Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Cinci ani de existenţă a Centrului „Sf. Nicolae“

Cinci ani de existenţă a Centrului „Sf. Nicolae“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Constantin Ciofu - 08 Decembrie 2009

Centrul „Sf. Nicolae“ - Iaşi - de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri, din cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, a aniversat vineri, 4 decembrie 2009, cinci ani de la înfiinţare. La sediul „Diaconia“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, acest moment a fost marcat printr-o prezentare a activităţilor din cadrul Centrului.

Cu o zi înainte de sărbătorirea hramului Bisericii „Sfântul Sava“ din Iaşi, Centrul „Sf. Nicolae“, aflat în clădirea „Diaconia“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a împlinit cinci ani de când oferă consiliere şi reabilitare persoanelor dependente de alcool, dar şi activităţi de formare prin intermediul proiectelor cu finanţare europeană. La Biserica „Sfântul Sava“ a avut loc mai întâi o slujbă de Te Deum. În cuvântul de bun-venit adresat invitaţilor, pr. Iulian Negru, director executiv în cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“, a explicat motivele pentru care a fost înfiinţat Centrul „Sf. Nicolae“. „Acum cinci ani, cu ajutorul lui Dumnezeu şi datorită colaborării dintre Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Primăria Municipiului Iaşi, a fost iniţiat acest proiect, avându-l drept ocrotitor pe Sfântul Nicolae. Acest sfânt a avut grijă atât de copii, cât şi de tinerele fecioare sau de bătrâni. Într-o cântare a Sfântului Nicolae aflăm că este «învăţător al înfrânării». Am avut sentimentul că nu noi l-am ales pe Sfântul Nicolae, ci el ne-a ales pe noi. Ca o exprimare a recunoştinţei faţă de Bunul Dumnezeu şi faţă de Sfântul Nicolae, v-am invitat pe dumneavoastră, colaboratori, beneficiari sau foşti beneficiari, pentru a fi împreună“, a spus pr. Iulian Negru.

Recunoştinţă pentru partenerii din cadrul proiectelor

Pentru ca toţi cei prezenţi să înţeleagă faptul că înfiinţarea Centrului a fost soluţia pentru problema dependenţei de alcool, au fost rulate trei filmuleţe care au cuprins scurte materiale televizate care relatau consecinţele consumului de alcool. A urmat vizionarea unui film care a surprins câteva aspecte din activităţile Centrului „Sf. Nicolae“ - Iaşi - de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri. Câţiva dintre beneficiarii Centrului „Sf. Nicolae“ au ţinut să mulţumească tuturor celor care i-au sprijinit în recuperare. „Centrul a reprezentat pentru noi o renaştere, dar şi o rază de speranţă în problema cu care ne confruntăm“, a spus un fost dependent de alcool. La final au fost oferite diplome de onoare reprezentanţilor Direcţiei de Asistenţă Comunitară din cadrul Primăriei Iaşi, Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Iaşi, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, dar şi câtorva foşti şi actuali colaboratori ai Centrului „Sf. Nicolae“. Reprezentanţii instituţiilor menţionate au mulţumit părintelui Iulian Negru pentru recunoaştinţa pe care a arătat-o, apreciind în acelaşi timp buna colaborare cu Sectorul de asistenţă „Diaconia“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.