Chivotul Domnului s-a dus la odihnă în slava cerească

În ciclul sărbătorilor creştine, Adormirea Maicii Domnului ne face să ne gândim la realitatea întrupării şi consecinţele ei, în special la adevărul afirmat de mulţi Părinţi ai Bisericii: "Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu". Ne întoarcem la Învierea şi Înălţarea Domnului, întrucât considerăm că Maica Domnului s-a ridicat în slava cerului. Ea, cea care a zis "Fie mie după cuvântul Tău" şi care a făcut posibilă întruparea, este acum cinstită în Adormirea sa, întrucât Biserica marchează sfârşitul vieţii ei pământeşti.

Literatura apocrifă ortodoxă conţine o varietate de relatări despre moartea Fecioarei şi intrarea în viaţa veşnică, dar cele mai recente manuscrise existente ale acestor relatări sunt destul de târzii; ele transmit tradiţii despre sfârşitul vieţii Fecioarei, de obicei într-un mod exotic şi legendar.

Sărbătoarea bisericească a sfârşitului vieţii pământeşti a Fecioarei a început probabil în Ierusalim, unde Mormântul Maicii Domnului din Ghetsimani este şi astăzi un loc de pelerinaj; încă din secolul al

VI-lea, sărbătoarea a fost celebrată, iar din anul 600 a fost fixată la 15 august. Două momente diferite formează praznicul: în primul rând moartea şi îngroparea Maicii Domnului şi, în al doilea rând, înălţarea ei la cer. În Occident, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Înălţarea Maicii Domnului.

Textele ortodoxe au dezvoltat tradiţia conform căreia apostolii şi ucenicii au fost adunaţi în mod minunat din toate colţurile lumii, pentru a fi prezenţi în Ierusalim la moartea Fecioarei, şi că i-au îngropat trupul în Grădina Ghetsimani; conform unei tradiţii, câţiva israeliţi au încercat să întrerupă procesiunea înmormântării.

Apostolul Toma nu a fost printre cei prezenţi şi, când a sosit, la trei zile de la înmormântare, şi a vrut să vadă trupul Maicii Domnului, s-a descoperit că mormântul era gol. Conform majorităţii textelor liturgice, sărbătoarea aduce cu sine un simţ al interrelaţionării diferitelor aspecte din istoria răscumpărării şi un simţ al venerării lucrării dumnezeieşti înfăptuite. Biserica slăveşte pe Dumnezeu pentru ceea ce a făcut şi recunoaşte sfinţenia ei, cea care este "Izvorul vieţii şi Născătoarea de Dumnezeu".

Imagistica din Vechiul Testament, care este folosită în sărbătorirea Înălţării Domnului, este prezentă şi aici, pentru a evidenţia intrarea Fecioarei Maria în slava cea veşnică. Fecioara "încredinţează sufletul cel mai curat în mâinile Fiului ei", care a primit-o să "sălăşluiască printre Sfinţi asemeni unei făclii aprinse". Asemenea limbaj aminteşte de Sărbătoarea Intrării în Templu a Maicii Domnului.

"Izvorul vieţii este pus în mormânt, şi mormântul însuşi devine scară către cer." Acesta este unul dintre paradoxurile centrale pe care le celebrăm în această sărbătoare, şi derivă din moartea şi Înălţarea Mântuitorului Însuşi; Hristos este Trecere, Cel în şi prin care trecem de la moarte la viaţă. Adormirea Maicii Domnului reafirmă locul pe care Hristos l-a pregătit pentru noi şi face ca mormântul să fie privit ca poarta Raiului. Adormirea ei, cea care este "locaşul sfânt al Domnului", "strălucind prin har în lumina dumnezeiască", este o sursă de nădejde şi încredere pentru cei care prăznuiesc această sărbătoare.

Iconografia tradiţională pentru Adormirea Maicii Domnului, bine dezvoltată în Răsărit

Maica Domnului este arătată întinsă pe un pat, cu apostolii în jurul ei; Hristos este în spatele acestuia, ţinându-i sufletul în mâinile Sale. Imaginea a devenit populară pentru scopuri evlavioase. Din secolul al XII-lea, detaliile adiţionale includ clădiri, sosirea apostolilor, episcopi şi femei în doliu; vedem, de asemenea, incidentul în care iudeului Jehonias, încercând să răstoarne catafalcul în timpul procesiunii funerare, i se taie mâinile de către un înger şi i se redă trecerea la creştinism. O modificare târzie o reprezintă ilustrarea porţilor deschise ale Raiului, pregătite să primească trupul Fecioarei.

Icoanele ruseşti ale Adormirii din secolul al XVI-lea ne prezintă Trupul Maicii Domnului întins pe patul de moarte, fiind acoperit cu o pânză maro; este înveşmântată într-un strai cărămiziu peste o tunică gri, evidenţiindu-se astfel de albul saltelei de pe catafalc; capul îi este uşor ridicat, iar mâinile împreunate i se odihnesc pe piept. În stânga, Sfântul Petru tămâie trupul Fecioarei, şi în spatele lui sunt alţi patru Apostoli, doi episcopi şi un grup de trei femei; în dreapta, Sfântul Pavel, cu mâinile acoperite, stă aplecat la piciorul catafalcului; în spatele lui sunt alţi şase Apostoli, doi episcopi şi încă trei femei. Episcopii reprezentaţi de obicei sunt Sfântul Iacov, fratele Domnului şi primul ierarh al Ierusalimului, împreună cu Timotei, Ierotei şi Dionisie Areopagitul; ei sunt înfăţişaţi cu aure şi purtând veşminte arhiereşti. Femeile reprezintă ceilalţi membri ai Bisericii din Ierusalim. Clădiri înrămează partea superioară a icoanei, atât în stânga, cât şi în dreapta.

În centru, în spatele Maicii Domnului se află imaginea lui Hristos; aura sa aurie are semnul crucii şi poartă inscripţia Ho On; veşmântul sau este de un auriu-ocru cu umbre cărămizii, şi raze aurii radiază din El. O mandorlă verde Îl înconjoară, aceasta fiind decorată cu stele pe partea interioară şi cu raze aurii şi stele în cele două secţiuni din centru; îngeri pot fi văzuţi în secţiunea exterioară şi sus, deasupra lui Hristos, un serafim mare cu şase aripi prelungeşte imaginea către marginea superioară a icoanei. În mâinile Sale acoperite, Iisus ţine "cel mai pur suflet", acela al Mamei Sale, reprezentat ca un copil, micuţ înveşmântat în straie de un alb strălucitor. Acesta ne aduce în memorie imagini cu Fecioara ţinându-l pe Hristos în braţele Ei, în special icoana Hodegitria; acum imaginea este inversată şi Fiul Domnului, care a fost ţinut în braţe de către Mama Sa când era copil primeşte sufletul Mamei, întrucât ea "încredinţează cel mai pur suflet în mâinile Fiului ei".

Postura Apostolilor, a episcopilor şi a femeilor adunate în josul icoanei ne atrage atenţia asupra trupului Fecioarei, în timp ce mişcarea liniilor mandorlei ne îndreaptă privirea spre glorioasa imagine a lui Hristos, care a venit să Îşi primească Mama în slava Cerului. Cădelniţa ţinută de Sfântul Petru şi lumânarea aşezată pe podea, în faţa patului şi în stânga axei centrale a icoanei, sunt echilibrate de strălucirea sufletului Fecioarei Maria din partea din dreapta sus a panoului.

O profundă declaraţie a atitudinii creştine în faţa morţii

În bisericile ortodoxe care au fost decorate cu cicluri iconografice ale sărbătorilor, imaginea Adormirii se găseşte de regulă pe peretele vestic al naosului, deasupra uşii prin care se părăseşte biserica. La plecarea din locul Liturghiei Divine se trece pe sub o imagine a morţii care este declaraţia intrării într-o nouă viaţă; ne putem imagina, de asemenea, un cortegiu funerar care părăseşte biserica pe sub aceeaşi imagine, şi să vedem legăturile lingvistice şi teologice implicate în trecerea pe sub reprezentarea Adormirii Maicii Domnului (koimesis) pentru a merge spre locul de înmormântare creştin (koimeteria). Destinul exprimat în icoana Adormirii este unul care transformă viziunea noastră asupra morţii din una reprezentând o nediminuată pierdere în alta exprimând elogiul şi speranţa. Asemeni Apostolilor care s-au adunat în jurul trupului Maicii Domnului, ne adunăm şi noi în jurul corpurilor celor dragi când luăm parte la riturile funerare.

Precum Maica Domnului însăşi, ne încredinţăm sufletele în mâinile Fiului ei. Precum milioane de creştini înaintea noastră, ne rugăm ca legăturile de înrudire care ne unesc cu Trupul lui Hristos şi cu Biserica să ne sprijine şi când ne rugăm pentru cei care au trecut prin porţile morţii, şi când ne pregătim noi înşine să urmăm acelaşi drum. Precum sufletul Fecioarei Maria în mâinile Fiului, sperăm să ne naştem din nou într-o nouă viaţă a veacului ce va Veni, din care am gustat deja în această viaţă.