Cine vine la biserică?

Narcisa Elena Balaban, 02 Septembrie 2007

Pentru că într-o parohie, problema dintr-o familie devine, cel mai adesea, şi problema preotului paroh, el având rolul de a da sfaturi şi de a căuta prin diverse mijloace pastorale să diminueze sau chiar să înlăture acea problemă, am adresat diverse întrebări legate de parohiile lor, mai multor preoţi din cele 12 protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor, prezenţi la conferinţele pastoral-misionare care au avut loc în perioada 20-23 august 2007 la Centrul de Conferinţe „Provindenţa“ din Iaşi. Pornind de la numărul şi categoriile credincioşilor care frecventează biserica, menţionând câteva dintre activităţile pe care le desfăşoară la parohiile lor, preoţii ne-au vorbit indirect despre problemele sau împlinirile familiei creştine.

Preot Florin Sinescu, parohia Doroşcani, Protopopiatul Iaşi 1: În general, bătrânii sunt cei care vin la biserică, dar mai nou, acum de câţiva ani, vin şi copiii. Eu sunt profesor de religie la şcoala din sat şi îmbin teoria cu practica. Organizez cu copiii vizite la biserică, la monumentul eroilor, la cimitir, ba chiar într-o zi am făcut împreună cu ei curăţenie în curtea bisericii. Şi acum pe băieţi îi iau în sfântul altar. La fiecare slujbă, cam şase băieţi stau în altar şi ne ajută la slujbă, ca nişte îngeraşi. Aici ei găsesc un ajutor, găsesc prieteni.

Apoi au început să vină tineri foarte mulţi şi cred că sunt părinţi care au fost atraşi de copii la biserică. Îi urmăresc adesea pe copii - în special pe cei care ne ajută în altar - să văd dacă respectă din inimă ceea ce fac sau fac asta ca o simplă formalitate. Şi să ştiţi că la cei mai mulţi simt aşa o sfială, o pioşenie deosebită, încearcă să se înveţe unul pe altul. Cei mai vechi parcă au devenit profesori şi îi aduc şi pe alţii la biserică. În parohia noastră, oamenii sunt foarte ataşaţi de biserica lor, încât au avut pretenţia să nu dea nimeni nimic din afară pentru restaurarea ei. Şi s-au făcut multe lucruri frumoase.

Preot Florin Călugăru, parohia Iazu Nou, Protopiatul Hârlău: Majoritatea credincioşilor care frecventează biserica la noi în parohie sunt de vâsta a treia, iar în proporţie de 20% sunt şi copii până în 14 ani. Cei de vârsta a doua sunt plecaţi în străinătate. Majoritatea tineretului necăsătorit este plecat, iar cei care sunt căsătoriţi şi-au lăsat copiii în grija bunicilor sau aceştia se gospodăresc şi singuri. Avem câteva cazuri de copii de vârste mai mari care se gospodăresc singuri. Cu toate că sunt puţini copii, avem două proiecte în parohie. Un cerc de pictură condus de soţia mea care este profesoară de limba română la şcoală şi corul de copii al bisericii.

Mai avem şi alte activităţi cu ei. De exemplu, mergem la bătrâni, la sărbători mergem cu colinda, am învăţat Sfânta Liturghie pe care o cântăm la biserică. Am încercat să-i atrag la biserică în special pe copiii ai căror părinţi au plecat la muncă în străinătate.

Cum îi aducem pe credincioşi la biserică

Preot Alexandru Manole, parohia Jijia, Protopopiatul Botoşani
: Parohia pe care o păstoresc este o parohie îmbătrânită, astfel încât la biserică vin mai mult bătrâni. Eu am mai prins o parte din cei mai tineri, cu care am lucrat la casa parohială, dar în ultimii trei ani, cam toţi tinerii au plecat şi am rămas cu cei vârstnici, în jur de 140 de familii, din care 40 sunt de rromi. Din cei cu care am lucrat eu la casa parohială, nici unul nu mai este acum în sat. Pentru o astfel de parohie, la prima vedere pare că nu poate fi nici un viitor, însă noi nu deznădăjduim. Noi ţinem legătura cu credincioşii noştri plecaţi în străinătate şi ne-am dori să se întoarcă şi să construiască ceva în zonă. De exmplu, unul care acolo lucrează la o fermă de porci a zis că ar vrea să vină să investească într-o fermă, aici. Avem, în schimb, câteva familii care, dacă nu se face într-o duminică Sfânta Liturghie - să zic că fac doar un Acatist şi apoi trebuie să plec la un hram undeva -, îmi spun că dacă nu am făcut Liturghie nu s-au simţit bine.

Preot Eduard Axinte, parohia Hiliţa Costuleni, Protopopiatul Iaşi 2: La noi vin oamenii care au o deosebită dragoste pentru Dumnezeu şi vocaţie spre cele duhovniceşti. Noi încercăm să ne axăm pe familiile tinere care încă mai sunt în sat. Mă refer la acele mame tinere cu copii şi încercăm prin diferite mijloace pastorale să-i apropiem de Hristos. O deosebită atenţie punem pe reviste şi cărţi religioase, broşuri. Încercăm să-i împărtăşim pe copii cât mai des, astfel încât să implementăm în conştiinţa familiilor tinere că frecvenţa lor la biserică nu face nimic altceva decât să stabilizeze familia şi legătura ei cu Dumnezeu. Bineînţeles că încercăm să-i legăm de cântarea la Sfânta Liturghie, de a gândi şi de a judeca cuvântul lui Dumnezeu şi discutăm cu ei chiar probleme actuale, de toate genurile.

Preot Cristian Dumitraş, parohia Miron Costin, Protopopiatul Săveni: Cred că, la fel ca în fiecare parohie, cei care vin la biserică sunt în mod deosebit cei mai în vârstă. Dar la noi la biserică avem şi tineri între 16 şi 30 de ani. Avem şi copii în parohie, iar cei care vin la biserică mai au acest respect faţă de bunicii care îi învaţă şi ce este frica de Dumnezeu. Pentru apropierea de biserică, o soluţie eficientă este organizarea de excursii. Vestea unei excursii se extinde foarte repede în sat şi aşa îşi manifestă dorinţa de a participa mai mulţi credincioşi. Prin astfel de excursii la mănăstiri sau la alte obiective culturale, ne apropiem de ei. Şi nu le putem impune numai să vină la biserică şi asculte predica, ci e nevoie şi de alte activităţi de destindere.

„După ce şi-au construit biserică s-au simţit iubiţi“

Preot Iulian Andrei, parohia Başeu, Protopopiatul Darabani
: Parohia la care activez eu este mică, în jur de 165 de familii, din care 67 sunt văduve. Dar frecvenţa este destul de numeroasă, întrucât, la fiecare Sfântă Liturghie vin în jur de 30 de oameni, chiar şi în cursul săptămânii. Raportat la numărul credincioşilor din parohie, cred că este bine. În schimb, eu mă plâng mai mult de prezenţa tinerilor care este destul de mică. Sunt tineri, dar au fost educaţi aşa probabil şi de părinţii lor, care au fost nevoiţi să plece la muncă în străinătate şi şi-au lăsat copiii la bunici, or bunicii au vrut să scape de grija copiilor, evadând într-un fel în slujba de la biserică. Slujba era un fel de evadare din grijile de acasă şi normal că atunci nu-şi luau copiii cu ei la biserică. În aceste condiţii, normal că biserica este plină mai mult cu bătrâni. Chiar dacă sunt de puţină vreme în parohie, am izbutic să fac un mic corişor de copii, care reuşesc acum să cânte o parte din Sfânta Liturghie şi îi mai stimulăm cu dulciuri, astfel încât putem spune că în Postul Mare biserica este plină de copii. Şi se simt în felul acesta implicaţi în viaţa parohiei.

Preot Mihai Ioniche, parohia Roşieni Dămuc, Protopopiatul Piatra Neamţ: Majoritatea credincioşilor în biserică la noi sunt femei, pentru că educaţia în familie o fac de cele mai multe ori nevestele. Eu mă consider un caz fericit şi sunt mulţumit de starea spirituală a parohiei. Am 164 de familii şi câţiva văduvi. Avem foarte puţini plecaţi în străinătate, iar cu aceştia ţinem legătura. În fiecare vară ne întâlnim la parohie pentru a marca Duminica migranţilor. Părerea mea, şi nu vreau să nu par modest, este că cel mai elocvent model şi exemplu de a-i aduce pe credincioşi la biserică este jerfelnicia preotului. Stând acolo cu ei, lucrând împreună cu ei la orice activitate, până şi la activităţile de construcţie, îi mobilizăm. Mobilizându-se ne apropiem unii de alţii, ne cunoaştem şi trăim aproape ca într-o familie. Nu vorbesc în sens ideal, dar aşa mă simt în parohia mea.

Cred că ceea ce i-a unit şi ceea ce i-a apropiat de biserică este faptul că după revoluţie şi-au construit biserică din dorinţă şi forţe proprii. După ce şi-au construit biserică, iar satul lor a devenit parohie de sine stătătoare - fusese mulţi ani filie - s-au simţit iubiţi. Până atunci se simţeau ai nimănui. Mergeau la câţiva kilometri distanţă la o biserică. Desigur că posibilităţile financiare nu sunt întotdeauna din cele mai fericite, dar văzându-i că au dragoste este o mare bucurie pentru noi. Sunt şi eşecuri, sunt şi dezamăgiri, încercări, ispite, dar le acceptăm şi căutăm să le înfruntăm cu demnitate.

„Rugăm pe Bunul Dumnezeu s-o aducă pe mama acasă“

Preot Petru Apostol, parohia „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ - Târgu Frumos, Protopopiatul Paşcani
: Noi avem o parohie tânără, pentru că oraşul Târgu Frumos este un orăşel tânăr. Implicându-ne în predarea religiei în şcoală, chiar din ’90, avem o frecvenţă destul de tânără la biserică şi asta ne încurajează. Sunt copilaşi de gimnaziu şi tineri de la liceu, chiar de la facultate, cu care păstrăm legătura. Lipsesc de la biserică cei cu vâste între 40-50 de ani şi asta pentru că n-au făcut religie în şcoală, s-au format în timpul regimului comunist. Dar pentru asta, noi avem acţiuni diverse în parohie. În vara aceasta au venit din străinătate foarte mulţi şi ne-au ajutat şi la biserică. Avem şi familii cu probleme. Avem părinţi pe care copiii lor îi abandonează, avem probleme sociale deosebite, avem şi rromi. Sunt probleme într-adevăr, dar se rezolvă. Foarte mulţi enoriaşi vin la noi ca la psiholog, mai ales la spovedanie. Şi cele mai mari probleme se iscă o dată cu plecările astea în străinătate. De curând, într-o duminică a venit la biserică un copil de 7-8 ani cu un pomelnic. Şi iată ce citesc pe acel pomelnic: „rugăm pe Bunul Dumnezeu s-o aducă pe mama acasă“... Cinci copii rămaşi cu tatăl lor, iar mama lor nu vrea să mai vină acasă, nici măcar să mai dea vreun telefon sau să-i ajute financiar. Situaţia din acea familie nu e jalnică din punct de vedere material, pentru că sunt îngrijiţi bine copiii, tatăl lor are grijă de ei, dar cred că cel mai greu le este pentru că lipseşte mama.

Preot Ciprian Ivanovici, parohia Vorniceni 1, Protopopiatul Săveni: Frecventează acea categorie de oameni cu vârste peste 45-50 de ani. În timpul verii însă avem şi tineri, pentru că aceştia vin în concediu din străinătate. Eu sunt într-o parohie unde au fost preoţi vrednici înainte. Acum rolul meu acolo este s-o păstrez. Sunt oameni receptivi la chemările bisericii, sunt oameni cu care în 2000 am resfinţit biserica, adică am pictat-o şi am făcut totul doar cu ajutorul lor. Nu prea avem nici divorţuri, decât foarte rar. Dacă sunt probleme, tot timpul sunt solicitat pentru sfaturi, dar din fericire nu prea avem aşa mari probleme, cu excepţia faptului că oamenii sunt mai duri în a-şi apăra bunurile. În cazul unui posibil divorţ, de exemplu, discutăm cu fiecare în parte, dacă nu coincid răspunsurile îi punem pe amândoi faţă în faţă. Îi lăsăm o perioadă, iar dacă nu se împacă, căutăm să le aducem şi părinţii unuia şi ai celuilalt, dar nu s-a ajuns niciodată aşa departe ca să aducem toate neamurile. Înainte însă de a-i chema ne informăm şi noi, fireşte, nu-i chemăm aşa să ne spună numai ei.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!