Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Cinstire adusă Sfântului Ierarh Nicolae

Cinstire adusă Sfântului Ierarh Nicolae

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Știri
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 08 Decembrie 2016

În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, marți, 6 decembrie 2016, mai multe locaşuri de rugăciune din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei au îmbrăcat veşminte luminoase de sărbătoare, întrucât îl au ca ocrotitor pe acest sfânt, consacrat pentru bunătatea şi blândeţea sa.

Marți, 6 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei şi Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Șotânga, Protopopiatul Pucioasa, eveniment liturgic la care au participat numeroși credincioși din localitate și din împrejurimi. La finalul slujbei, ierarhul a binecuvântat și inaugurat noua Cancelarie parohială, recent construită.

În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, 40 de persoane aflate în evidenţa Asociației pentru persoane cu dizabilități neuro-locomotorii „Carmen Sylva” din Constanța au primit articole de îmbrăcăminte și încălțăminte din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. În ziua de sărbătorire a sfântului, după săvârşirea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul Parohiei „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” II din Constanța, Înaltpreasfinţia Sa a binecuvântat cele 500 de pachete cu alimente și dulciuri pregătite pentru copii, enoriași și cei nevoiași. Acţiunile social-filantropice au continuat ieri, 7 decembrie, când ierarhul a sfințit căminele studenţeşti din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța şi a donat studenţilor opt maşini de spălat.

De sărbătoarea Sfântului Nicolae, numeroşi credincioşi argeşeni au participat la hramul Bisericii „Sfântul Nicolae”-Domnesc din Curtea de Argeș. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de ­Înaltpreasfinţitul Părinte ­Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Curtea de Argeș este unul din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii românești medievale, cât și cea mai veche ctitorie voievodală din Țara ­Românească.

În Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, Biserica „Sfântul Nicolae” din Parohia Lanurile, județul Buzău, și-a cinstit ocrotitorul spiritual. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Potrivit tradiției, ierarhul a oficiat și Parastasul pentru ctitorii și slujitorii sfântului locaș trecuţi la Domnul. Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei a dat răspunsurile la strană.

Cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae în ziua sa de prăznuire a încheiat seria manifestărilor pastoral-misionare, culturale şi social-filantropice organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în municipiul Brăila. Biserica închinată Sfântului Nicolae din oraş a fost neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor care au participat la Sfânta Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Răspunsurile la slujbă au fost oferite de corul Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, care, la momentul chinonicului, a susţinut un concert de colinde şi alte cântări bizantine specifice perioadei liturgice a Postului Naşterii Domnului. Activităţile culturale şi catehetice au culminat prin premierea, de către chiriarhul Dunării de Jos, a 10 tineri olimpici, reprezentanţi ai Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu”, ai Colegiului Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci”, ai Liceului Teoretic „Nicolae Iorga” şi ai Liceului Pedagogic „D.P. Perpessicius” din Brăila.

Şi Mănăstirea Comana din județul Giurgiu şi-a serbat ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată în zi de hram la această mănăstire voievodală de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

Cu prilejul hramului Catedralei Episcopale „Sfântul Nicolae” din Tulcea, Episcopia Tulcii a organizat mai multe acţiuni social-filantropice. „Preasfințitul Părinte Visarion, însoțit de preoții de la Catedrala Episcopală, a fost la Căminul de bătrâni «Sfântul Nectarie» şi la centrele de copii «Cristian» şi «Cocori II» din municipiul Tulcea, pentru a oferi celor asistaţi aici pachete sociale și daruri, însoțind această îndătinată vizită filantropică și de o slujbă și un cuvânt arhieresc de mângâiere și îmbărbătare. La Catedrala Episcopală, după săvârşirea Sfintei Liturghii, au fost oferite creștinilor 600 de pachete cu alimente, iar copiilor asistaţi la Cantina «Sfântul Nicolae», care funcţionează pe lângă Catedrala Episcopală, li s-au oferit haine şi rechizite şcolare”, a precizat pr. Felix Neculai, consilier cultural eparhial.