vorbeşte fiecărei generaţii, sarcina interpretului fiind aceea de a-l acomoda pentru timpurile prezente. Din acest punct de vedere, cartea Daniel exemplifică maniera de interpretare a unor texte vechi. Dreptul Daniel, citind în cărţi despre numărul de 70 de ani rânduiţi de Dumnezeu prin profetul Ieremia (Daniel 9, 2), se roagă mărturisind păcatele poporului şi postind (v. 3). Îngerul Gavriil îi este trimis să-i tâlcuiască textul biblic şi să-i deschidă mintea (vv. 21-23).

La fel şi Daniel 11, 30 reprezintă o "relectură" a profeţiei lui Balaam: Asur (Asiria) este interpretată ca referindu-se la Siria seleucidă, iar Chitim, la romani. Putem concluziona deci că în Scriptură putem întâlni feluri diferite de interpretare ale aceluiaşi termen (Chitim înseamnă Macedonia în 1 Macabei, dar Roma în Daniel).

Dacă privim istoric şi critic, ambele sunt greşite, fiind tentaţi să facem recurs la sensul primar al lui Chitim, Kition din Cipru. Dar tehnica hermeneutică dă dovadă de o maleabilitate deconcertantă pentru comentatorul modern. Înţelegem deci că dacă sensul primar trebuie să fie unic, sensul ulterior, interpretativ, poate îmbrăca numeroase aspecte, ca Proteu din mitologie care îşi schimba forma. Interpretarea textului este eminamente proteică, iar textul privit în evoluţia lui devine polisemantic. În ultimă instanţă se tinde chiar către o deschidere continuă la noi semnificaţii. Aşa cum foarte bine observa George Brooke, Chitim în manuscrisele de la Qumran merge dincolo de istoricitate şi de identificarea cu romanii, căpătând un aspect eshatologic derivat chiar de la sursa de inspiraţie, literatura biblică (G..J. Brooke, "The Kittim in the Qumran Pesharim", în Loveday Alexander (ed.), Images of Empire, JSOT Press, Sheffield, 1991, JSOT.SS 122, pp. 135-159).

Textul biblic viu

Aceste aspecte sunt deosebit de importante pentru hermeneutica ortodoxă. Manuscrisele de la Qumran atestă chiar trecerea de la o interpretare la alta. La început, identificarea cu seleucizii, urmaşii lui Alexandru Macedon, ca şi în 1 Macabei, a slujit unor interese directe. Sulul războiului profeţea cum trebuie să se comporte membrii sectei în timpurile care se apropie să vină, când vor lupta direct cu "fiii întunericului" conduşi de regele din Chitim. Ulterior, aceeaşi preocupare a trebuit să ţină cont de faptul că stăpânirea s-a schimbat. La jumătatea sec. 1 î.Hr. Palestina este cucerită de romani, de aceea comentariile (peşarim) profetice din Qumran vor identifica vechiul Chitim cu noii stăpânitori. Eshel consideră, total greşit din punctul meu de vedere, că modificarea interpretării a fost percepută ca o greşeală şi de aceea interpretările nu au mai fost notate în scris (oral se puteau ajusta mult mai uşor) (Hanan Eshel, "The Kittim in the War Scroll and in the Pesharim", p. 44). Aşa cum recunoaşte şi el, interpretările erau considerate inspirate, deci nu puteau greşi.

Dacă am citi Răspunsurile către Talasie ale Sf. Maxim, am găsi explicaţii multiple la acelaşi subiect. Diferenţele între interpretări nu sunt, cum crede Eshel, rezultatul unei dezamăgiri şi reluări apoi a căutării sensului, pentru că interpretarea unor texte sacre, şi în Qumran, ca şi la Sf. Maxi, rămâne "proteică".

Schimbarea aceasta nu înseamnă relativizare, acomodare potrivit interesului, ci implică - şi aici esenienii de la Qumran au intuit corect - o abordare existenţialistă a textului biblic, care ne vorbeşte şi nouă astăzi.

Chitim există şi pentru noi. Poate că în urmă cu câteva decenii ei puteau fi ruşii bolşevici, sau comuniştii (inclusiv români), acum pot fi imperialiştii americani sau extremiştii arabi. Unii îi caută prin coduri de bare, iar alţii sunt convinşi că trebuie să fie străini, nicidecum români. Ceea ce dă însă obiectivitatea interpretării rămâne însă o taină a discernământului de care se bucură doar sfinţii, cei care au primit Duhul lui Dumnezeu.