Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei „Cine nu iubeşte adevărul nu l-a cunoscut încă”

„Cine nu iubeşte adevărul nu l-a cunoscut încă”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Dumitru Păduraru - 30 Mai 2017

Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Ioan 16, 2-13

Pericopa evanghelică de astăzi ne prezintă un fragment din ceea ce numim „Cuvântarea de despărţire” a Domnului Iisus Hristos. Cuvintele de mai sus au fost rostite de Mântuitorul înainte de condamnarea şi răstignirea Sa. În acest fel El şi-a pregătit ucenicii pentru momentele de cumpănă care vor urma. Probabil că aceştia nu au înţeles prea bine lucrurile la care a făcut referire Domnul Hristos şi acest lucru îl putem desprinde din felul cum s-au comportat atunci când Mântuitorul a fost prins. Erau şi ei oameni cu limitele şi frustrările lor şi din acest motiv au fugit, s-au ascuns şi s-au dezis de Dânsul. În versetul 13 din Evanghelia de astăzi Domnul Hristos mărturiseşte că în curând va veni Duhul Adevărului. Ştim prea bine că este vorba de Sfântul Duh, Cea de-a Treia Persoană a dumnezeirii, Cel care va călăuzi lumea spre Adevăr, spre Adevărul Hristos, Cel care este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. Sfântul Grigorie Teologul aşa mărturiseşte: „Cine nu iubeşte adevărul nu l-a cunoscut încă”.