Reportaj
Cimitirul pietrarilor de la Şcheia

Cimitirul pietrarilor de la Şcheia

Otilia Bălinişteanu, 23 August 2012

Odinioară, din pântecele dealurilor de la Şcheia, judeţul Iaşi, localnicii scociorau piatră neîncetat. Lespezi mari, albe, cu care şi-au durat case şi acareturi, fân-tâni şi pivniţe răcoroase. Azi, zgomotul ciocanelor izbite în stâncă nu se mai aude. Dar cimitirul din jurul bisericuţei de lemn rămâne un martor preţios al vremurilor în care, aici, piatra şi omul se înfrăţeau pe vecie.

Aproape de falnicii codri ai Căpoteştilor, aşezarea de la Şcheia duce în spate o istorie de veacuri. Satul adăposteşte una dintre cele mai vechi biserici de lemn din judeţul Iaşi, ctitorită, potrivit tradiţiei, de domnitorul Vasile Lupu. Însă ceea ce cu adevărat pare a defini acest loc este bogăţia de piatră scociorâtă, de-a lungul timpului, din miezul dealurilor ce o înconjoară. Astăzi, zăcământul, deşi neepuizat, nu mai este exploatat. "Şcheia a fost una dintre puţinele comune ale judeţului Iaşi care a avut ca resursă naturală piatra. Pe dealul Floreşti există două pietrării: Zupăiţa şi Cariera de piatră. Acum piatra care a mai rămas este folosită doar cu rol ornamental, nu mai este atât de trainică. Este mai casantă şi nu rezistă foarte mult", explică preotul paroh de la Şcheia, părintele Bogdan Florea.

Piatra a lăsat însă urme peste tot: în curţi şi grădini, la temelia caselor şi a bisericii, în pivniţele boltite cu lespezi mari. Mai mult decât atât, în ultimele două secole, faima pietrei de la Şcheia a ajuns în toată partea de sus a Moldovei. Bătrânii satului spun, din auzite, de la străbunii lor, că de aici s-a cărat piatră neîncetat, până spre Botoşani sau spre Vaslui. Mai mult, povestesc că toate pietrele funerare vechi din cimitirele ieşene au fost făcute aici de moşii şi strămoşii lor. Atât de strâns legată a fost piatra de viaţa localnicilor de la Şcheia, încât aici s-a dezvoltat nu doar un comerţ înfloritor cu acest atât de trainic material, ci şi un adevărat rafinament în arta sculptării în piatră. Iar cel mai tulburător martor al acestei măiestrii rămâne cimitirul din jurul bisericii de lemn, unul dintre cele mai vechi din judeţul Iaşi, cu pietre funerare datând din secolele XVII-XVIII.

Bolţile - mormintele de piatră ale celor de la Şcheia

În jurul bisericuţei de lemn de la Şcheia, ce poartă hramul "Sfântul Gheorghe", există un cimitir extrem de valoros. În partea sa veche s-au păstrat pietre funerare pe care meşterii pietrari de la Şcheia, renumiţi în întreg ţinutul Moldovei odinioară, au lăsat urme ale măiestriei lor, într-o simbolistică veche, de o remarcabilă expresivitate. "Cele mai vechi pietre funerare se află în dreptul altarului; datează de la 1800 sau chiar un pic mai înainte. Se remarcă cel mai adesea simbolurile soarelui şi lunii, pe care, se pare, aceşti meşteri preferau să le incizeze în piatra mormintelor. Cred că s-au inspirat din meşteşugul popular al troiţelor, pe care se regăseşte Mântuitorul răstignit, având de-a dreapta şi de-a stânga pe Maica Domnului şi pe Sfântul Apostol Ioan, iar în registrul de sus, soarele şi luna întunecându-se. Cumva, îşi întorc chipul de tristeţe, chiar plâng", spune părintele Bogdan Florea.

De altfel, legat de lucrul în piatră, una dintre cele mai vechi îndeletniciri a fost tocmai realizarea pietrelor funerare. Şi dacă acestea sunt fascinante şi prezintă o suită de simboluri cu totul şi cu totul impresionante, mormintele din cimitirul de la Şcheia sunt unice în România. Pentru că localnicii au dorit ca piatra să le fie tovarăş nu doar aici, pe pământ, ci şi în veşnicie. "La noi, la Şcheia, întâlnim bolţile, ca o particularitate. Aşadar, mormântul nu reprezintă doar o simplă groapă, în care este depus trupul unei persoane care a decedat, ci un fel de încăpere subterană, cu pereţii placaţi cu lespezi de piatră; ca un cavou, din piatră adusă de pe deal", explică părintele Florea.

"Cel mai fascinant lapidariu" din România

Cele mai vechi pietre datează dinainte de 1800, au inscripţii cu litere chirilice şi prezintă o simbolistică ce fascinează, încifrând tainele lumii acesteia, aşa cum şi le-au imaginat ţăranii pietrari. Cele mai întâlnite simboluri sunt cele ale soarelui şi lunii, dar şi alte simboluri vechi, creştine: buretele şi suliţa, crucea, ochiul lui Dumnezeu. "În jurul acestei biserici avem cel mai fascinant lapidariu (n.r. - colecţie de pietre mari, sculptate sau gravate) ţărănesc pe care l-am văzut eu vreodată.

Mă refer la crucile sculptate în piatră, care, de fapt, nu sunt cruci, sunt stele funerare, cu o simbolistică bogată, luată parcă din vechile basme româneşti: soarele, luna, pomul vieţii, lancea soldatului care şterge cu buretele corpul lui Iisus, toate într-o viziune proprie a ţăranilor din Şcheia", consideră Vasile Munteanu, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Iaşi.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!