An omagial
Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare

„Cinstea dată chipului trece asupra prototipului”

Pr. Adrian Agachi, 22 Iunie 2017

În scrierea sa intitulată „Despre Sfântul Duh”, Sfântul Vasile cel Mare ne prezintă un argument foarte important în favoarea cinstirii sfintelor icoane, care a fost preluat de toți apologeții creștini în această direcție. Însă nimeni în afară de Sfântul Ioan Damaschin nu a observat că natura acestui argument a fost de fapt preluată de însuși Sfântul Vasile cel Mare de la marele său predecesor în apărarea credinței creștine, și anume Sfântul Atanasie cel Mare.

În scrierile sale îndreptate împotriva ereziei arienilor, Sfântul Atanasie cel Mare afirmă următoarele: „Căci cel ce a cunoscut că Fiul și Tatăl sunt una știe că Fiul este în Tatăl și Tatăl în Fiul.

Pentru că dumnezeirea Fiului este a Tatălui și ea este în Fiul. Și cel ce a înțeles aceasta s-a convins că cel ce vede pe Fiul vede pe Tatăl. Căci în Fiul se vede dumnezeirea Tatălui.

Aceasta va putea s-o înțeleagă cineva mai ușor din pilda chipului împăratului. Căci în chip este înfățișarea și figura împăratului și în împărat este înfățișarea chipului. Între chip și împărat este o asemănare deplină, încât cel ce privește la chip privește în el pe împărat; și iarăși, cel ce privește pe împărat cunoaște că el este cel din chip. Iar prin asemănarea ne­schimbată, celui ce voiește să privească după chip la împărat, chipul i-ar putea spune: «Eu și împăratul una suntem, căci eu sunt în acela și acela în mine; și ceea ce vezi în mine, vezi în acela; și ceea ce vezi în acela, aceea vezi în mine». Deci, cel ce se închină chipului se închină în el și împăratului. De vreme ce și Fiul este chipul Tatălui, trebuie să se cugete că dumnezeirea și ceea ce este propriu Tatălui este ființa Fiului” (Sf. Atanasie cel Mare, „Cuvântul al treilea împotriva arienilor”, V, în: Scrieri I, PSB 15, EIBMBOR, 1987, pp. 329-330). Observăm că acest pasaj apologetic nu are în intenție apărarea sfintelor icoane, ci apărarea deoființimii Tatălui și Fiului. În vremea Sfântului Atanasie cel Mare, sfintele icoane existau, desigur, dar nu se dispunea, propriu-zis, de o definire dogmatică a lor. Astfel, în aceeași perioadă, Eusebiu de Cezareea se dovedește, alături de Origen, drept un „iconoclast” timpuriu, pentru care imaginile religioase și icoanele reprezentau cam unul și același lucru, fără a avea un scop cultic precis. Nu este de mirare că atât el, cât și predecesorul său au căzut de la adevărata credință: Eusebiu prin arianismul pe care l-a propovăduit cu atâta ardoare, iar Origen prin toate acele influențe excesive ale filozofiei păgâne transplantate fără succes, ci mai degrabă cu multă pagubă, în cadrul gândirii sale creștine. Ca o contrapondere la aceste manifestări eretice care, prin hristologia lor defectuoasă, afectau și teologia icoanei, Sfântul Atanasie cel Mare, pe de o parte, și Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie de Nyssa, pe de altă parte, sunt primii teologi care oferă argumente în favoarea cinstirii icoanei și a importanței acesteia pentru credința creștină. Pasajul următor: „Cel ce se închină chipului se închină în el și împăratului”, a devenit piatra de temelie a teologiei icoanei în veacurile următoare scrierii sale.

Preluarea Sfântului Vasile cel Mare

Încă din timpul vieții Sfântului Atanasie cel Mare și după moartea acestuia, survenită în anul 373, sfinții capadocieni, respectiv Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Grigorie de Nyssa, la care se adaugă și Sfântul Amfilohie de Iconiu, au continuat procesul de interpretare, precizare și descoperire deplină a dogmelor creștine. Astfel, nu este deloc surprinzător să vedem la Sfântul Vasile cel Mare acest pasaj fundamental care amintește atât de mult de contribuția Sfântului Atanasie cel Mare: „Cum, deci, dacă există unul și unul, nu există doi Dumnezei? Pentru că și chipului regelui i se zice rege, dar nu avem doi regi. Nici puterea nu se scindează, nici slava nu se împarte. Și după cum autoritatea care ne stăpânește este una și nu mai multe, la fel și slava dată nouă este una, și nu mai multe, pentru că cinstea dată chipului trece asupra prototipului. Deci, ceea ce aici prin imitare este chipul, aceasta este acolo, după fire, Fiul. Și după cum în cele realizate de tehnică asemănarea rezidă în formă, la fel și în natura divină și simplă, unitatea rezidă în participarea la divinitate” (Sf. Vasile cel Mare, „Despre Sfântul Duh”, XVIII, în Scrieri III, PSB 12, EIBMBOR, 1988, p. 60). Acest fragment: „Cinstea dată chipului trece asupra prototipului”, poate fi regăsit ca argument fundamental și în scrierile Sfinților Teodor Studitul, Ioan Damaschin, Nichifor Mărturisitorul sau Theodor Abu Qurrah. Ceea ce observăm aici este că Sfântul Vasile cel Mare „calchiază” într-un mod conștient contribuția Sfântului Atanasie cel Mare în ceea ce privește relația dintre Tatăl și Fiul în Sfânta Treime, dar, într-un mod cu totul providențial, duce lucrurile mai departe, aducând în discuție termenul de „prototip” atât de des întâlnit în scrierile apărătorilor sfintelor icoane. În plus, Sfântul Vasile cel Mare afirmă: „Deci, ceea ce aici prin imi­tare este chipul, aceasta este acolo, după fire, Fiul”. Din nou, distincția fundamentală dintre icoană și cel care este reprezentat în ea nu lasă loc nici unui dubiu cu privire la falsa considerare a icoanei ca un obiect în sine, ca un idol care înlocuiește cumva pe cel pe care îl redă.

Mă închin în fața icoanei lui Hristos și o sărut pentru că toate gesturile mele „trec” la Hristos Însuși, Cel ce primește închinarea mea. Nu lemnului, nici împodobirii icoanei mă închin, ci persoanei reprezentate acolo. Cinstesc icoana pentru că cinstesc pe cel reprezentat în ea, nu dintr-un gust estetic sau pentru că, asemenea păgânilor din vechime, cred că este însuflețită în vreun fel. În acest sens, se cuvine să apreciem contribuția fundamentală a Sfântului Atanasie cel Mare în privința cinstirii icoanelor, de vreme ce argumentul folosit de el pentru a demonstra deoființimea Tatălui și a Fiului a devenit piatra de temelie nu doar în hristologia creștină, ci și în iconografia creștină. De asemenea, se cuvine să înțelegem și valoarea inestimabilă a Sfântului Vasile cel Mare, care precizează în puține cuvinte terminologia fundamentală a teologiei icoanelor – rațiuni de bază care vor ajuta la dezvoltarea scrierilor iconodulilor (apărători ai icoanelor) creștini. În materialul următor, vom discuta alte două idei fundamentale, câte una din operele fiecăruia dintre cei doi mari teologi ai Bisericii care s-au impus în istoria creștină și, în special, în gândirea apologetică din jurul controversei iconoclaste din secolele VIII-IX.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!